Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Editura Crimca a organizat, în parteneriat cu Sectorul Catehizare, tineret și educație pentru viață, un eveniment cultural-catehetic și duhovnicesc deosebit, marcând lansarea cărții Hapsânca: Povestea unei mame față în față cu propriile neputințe, scrisă de autoarea Cătălina Gheorghian și ilustrată de Anca Apostol.
Lansarea a avut loc în cadrul Centrului Muzeal al Mănăstirii Bogdana din municipiul Rădăuți și face parte din proiectul editorial Crimca Junior, ramură a Editurii Crimca dedicată copiilor și familiilor.
În cadrul manifestării, desfășurată sub semnul comemorării poetului Mihai Eminescu, trecut la cele veșnice în data de 15 iunie 1889, a fost inaugurată și o expoziție tematică specială, realizată de doamna artist plastic Constanța Abălașei Donosă, ce pune în lumină legătura profundă dintre cultura românească și valorile spirituale creștine, reflectate magistral în opera eminesciană.
Evenimentul a debutat cu un cuvânt de întâmpinare și binecuvântare, după care părintele Ștefănel-Stelian Ciurciun, director al Editurii Crimca, a prezentat cartea și importanța mesajului ei duhovnicesc și moral. Cătălina Gheorghian, autoarea volumului, a continuat activitatea cu un atelier interactiv de povești, implicând copiii prezenți în activități educative și creative.
Domnul profesor Cristi-Gabriel Hurjui, consilier eparhial al sectorului de tineret din cadrul arhiepiscopiei, a adresat un cuvânt de apreciere față de inițiativa editorială și a subliniat importanța formării copiilor și tinerilor în spiritul valorilor autentice ortodoxe.
Atmosfera evenimentului a fost îmbogățită și de momentul muzical susținut de către tânăra Beatris Sbiera, membră a grupului Timotheos al Centrului de tineret Ecclesia de la Colegiul Tehnic Ferdinand I din Rădăuți, care a adus bucurie și emoție audienței prin glasul ei.
La final, participanții au fost invitați să achiziționeze volumul lansat, precum și o altă lucrare a autoarei, Luminola, disponibilă în cadrul standului amenajat la intrarea în centrul muzeal. Din partea Înaltpreasfinției Sale, toți tinerii prezenți au primit daruri constând în dulciuri, icoane cu chipul Preasfintei Născătoare, precum și Cartea de rugăciuni pentru tineri, editată la Editura Crimca, la inițiativa Sectorului Catehizare, tineret și educație pentru viață.
Aducem mulțumiri Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic pentru binecuvântarea oferită, colaboratorilor de la Sectorul Cultural și Sectorul Media și Comunicare pentru sprijinul constant, precum și tuturor celor implicați în realizarea acestui eveniment memorabil.