Înaltpreasfințitul Părinte Calinic este un teolog cărturar, în sensul autentic al cuvântului, ceea ce înseamnă că nu este un învățat unilateral. Absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu, Înaltpreasfinția Sa și-a continuat formarea intelectuală prin absolvirea cursurilor a încă două facultăți, Facultatea de Medicină și Facultatea de Drept, pentru a frecventa apoi și cursurile doctorale, încheiate cu obținerea titlului de Doctor în filozofie la două specializări conexe, filozofia și logica, sub coordonarea a doi reputați profesori ai Universității ieșene, ale căror nume vă rog să îmi permiteți să le evoc aici: prof. univ. dr. Petre Dumitrescu și regretatul prof. univ. dr. Teodor Dima. Este astfel de înțeles că Înaltpreasfinția Sa, studiind temeinic filozofia, a putut, prin intermediul acesteia, să stabilească legături cu celelalte discipline științifice, devenind practic un teolog cu spirit enciclopedist. Arhiepiscopul nostru este, de asemenea, autorul unui număr impresionant de volume publicate, de studii și articole apărute în presa bisericească sau în cea laică.
Îngăduiți-mi, vă rog, să mai amintesc aici și ascultările avute de Părintele Arhiepiscop Calinic în prima parte a activității sale ecleziastice, după ce, ignorând deșertăciunea celor trecătoare și călăuzit de Duhul Sfânt, a ales viața monahală, având ascultarea de grădinar, de muzeograf ori de ghid sau îndeplinind funcția de mare eclesiarh, toate acestea ajutându-l să cunoască bine și din interior mai multe profesii și, de asemenea, să se apropie mai mult de oameni și să le înțeleagă nevoile. Dar poate că nimic nu l-a adus mai aproape de oameni ca programul său de suflet, intitulat „Niciun sat fără biserică”, al Arhiepiscopiei Iașilor din perioada păstoririi Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, mitropolitul de atunci al Moldovei și Bucovinei și inițiatorul programului. În acest fel, un slujitor al Bisericii dobândește una dintre cele mai importante virtuți: blândețea, aceea care se constituie într-o calitate sine qua non, pentru că, așa cum citeam undeva, „Cerul nu se poate cuceri cu violență, ci cu blândețe și rugă. Cerul nu se cucerește urcându-se semeț spre el, ci făcându-l să coboare la noi. Această coborâre nu se poate obține decât cu blândețe și rugăciune. Dar blândețea nu exclude hotărârea și autoritatea. Blândețea și hotărârea nu se exclud, ci se întregesc, blândețea ar fi metoda, iar hotărârea – principiul”[1]. Și cred că cele două calități se împletesc armonios în firea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, iar în calitatea de întâistătător al întinsei eparhii din dulcea Bucovină este nevoie atât de blândețe, cât și de hotărâre și autoritate. Aici a fost întronizat în anul 2020, cu voia lui Dumnezeu și a înalților ierarhi ai Sfântului Sinod, pentru a continua și a spori lucrarea de pioasă pomenire a Părinte Arhiepiscop Pimen, împreună cu vlădica Damaschin Dorneanul și cu vrednicii preoți din bisericile bucovinene.
Cartea care face obiectul acestei prezentări este cea mai recentă apariție editorială semnată de Înaltpreasfințitului Părinte Calinic și se intitulează foarte inspirat Decalogurile. Repere morale pentru omul contemporan; a apărut în anul sărbătoririi Centenarului Patriarhiei Române, la Editura Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, în condiții grafice care o așază cu succes în rândul edițiilor bibliofile.
