În duminica în care cuvintele rostite de Însuși Mântuitorul Iisus Hristos răsună dătătoare de speranță în cadrul Sfintei Liturghii: „Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți!”, credincioșii prezenți la Mănăstirea Teodoreni, alături de obștea îndrumată duhovnicește de stavrofora Marina Andreica, au avut parte de momente de aleasă bucurie și împreună rugăciune, primind totodată binecuvântare arhierească. Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, s-a aflat astăzi, 10 august 2025, în Duminica a IX-a după Rusalii, la ctitoria boierească a Movileștilor, la al cărei altar de vară a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, protos al soborului împreună slujitor fiind pr. Ionel-Doru Budeanu, protoiereu al Protopopiatului Suceava I.
După citirea fragmentului Sfintei Evanghelii în care este relatat episodul Umblării pe mare urmat de Potolirea furtunii, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură despre această minune săvârșită de Domnul Hristos și consemnată de Sfinții Evangheliști Matei, Marcu și Ioan. În cadrul acestuia a subliniat că în viață avem nevoie și de momente care ne pun răbdarea și credința la încercare pentru a ni se deschide ochii și a vedea nenumăratele binefaceri pe care le primim din partea lui Dumnezeu. Folosindu-se de exemple din Psalmii Regelui David, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a atras atenția că orice experiență, chiar și când aceasta implică suferință, este benefică, întrucât poate contribui la intensificarea vieții duhovnicești și dobândirea virtuților. Din acest motiv este necesar să nu ne pierdem nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu, ci să îl cerem stăruitor în rugăciune.
Răspunsurile liturgice care au înfrumusețat slujba au fost oferite de protos. Macarie Cîrlan, preot slujitor al mănăstirii, împreună cu câțiva ucenici. La momentul rânduit, ierodiaconul Iustin Ungureanu a fost hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii Liteni cu hramul „Sfinții Ciprian și Iustina”, iar monahul Onesim a primit hirotonia întru ierodiacon, întrând în cinul celor afierosiți lui Dumnezeu pentru slujirea la altar.
La final, stavrofora Marina Andreica, stareța așezământului monahal, a mulțumit tuturor celor care, îndrăgind acest locaș de rugăciune, au fost prezenți la acest eveniment deosebit, aducând prinos de recunoștință Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic pentru binecuvântare și permanenta purtare de grijă, Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul pentru prezența în mijlocul comunității și slujirea arhierească, precum și părinților slujitori pentru împreuna-rugăciune.
În semn de prețuire și recunoștință, preacuvioasa maică i-a oferit Părintelui Episcop-Vicar, într-un mic chivot, părticele din moaștele Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, mângâietor al celor aflați în suferințe trupești și sufletești, precum și un set de metanii care să îi însoțească rugăciunea.
Alături de darurile duhovnicești primite în această zi binecuvântată de Dumnezeu, bucuria participării la Sfânta Liturghie și întâlnirea cu numeroși sfinți prin închinarea la cinstitele moaște aflate în tezaurul locașului de cult, credincioșii au primit din partea obștii mănăstirii Cartea de Rugăciuni – Ediția Jubileu, apărută la Editura Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. „Textul rugăciunilor alcătuite pentru nevoile concrete din viața omului (112 creații imnografice) reprezintă un rod al ostenelilor Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic.”
Scurt istoric
La cumpăna secolelor al XVI-lea și al XVII-lea, ori, după unele informații, chiar două decenii mai devreme, postelnicul Toader Movilă, fiul lui Ioan Movilă mare logofăt şi al Greacăi, și frate după tată cu domnii Ieremia și Simion Movilă și cu mitropolitul Gheorghe Movilă, a început „să zidească și să ridice”, pe malul stâng al Sucevei, aproape de Cetatea de Scaun, o „sfântă biserică și mănăstire, numită Teodorova” (adică „a lui Teodor”), pe locul unei bisericuțe de lemn, ridicată de sfetnicul Bunea în anul 1472, în care le-a adus pe domnița Maria și fiica ei, Maria Voichița, de la curtea lui Radu cel Frumos, din porunca lui Ștefan cel Mare.
