Întâmplări minunate în Postul bucuriei în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Este cunoscut faptul că minuni se pot întâmpla zi de zi prin ajutorul lui Dumnezeu și prin implicarea oamenilor cu suflet mare, mai ales când este vorba despre readucerea zâmbetului pe chipurile și în sufletele unei familii cu trei copii. În numai două săptămâni a fost construită o casă cu toate utilitățile necesare pentru un trai decent pentru o mamă și pentru cei trei copilași. „Avem canapea și brăduț! Avem și baie!” – Acestea au fost cuvintele rostite cu zâmbet larg și sclipiri în ochi de către cei mici, Antonia, Alesia și Alexandru, când au pășit pentru prima dată în locul care le este acum acasă.

În preajma sărbătorii Nașterii Domnului, praznic împărătesc atât de iubit de creștinii de pretutindeni, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a fost săvârșită ieri, 23 decembrie 2023, slujba de sfințire a casei construite cu sprijinul Bisericii și al unor creștini inimoși. Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar, a binecuvânt prin ungere cu untdelemn sfințit și prin stropire cu agheasmă întregul cămin, alături de arhim. Mihai Balan, exarh  de zonă și stareț al Mănăstirii „Sihăstria Râșcăi”, cel prin a cărui dragoste și jertfelnicie s-a împlinit această bucurie în numai două săptămâni de muncă.

La finalul slujbei, Preasfinția Sa le-a vorbit celor prezenți despre faptul că suferința poate fi alinată prin bunătate, puterea binelui covârșind mereu răutatea, creștinii zilelor noastre încercând prin faptele bune asupra aproapelui să compenseze felul în care L-a primit lumea pe Pruncul Iisus Hristos în urmă cu mai bine de 2000 de ani.

„Cu slujba de sfințire a acestei case se încununează, se rotunjește toată lucrarea cea frumoasă și binecuvântată, în care lucrurile s-au așezat într-un chip, în alte condiții greu de îndeplinit, arătând că părintele Mihail are oameni buni în jur și că ce s-a făcut cu binecuvântare, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, s-a dus la bun sfârșit tocmai pentru că Dumnezeu a binecuvântat râvna aceasta și dragostea aceasta și împreună lucrarea atâtor oameni buni. Iar sfințirea acestei case, binecuvântarea acesteia, s-a făcut acum în ajun de sărbătoarea Nașterii Domnului, nefiind o întâmplare. (…) Mai ales după venirea Domnului Hristos, inimile ar trebui să fie schimbate, încălzite de vestirea pe care a adus-o El și de harul îmbelșugat pe care ni l-a adus venirea Domnului Hristos, de aceea încercăm astăzi să arătăm că, da, poți să arăți bunătate și altora, poți să nu-ți închizi casa, să nu-ți închizi ușa casei, să nu îți fereci inima ci s-o deschizi cu bunăvoință și cu dragoste spre cei din jur și mai ales spre cei care au mai multă nevoie decât tine. Făcând așa, covârșind răul, suferința, prin mai multă bunătate, prin mai multe generozitate, avem nădejde că Dumnezeu va privi cu drag și binecuvântare spre această lucrare a noastră, a creștinilor, astfel încât nu râul să aibă ultimul cuvânt, ci binele. Dumnezeu să binecuvânteze, Părinte Mihail, toată lucrarea pe care ați făcut-o aici, să îi bucure și să le facă trai frumos în casă celor care beneficiază de această casă și să răsplătească și celor care s-au ostenit împreună cu dumneavoastră.”

Alături de mamă, de cei trei copii și de apropiații acestora, la binecuvântarea acestei case construită în chip minunat  au fost alături binefăcători și susținători, o parte dintre cei care au sprijinit ridicarea acestei locuințe, reprezentanți ai autorităților locale, precum domnul Ionuț Dragomir Andreica, primarul comunei Râșca, și protos. Gabriel Gaman, starețul Mănăstirii Râșca.

Din dorința de a aduce bucuria Nașterii Domnului în sufletele celor greu încercați în această perioadă și de a oferi puțină mângâiere, arhim. Mihail Balan a împărtășit despre cum a aflat de necazul acestei familii și despre bunătatea celor care s-au alăturat acestei inițiative, dovezi ale proniei divine.

„Aici s-a vădit cu adevărat lucrarea lui Dumnezeu, pentru că într-un timp de două săptămâni lucrătoare, casa a plecat de la zero și am ajuns, iată, în acest moment să fie deja locuită. Acest lucru s-a întâmplat datorită faptului că într-una din seri am trecut pe la casa celor care vor locui aici și am observat că într-o singură cămară locuiau cinci suflete, printre care tata socru cu nora și cu nepoțeii. Am aflat istoria că soțul, aflând că doamna este bolnavă, a părăsit-o plecând în lumea lui și au rămas cei trei copilași fără de adăpost. Am vorbit cu domnul primar, mi s-a spus că terenul este al lor și atunci, în zi de luni, chiar în ziua de prăznuire a Sfintei Varvara am și purces lucrarea. Până seara a fost deja turnată și placa, (…) urmând ca a doua zi casa să fie deja acoperită.”

Această bucurie nu s-ar fi putut înfăptui fără dragostea de aproapele a celor care l-au susținut pe părintele arhim. Mihail Balan, inițiatorul acestei acțiuni caritabile. Pe parcurs s-au alăturat firme de construcții, Primăria Comunei Râșca, Parohia Horodnic, prin pr. Alexandru Pitic, Parohia Milișăuți, prin pr. Bogdan Lupăștean, Mănăstirile Cămârzani și Râșca și nu numai.

În luna ianuarie a anului viitor vor începe lucrările de construcție a unei noi case în comunitate, anul trecut, prin grija și osteneala părintelui stareț, fiind construită o altă casă în Comuna Rădășeni.

În prima parte a Postului bucuriei, în urmă cu numai trei săptămâni, a fost binecuvântată o altă casă dăruită unei familii numeroase din cătunul Verbia al Parohiei Bălinești, Protopopiatul Rădăuți.

Irina Ursachi