Această carte înmănunchează 65 de decaloguri și tot atâtea rugăciuni, ordonate alfabetic, adresate atât celor mai diverse și, uneori, chiar neașteptate profesii și funcții laice sau bisericești (apicultor, arhiereu, arhitect, asistent social, aviator, avocat, brutar, cântăreț bisericesc, deputat eparhial, eclesiarh, farmacist, frizer, inginer, istoric, învățător, judecător, jurnalist, manager, marinar, medic, militar, miner, paracliser, păstor de oi, pescar, pictor bisericesc, polițist, pompier, prefect, preot, prescurar, președinte de consiliu județean, președintele țării, primar, profesor, scriitor, sculptor, silvicultor), cât și unor tipologii umane, și acestea la fel de diverse (copil, deținut, elev, familie creștină, femeie creștină, imnograf, interpret popular, mamă, migrant român, miri, monah, olimpic, om de afaceri, om de știință, om în suferință, om păcătos, om politic, ostașul domnului, omul prudent, pelerin, preoteasă, sportiv, stareț, student, tată, tânăr ortodox, vârstnic), fiecare decalog fiind însoțit de câte o rugăciune, în același stil concis, simplu și lipsit de emfază. Era o carte oarecum așteptată, pentru că unele dintre decaloguri fuseseră rostite de Părintele nostru Arhiepiscop, cu diferite ocazii, la slujbele de la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” și, cu siguranță, mulți dintre credincioșii prezenți la aceste slujbe așteptau cu nerăbdare apariția decalogurilor strânse laolaltă într-un mănunchi care să-i inspire și să se constituie în adevărate repere morale pentru întreaga societate.
Titlul cărții ne duce cu gândul, în mod firesc, la cele zece porunci ale lui Dumnezeu (Ieșirea 20, 2-17; Deuteronomul 5, 6-21), așa cum au fost ele scrise „cu degetul lui Dumnezeu” (Ieșirea 31, 18) pe două lespezi de piatră și i-au fost date lui Moise pentru a fi așezate de el în Chivotul Legii iudaice din altarul Cortului Sfânt și pentru a deveni temelia vieții moral-religioase pentru toate timpurile și pentru toate neamurile. Observăm că poruncile Decalogului biblic sunt formulate toate la singular, pentru că, „în fapt, Dumnezeu vorbește prin ele cu fiecare făptură în parte”, „se adresează fiecăruia în mod direct” [2], aceste porunci ale Domnului având, în același timp, atât caracter universal, cât și personal. Decalogul exprimă iubirea ziditoare a lui Dumnezeu față de creația sa superioară, omul, pe care l-a făurit după chipul și asemănarea Sa, prin urmare, singurul în măsură să se împărtășească din iubirea Creatorului și, la rândul său, să devină o făptură îndumnezeitoare, capabilă să dăruiască iubire. Prima și ultima poruncă din Decalog se referă la respectarea alterității lui Dumnezeu și a aproapelui, pentru că două erau pericolele majore care îi pândeau pe vechii iudei: idolatria și pofta după bunurile aproapelui. Între acestea se situează poruncile care îl învață pe om „să fie recunoscător, ce să cinstească și cum să se comporte”, „coordonatele esențiale ale Decalogului fiind respectul și recunoștința omului datorate lui Dumnezeu și, în/prin Dumnezeu, tuturor semenilor săi”[3]. Primele patru porunci se referă la datoriile poporului iudeu față de Dumnezeu, următoarele șase se referă la iubirea aproapelui, începând cu relația de iubire și de respect care se stabilește între părinți și copii. Stilul în care sunt formulate poruncile Decalogului biblic este sentențios, dar simplu și clar, fără emfază.
