În după-amiaza zilelor de 19 și 20 iulie 2025, după încheierea programului de birou, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuților, însoțit de părintele arhimandrit Paraschiv Dabija, vicar administrativ, și arhim. Gherasim Curaciuc, a vizitat următoarele unități de cult din eparhie:
- Ansamblul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” – stadiul lucrărilor la obiectivul 1: Biserica „Sfântul Gheorghe”, monument UNESCO, obiectivul 2: Stăreție, obiectivul 3: Chilii, obiectivul 5: Clisiarniță;
- Căminul de bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou” – stadiul lucrărilor de igienizare a spațiilor anexă;
- Mănăstirea Mirăuți – evaluarea situației privind vecinătățile;
- Mănăstirea Domnească Milișăuți – stadiul lucrărilor de reabilitare a paraclisului (faza montare instalații electrice, montare barieră de aluminiu în boltă);
- Mănăstirea Sucevița – punerea pe poziție a noului lumânărar mobil;
- Parohia Putna – stadiul lucrărilor la casa parohială (finalizarea parterului și inițierea renovării mansardei);
- Parohia Mărețeia Mică – inițierea proiectului de edificare a unei noi case de praznice; stadiul lucrărilor de împrejmuire cu zid din piatră a ansamblului parohial.
- Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Gura Humorului – stadiul lucrărilor la fațada bisericii (aplicare tencuieli decorative); lucrări de montare a ancadramentelor din piatră la ferestre;
- Mănăstirea Valea Seacă – Câmpulung – restabilirea amplasamentului noii biserici de zid, cu demisol, a ansamblului monahal; stadiul lucrărilor la clopotnița mănăstirii (faza montare ancadramente exterioare).