Lansarea albumului foto-etnografic „Tezaur huțul” la Centrul Eparhial Suceava

Sectorul Cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților vă invită marți, 14 martie 2023, la lansarea albumului „Tezaur huțul” al etnologului Petru Paul Torac.

Autorul, a cărui familie deține o colecție impresionantă de obiecte tradiționale, de la costume populare specifice huțulilor la obiectele care se regăseau acum mai bine de o sută de ani în casele gospodarilor de pe aceste meleaguri, dorește să transmită prin acest album frânturi din credința, tradițiile și meșteșugurile înaintașilor, moștenire pe care se simte dator și onorat să o dăruiască și generațiilor de astăzi.

„Prezenta lucrare are scopul de a face cunoscută etnia huțulă împreună cu neprețuitele sale comori de artă populară, cele mai răspândite și întregite creații populare, în contextul vieții spirituale, ale satului huțul și bucovinean în același timp. De aceea, într-o oarecare ordine, vom face un periplu prin lada de zestre a colecției noastre, descoperind obiecte ce poartă parafa huțulilor și ale căror povești sunt cu adevărat fascinante. Aduc mulțumiri Bunului Dumnezeu pentru purtarea Sa de grijă, familiei mele pentru sprijinul acordat, tuturor celor ce au păstrat, ca pe sfinte odoare, obiectele moștenite de la înaintași și care au hotărât ca ele să facă parte din Colecția etnografică Paul Torac.”

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, evenimentul va avea loc în Sala „Pimen Arhiepiscopul” a Centrului Eparhial Suceava, iar toți cei care doresc să descopere din tainele Casei Muzeu Colecția etnografică Paul Torac din Brodina, renumită comunitate de huțuli, sunt așteptați să se alăture începând cu ora 12:00.

Apărut la Editura Lidana în anul 2022, albumul foto-etnografic este un proiect editorial realizat cu sprijinul Consiliului Județean Suceava și al Centrului Cultural „Bucovina”, iar imaginile care prezintă obiectele din Colecția etnografică Paul Torac au fost fotografiate de Ștefan Chichioacă.

Albumul se bucură de un Cuvânt înainte semnat de Angela Paveliuc-Olariu, doctor în etnografie, prin care este evidențiată importanța acestui proiect deosebit.

„Albumul în ansamblul său constituie o pledoarie pentru punerea în valoare a artei huțule din Brodina – Bucovina, oferind celor interesați argumente convingătoare asupra talentului și măiestriei dovedite de creatorii populari în diferitele compartimente ale civilizației tradiționale și spirituale din zonă.”

Totodată, între cei care au subliniat nevoia transmiterii valorilor și identității noastre naționale se numără pr. dr. Constantin Oprea, consilier al Sectorului Cultural al Centrului Eparhial Suceava, și scriitorul Casian Balabașciuc.

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților se implică constant în evenimentele ce vizează promovarea valorilor creștine ortodoxe, cinstirea celor care de-a lungul timpului s-au ostenit în păstrarea acestora, precum și în manifestările menite să evoce sufletul bucovinean autentic, prin tradițiile și datinile moștenite de la străbuni.

Irina Ursachi