Liturghie arhierească la Bogdana rădăuțeană, vechea chinovie mușatină

În ultima zi a Cireșarului anului 2025, ziua în care este prăznuit liturgic Cuviosul Ghelasie de la Râmeț, un sihastru eremit din Munții Apuseni, bărbat desăvârşit şi dascăl al liniştii şi rugăciunii, ajuns egumen al Mănăstirii Râmeț și, potrivit descoperirilor arheologice, arhiepiscop, fiind primul ierarh ortodox cunoscut cu numele în Transilvania, Mănăstirea Bogdana s-a bucurat de binecuvântarea arhierească, ca o pregustare a sărbătoririi Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți.

În mijlocul obștii monahale, dar și al copiilor, tinerilor, credincioșilor și pelerinilor care și-au îndreptat pașii spre bătrâna biserică de zid a Moldovei și vechea reședință episcopală, a poposit Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord.

Pășind în incinta străjuită de falnici brazi, stejari și tei, ierarhul a fost întâmpinat, potrivit tradiției, cu pâine și cu sare de tineri de la Așezământul de Copii „Sfântul Ierarh Leontie”, purtând cu mândrie frumosul port popular. A mers apoi să așeze gând de rugăciune înaintea Sfinților Ierarhi Leontie de la Rădăuți și Teodosie de la Brazi la racla cu cinstitele lor moaște, așezată în aceste zile într-un baldachin frumos împodobit, în proximitatea muzeului mănăstirii. Cerând mijlocirea celor doi ierarhi, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la altarul de vară al lăcașului monahal, în umbra turnului clopotniță, dar și al impunătorilor stejari.

Din soborul liturghisitor, al cărui protos a fost pr. Ionel Constantin Maloș, protoiereu al Protopopiatului Rădăuți, au făcut parte clerici de la Centrul Eparhial Suceava și slujitori ai sfintelor altare monahale și parohiale din împrejurimi.

Membri ai Corului Seminarului Liceal Teologic Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava au răspuns liturgic rugăciunilor și ecteniilor rostite la ceas de sărbătoare.

După Chinonic, în timpul împărtășirii clericilor, Preasfințitul Părinte Macarie a ținut un cuvânt de învățătură în care a evidențiat necesitatea unei trăiri active a creștinilor în sânul Bisericii, îndeosebi prin participarea la Sfânta Liturghie și primirea Sfintelor Taine a Spovedaniei și Împărtășaniei. O altă formă de mărturisire publică a credinței a reprezentat-o și împreuna-călătorie cu cei doi sfinți mijlocitori înaintea Tronului Preasfintei Treimi pentru viețuitorii bătrânei chinovii, dar și pentru toți cei din ținutul Rădăuților, în cadrul procesiunii cu cinstitele lor moaște organizate în seara zilei de 29 iunie 2025.

Ca o concluzie, Părintele Episcop a scos în evidență harul viu-lucrător al lui Dumnezeu, prin Sfintele Taine ale Bisericii. „Așadar, preaiubiții mei, neîncetat să ne umplem de Hristos! La aceasta ne îndeamnă și Sfântul Ierarh Leontie, să ne umplem de Domnul, fiindcă Sfânta Împărtășanie este medicamentul nemuririi, și vă îndemn și pe voi, cei de aici, din cetatea Rădăuților ori care ați venit în pelerinaj, spovediți-vă și împărtășiți-vă neîncetat. Și, de dragul Sfântului Ierarh Leontie, care a fost un mare slujitor și i-a adus și pe contemporani, ne aduce și pe noi, urmașii lor, neîncetat la Domnul, și ne povățuiește, prin cuvânt, dar mai ales prin pilda vieții sale, prin rugăciunea sa nesfârșită, să ne umplem de Hristos. (…) Să vă spovediți și să vă împărtășiți regulat cu Trupul și cu Sângele Mântuitorului Hristos, sub oblăduirea părinților duhovnicești pe care îi aveți. Și să nu lipsiți de la Dumnezeiasca Liturghie, fiindcă numai aici, nu în altă parte, ne umplem de Hristos. Aici suntem în spitalul cel duhovnicesc, fiindcă aici ne vindecăm rănile cele netămăduite și aici suntem în comuniune deplină cu Mântuitorul Iisus Hristos.”

Fiind rostit Otpustul dumnezeieștii slujbe, starețul așezământului monahal, arhim. Irineu Lichi, a adus mulțumiri lui Dumnezeu, Maicii Domnului și ocrotitorilor mănăstirii, Sfinților Nicolae, Leontie și Teodosie, pentru toate darurile revărsate de-a lungul timpului asupra acestei vechi chinovii, precum și Înaltpreasfințitului Părinte Calinic pentru binecuvântare și pentru îndrumarea îndeaproape a tuturor lucrărilor ce se săvârșesc în vechea fortăreață duhovnicească a Mușatinilor.

Gândul de recunoștință s-a îndreptat apoi spre ierarhul prezent, pentru slujirea arhierească, spre soborul slujitor, pentru împreuna rugăciune, spre membrii corului, pentru cântările psaltice, dar și spre cei prezenți, fii duhovnicești, credincioși și închinători, care cu multă dăruire sprijină inițiativele mănăstirii, răspunzând chemării de a oferi ajutor.

Nu în ultimul rând, a mulțumit autorităților locale, Primăriei Municipiului, Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, Departamentului 5 Jandarmi (Rădăuți), Poliției Locale, Poliției de Frontieră și tuturor celor care au sprijinit organizarea Procesiunii „Calea Sfinților” ori care i-au însoțit pe străzile orașului pe cei doi ierarhi ocrotitori.

Programul manifestărilor închinate Sfinților Ierarhi Leontie de la Rădăuți și Teodosie de la Brazi va continua marți, 1 iulie 2025, în dimineața zilei urmând să fie săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, sub protia arhim. Melchisedec Velnic, exarh al mănăstirilor și stareț al Mănăstirii Putna.

Daniela Livadaru