La Rădăuți a avut loc un concurs județean care a valorificat tradițiile și obiceiurile românești legate de prezența Luminii și a Soarelui, în lumea satului de altădată

Sub strălucirea binecuvântată a soarelui de vară, într-o zi cu parfum de legendă, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Colegiul Tehnic Ferdinand I din Rădăuți a devenit locul unde glasurile tinere ale elevilor au adus la viață simbolurile și poveștile vechi ale neamului.

Prima ediție a Concursului Județean Cultul Soarelui în folclorul și arta populară românească, desfășurată în ziua de sâmbătă, 7 iunie 2025 și înscrisă cu cinste în calendarul județean al proiectelor culturale de educație extrașcolară, a fost un popas de lumină și de suflet, un prilej de a readuce la lumină rădăcinile vii ale credinței și ale frumuseții tradiției.

Concursul a fost împărțit în două secțiuni distincte, fiecare cu farmecul și puterea ei de a scoate la iveală seva spirituală a neamului românesc. Prima secțiune a fost cea a proiectelor colective, în care elevii au redat în cântec, dans și meșteșug, legendele și datinile solare, readucând la viață gesturi și simboluri străvechi. În cea de a doua secțiune, aceea a eseurilor individuale, cuvântul a fost glasul sufletului, fiecare frază așternând pe hârtie dorința de a păstra și a duce mai departe zestrea spirituală a strămoșilor.

Tinăra Daneliuc Teodora și tânărul Botezatu Robert, elevi ai clasei a XI-a de la Colegiul Tehnic Ferdinand I, au prezentat din punct de vedere simbolic și religios expoziția de ceramică, ouă încondeiate și icoane – lucrări care vorbesc despre migală, răbdare și dorința de a da viață simbolurilor de lumină.

Pentru mine, soarele e mai mult decât lumină – este legătura cu bunicii, cu amintirile care nu mor niciodată. Îmi doresc ca acest loc să rămână mereu un spațiu unde inima și mâinile lucrează împreună, a spus Teodora cu emoție.

Robert a adăugat: Am simțit că fiecare obiect pe care l-am adus pentru a fi prezentat este o rugăciune pentru sufletul nostru – și poate că, dincolo de forme și culori, am lăsat aici o fărâmă din inima fiecăruia dintre noi.

Din partea Colegiului Economic Dimitrie Cantemir din Suceava, elevele Nicolaevici Arieana și Sabina Mammadhuseynov au participat cu proiectul Mărțișorul – Simbol Solar.

Arieana a mărturisit: Am descoperit cât de adâncă e simbolistica soarelui și am înțeles că mărțișorul nu este doar un obiect, ci o legătură vie cu renașterea și cu speranța. Concursul a fost organizat impecabil, cu respect pentru tot ceea ce este autentic.

Sabina a completat: Am simțit că fiecare clipă petrecută aici ne-a apropiat mai mult de rădăcinile noastre.

La final, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, premianții și coordonatorii concursului au primit în dar diplome, icone și cărți care să îmbogățească biblioteca duhovnicească personală.

Prof. dr. Aurica Daneliuc
Organizator, Colegiul Tehnic Ferdinand I Rădăuți