Nu întâmplător a ales postelnicul drept hram praznicul Înălțării Domnului, prin corespondență cu hramul rar ales pentru impozanta ctitorie a familiei sale, Mănăstirea Sucevița, și anume Învierea Domnului.
Evlaviosul boier mărturisește, într-un document din 22 martie 1604: „M-am străduit şi am împodobit-o înăuntru cu tot felul de împodobiri, și odoare, și podoabe și odăjdii, ca pe o mireasă prea înfrumusețată mirelui său, precum arătat stă înaintea tuturor celor ce o privesc pe dânsa, și cu toată îndestularea, iar din afară, iarăși am întărit-o cu toate dobitoacele, boi, și vaci, și oi și stupi, pentru hrana fraților petrecători în acest sfânt lăcaș.”, confirmând un act de înzestrare a noii ctitorii cu bunuri, datat la 4 martie 1604.
Sunt de altfel și două dintre extrem de puținele atestări documentare ale acestei mănăstiri, numită și Pantocrator, întrucât pisania nu s-a păstrat. Anul încrustat pe una dintre pietrele turnului clopotniță, 1587, ori inscripția în limba greacă descoperită pe copertina contrafortului altarului, vizibilă la începutul secolului al XIX-lea și publicată de Simion Florea Marian: „KOS 1597 BT”, despre care Nicolae Iorga credea că este o prescurtare a numelui „Constantin Batiste Vevelli”, nu sunt susținute de suficiente dovezi pentru a considera anul 1587 sau 1597 drept anul zidirii acestui așezământ monahal, pus sub îndrumarea egumenului Ioasaf.
Dregătorul moldovean s-a preocupat și de înzestrarea cu moșii, aducând ruteni pentru a lucra pământurile, ceea ce a condus la formarea satului Teodoreni.
După moartea lui Teodor Movilă, Mănăstirea Teodoreni gustă din paharul vitregiei vremurilor, cauzate și de schimbările dese de domni, unii potrivnici Movileștilor, bucurându-se de o relativă perioadă de liniște în timpul domniei lui Vasile Lupu (1634-1653). La 24 februarie 1664, printr-un act redactat de pârcălabul Hotinului, Miron Costin, care se căsătorise cu o nepoată a ctitorului, Ileana Movilă, asumându-și îngrijirea ctitoriilor lor, lăcașul de cult este închinat Mănăstirii Sfântul Pavel din Muntele Athos.
Veacul ce a urmat a fost presărat cu suișuri și coborâșuri, însă evenimentele din anii 1762-1775, îndeosebi războiul ruso-turc (1769 -1774), ce au precedat anexarea părții de nord-vest a Țării Moldovei de către Imperiul Habsburgic, au dus la ruinarea clădirilor.
Între anii 1783-1785, în timpul egumenului Anania, mitropolit al Sevastiei, au loc ample lucrări de restaurare, fiind realizată o nouă catapeteasmă, cu cheltuiala mitropolitului, „pentru pomenirea sa și a soborului”. Pictura a fost restaurată prin mâna zugravului Veniamin ierodiacon, dar s-a degradat în timp, astăzi fiind vizibil doar tabloul votiv, în care este reprezentat în mărime naturală Teodor Movilă și fiul său, Ioan. Elemente din pardoseala realizată din parchet de stejar oferit de țarina Ecaterina a II-a a Rusiei în anul 1785 pot fi văzute și astăzi.
Ca urmare a Legii secularizării averilor mănăstirești din 1863, chinovia Teodorenilor a fost desființată, iar biserica a devenit parohială, deservind noua comunitate ce s-a dezvoltat în jurul ei, târgul Burdujeni.
Între anii 1986 si 1992, biserica a fost renovată și pictată, iar clădirile anexe distruse de incendiul din 1917 și zidurile din piatră care înconjurau complexul mănăstiresc au fost refăcute.
Reînnodarea vieții monahale în bisericuța cochetă, numită sora mai mică a Suceviței, a fost hotărâtă de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, în data de 10 octombrie 1992, Mănăstirea Teodoreni fiind redeschisă cu obște de maici, sub păstorirea stareței Nimfodora Utale (1992- 2017).