Comemorarea lui Ion Nistor – una dintre cele mai proeminente figuri ale Bucovinei, la împlinirea a 150 de ani de la naşterea sa pământească, este o datorie şi o binecuvântarea în acelaşi timp.
Datoria este să ne amintim de înaintașii noştri, cum spune Sfântul Apostol Pavel: Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa (Evrei 13, 7).
Iar binecuvântarea vine din întâlnirea cu cel pomenit în și prin rugăciune, dar şi prin evocările care se fac cu acest prilej, spre a întări și încuraja pe cei care au nevoie de a cunoaşte mai bine istoria acestui colţ de ţară, Bucovina.
S-a născut la 16 august 1876, în Bivolărie, com. Vicovu de Sus, Rădăuţi ca fiu al Mariei şi al lui Ilie Nistor, agricultori, fiind al doisprezecelea copil. Şcoala primară a urmat-o în comuna natală (primele două clase); din 1886 a continuat trei ani la Şcoala primară din Rădăuţi, unde a primit primele noţiuni de limba germană. Între 1889 – 1897 a frecventat Liceul German din Rădăuţi, condus atunci de Heinrich Klauser, dovedind încă din acei ani un mare interes pentru trecutul istoric al românilor bucovineni.
După susţinerea examenului de maturitate în 1897, s-a înscris la Facultatea de Filosofie şi Litere a Universităţii din Cernăuţi. Deja prestigios între colegi, a fost ales Preşedinte al Societăţii academice studenţeşti “Junimea”. Între 1901 – 1904 a fost profesor suplinitor la Liceul de Stat din Cernăuţi, unde a predat istoria şi geografia.
După promovarea examenului de capacitate la aceste discipline, examen susţinut în limba română şi germană, a fost numit profesor titular la Gimnaziul Superior din Suceava, unde va activa între 1904 – 1907. În memoriile sale îşi amintea cu mare plăcere de colegii săi de la acest Gimnaziu : Ştefan Repta, Vasile Bumbac, Eusebie Popovici, Gheorghe Tofan.
Împreună cu Victor Morariu, George Tofan şi Liviu Marian (fiul părintelui academician Simion Florea Marian) a scos la Suceava “Junimea literară”, adusă de ei de la Cernăuţi.
Aici la Suceava se căsătoreşte cu Virginia Pauliucu-Burlă (fiica parohului din Cârlibaba, Gheorghe Pauliucu-Burlă) și au avut împreună un singur copil: Oltea I. Nistor-Apostolescu (născută în 1905 şi decedată la 13 iulie 1999).
În 1907 a fost transferat la Şcoala Reală Superioară Ortodoxă din Cernăuţi ca profesor de istorie şi geografie.
A audiat prelegeri de paleografie, diplomatică, etnologie, istorie sud est europeană la Viena pregătindu-şi teza de doctorat cu tema “Pretenţiile moldoveneşti asupra Pocuţiei”, cu marele slavist şi bizantinolog C. I. Jirecek. Urmează apoi etapa abilitării ca docent cu lucrarea “Relaţiile comerciale externe ale Moldovei în sec XIV – XVI”. În 1911 a predat la Universitatea vieneză cursul “Locul românilor în istoria sud-est europeană”.
În august 1912 este numit prin decret imperial, la catedra “Istoria Europei sud-estice cu accent pe istoria românilor”, catedră nou înfiinţată la Universitatea Cernăuţi.
Ca membru în comitetul de conducere al Socuietăţii pentru Cultură şi Literatura poporului român din Bucovina, va ţine sub auspiciile “ Astrei” şi “Junimii”, cursuri de istorie şi literatură la Sibiu şi Cernăuţi.
În 1916 este primit în Academia Română an în care a publicat şi Istoria Bisericii din Bucovina și rostul ei național-cultural în viața românilor bucovineni.
Participant, ca invitat la şedinţa solemnă a Sfatului Ţării din Chişinău, ce a votat Unirea Basarabiei, a fost inspirat în a pregăti apariţia cărţii Istoria Basarabiei .
Pe lângă activitatea sa academică remarcabilă, Ion Nistor a fost și un luptător fervent pentru emanciparea națională și culturală a Bucovinei. El este cel care a redactat Actul Unirii, pe care l-a citit în cadrul Congresului General al Unirii Bucovinei, desfășurat pe 28 noiembrie 1918.
În perioada 1919–1939, în plan politic și public, a avut responsabilități dintre cele mai diverse. A fost ministru al Bucovinei în guvernul condus de Ion I.C. Brătianu în 1922–1926; senator de drept între 1928 și 1933; ministru secretar de stat pentru minorități etnice în 1933; ministru al muncii în guvernul condus de Gheorghe Tătărăscu; ministru al cultelor și artelor în guvernul lui Gheorghe Tătărăscu. Un democrat de centru-dreapta, Ion Nistor a fost un adversar declarat al comunismului, democrației sociale, dar și al nazismului și al extremei drepte.
După cedarea Nordului Bucovinei (1940 – 1941) va reveni la Cernăuţi, doritor de a reface baza Universităţii, dar refuzul lui Antonescu de a o reînfiinţa, îl face să se stabilească la Bucureşti sub cupola Academiei
Arestat la 5/6 mai 1950, în așa-zisa „noapte a demnitarilor”, a fost internat la închisoarea Sighet pe timp de 24 de luni, încadrat ulterior prin Decizia M.A.I. nr. 334/1951; pedeapsa i-a fost majorată cu 60 de luni, prin Decizia M.A.I. nr. 559/1953. A fost eliberat la 5 iulie 1955.
Însă, Ion Nistor ştia că celor care au urmat calea cea strâmtă și cu chinuri, Dumnezeu le-a făgăduit: „le voi da în casa Mea și înlăuntrul zidurilor Mele un nume și un loc mai de preț decât fii și fiice; le voi da un nume veșnic și nepieritor” (Isaia 56, 5).
Ion Nistor a condus revistele Junimea literară (1904–1939), Codrul Cosminului (1924–1939) și a coordonat activitatea ziarului Glasul Bucovinei. Activitatea sa științifică este impresionantă, cuprinzând peste trei sute de lucrări, studii și articole cu tematică istorică, unele publicate, altele rămase în manuscris.
A trecut la cele veşnice la 11 noiembrie 1962, fiind înhumat la Cimitirul Belu din Bucureşti.
Vorbind despre Ion Nistor, marele istoric Nicolae Iorga afirma „Ai fost unul dintre rarii cărturari români care au scos din studiile lor altceva decât arme pentru a înlătura pe alții și a se impune ei singuri. Nu te-ai lăsat terorizat de nimeni și nici n-ai vrut să terorizezi pe cineva.”
Arhid. Vasile M. Demciuc