În apropierea Zilei Naționale a Lecturii, 14 februarie 2022, la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” – Catedrala Arhiepiscopală din Suceava a avut loc prima activitate din cadrul Programului cultural și educațional de promovare a lecturii „Citește și tu!”.
Proiectul, organizat de Inspectoratul Județean Suceava în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților (prin Sectorul Media și Comunicare, Sectorul Educațional-Teologic și Sectorul Catehizare, tineret și educație pentru viață) și Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei”, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, își propune exersarea valorilor culturale în comunitățile școlare și eclesiale, în contextul nevoii desfășurării unor activități de literație de calitate pentru copii și tineri.
Cei care s-au bucurat de o experiență inedită în care lectura și discuțiile s-au concentrat în jurul scrierilor mitropolitului Bartolomeu Anania, om de cultură, scriitor, poet, eseist și dramaturg al literaturii românești, au fost elevi ai Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava, însoțiți de arhid. prof. dr. Mihai Bogdan Hrișcă, directorul instituției de învățământ.
Întâlnirea s-a desfășurat în incinta eclesiarhiei Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”, recent inaugurată și sfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, și a debutat cu activitatea Taină și rost în cuvinte – lectură de seară, susținută de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Preasfinția Sa le-a vorbit tinerilor despre momentul în care l-a descoperit pe mitropolitul Bartolomeu Anania – slujitor al cuvântului, despre continua sursă de inspirație pe care opera Înaltpreasfinției Sale o cosntituie pentru cei care sunt dornici să-l întâlnească și a dat citire unui text publicat în anul 1994 în Revista Renașterea, „Simfonia Crucii”.
Au urmat discuții referitoare la frumusețea și profunzimea teologică a cuvântului împărtășit de mitropolitul Bartolomeu Anania, elevii destăinuind felul în care acesta a rodit în inima fiecăruia.
Doamna prof. Daniela Ceredeev, inspector pentru disciplina religie în cadrul Inspectoratului Județean Suceava, le-a propus elevilor un atelier de lectură comprehensivă și interpretativă, intitulat Lectura – experiență estetică și spirituală. Au fost citite fragmente din „Rotonda plopilor aprinsi. De dincolo de ape”, care dezvăluie viziunea Înaltpreasfințitului Bartolomeu Anania asupra prietenului Vasile Voiculescu. În cadrul atelierului au fost aduse la lumină metaforele regăsite în sonetele CLVIII și CLXXXIII din opera poetului – medic fără de arginți. Totodată, a fost supus atenției volumul „Într-o zi se va termina”, semnat de pr. Crin-Triandafil Theodorescu.
Momentul Cărțile de cult – cultură și spiritualitate ortodoxă a presupus prezentarea colecției de carte veche a eclesiarhiei Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” – Catedrala Arhiepiscopală din Suceava de către arhim. Valerian Radu, mare eclesiarh. Tinerii au avut astfel ocazia să cerceteze, între altele, minee, molitfelnice și cărți cu notație psaltică din secolele XIII, XVIII, XIX.
Programul, care se va desfășura în perioada 15 februarie – 15 august 2022, marchează prin activități culturale și de învățare colaborativă experențială Ziua Națională a Lecturii și Anul European a Tineretului.
În perioada imediat următoare vor avea loc și alte ateliere de lectură în spații convenționale și neconvenționale „Citește și tu!”, integrate în activitățile didactice curente și în activități educațional-catehetice complementare pentru copii și tineri, în cadrul Programelor Școala de Duminică și Școala de vară – Copii la altar, în cadrul centrelor de tineret Ecclesia și nu numai.