Am considerat necesar acest vademecum în Decalogul biblic, această matrice revelată de Dumnezeu pe Muntele Sinai, pentru că nu poate exista normare spirituală în afara acestei matrici biblice. Este cu siguranță și motivul pentru care autorul Decalogurilor pe care vi le prezentăm astăzi a ales să își organizeze rostirea cuvântului înțelept în această formă veterotestamentară, iar pregătirea sa teologică și culturală și alesele sale virtuți sufletești transpar în maximele Decalogului fiecărei profesii în parte. Decalogurile sunt semnul dragostei către aproapele – în diferitele sale ipostaze –, pe care autorul le rostuiește cu înțelepciune pentru a le transforma într-un îndreptar moral pentru fiecare profesie, de vreme ce este nevoie de oameni pregătiți în toate domeniile, oameni care să lucreze în fiecare zi „spre slava lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10, 3). Fiecare trebuie să se sârguiască în săvârșirea faptelor bune la locul său de muncă și, tocmai de aceea, înainte de vorbă, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic pune fapta, propria faptă, pentru că știe bine că exemplul propriu este edificator și că nu trebuie să fie nicio contradicție între vorbă și faptă. Un înalt ierarh predică cu fapta, cu lucrarea, mai mult decât cu vorba, întreaga sa viață constituindu-se într-o predică vie, așa cum ar trebui să fie în cazul fiecărei profesii cel care se dorește a fi un model. Abia după faptă, autorul pune cuvântul lămuritor și îndemnător, pentru că fiecare, în meseria lui, trebuie să fie deopotrivă desăvârșit în vorbă și în faptă, pentru că degeaba ești desăvârșit în vorbă, dacă ești nedesăvârșit în faptă.
Părintele Arhiepiscop Calinic vorbește în aceste Decaloguri din dragoste de Dumnezeu, dar și din dragoste pentru fiecare dintre cei ce sunt aproapele său, folosind aceeași adresare simplă la persoana a II-a singular, care duce fiecare îndemn al Decalogului atât în plan universal, cât și în plan personal. Foarte rar și motivat, adresarea este la persoana a II-a plural, ca în Decalogul familiei creștine, în Decalogul mirilor sau în Decalogul studentului. Verbele, substantivele și adjectivele din fiecare Decalog alcătuiesc adevărate microcâmpuri semantice care conturează microuniversul respectivei profesii sau al tipologiei umane avute în vedere. Dacă voi înșira aici verbele a plămădi, a frământa, a respecta, a păstra, a dărui, a frânge, substantivele bob de grâu, făină, pâine, frământătură, mână, muncă, răbdare, cuptor, foc, firimitură, trudă, respect, binecuvântare, dragoste, frângere, jertfă, trup, împărtășire, Dumnezeu, Hristos, Euharistie și adjectiveletainic, măsurat, mistuitor, smerit, curat, flămând, euharistic, gândul nu ne poate duce decât înspre cel care, zi de zi, pregătește pâinea, plămădind făina, „precum odinioară Dumnezeu tina creației”. Pe lângă cuvintele din fondul vechi, își fac loc și unele neologisme, în ton cu realitățile zilelor noastre, precum: ingredient, calitate, a compromite, a dăuna, incrustat, esență, aditiv, comuniune, comunitate, reverență, pe care le vom întâlni în enunțuri precum: Nu compromite calitatea pâinii pentru câștig; Nu otrăvi pâinea, adăugând aditivi însoțiți de lăcomia câștigului imediat; cel ce strică pâinea dăunează și sănătătții omului etc., pentru că, să nu uităm, cartea se subintitulează Repere morale pentru omul contemporan.
Verbele folosite cel mai frecvent la modul imperativ sunt: acționează, nu te abate, acceptă, admiră, adu-ți aminte, alungă, analizează, apără, aprobă, ascultă, asumă-ți, binecuvântează, bucură-te, călăuzește, cântă, cântărește, cercetează, cere, cinstește, nu compromite, construiește, creează, crește, cugetă, cultivă, dăruiește, deprinde, descoperă, nu distruge, educă, empatizează, explorează, nu ezita, fă, ferește-te, frământă, fugi, ia aminte, insuflă, iubește, îmbogățește, împodobește, înarmează-te, nu încălca, îndrumă, înfrumusețează, îngrijește-te, înmulțește, (te) întărește, învață, înveșnicește-te, învinge, laudă, lucrează, luminează, luptă, motivează, mulțumește, ocrotește, oferă, orânduiește, păstrează, păzește, plămădește, nu pregeta, nu râvni, recomandă, nu renunța, recunoaște, respectă, respinge, roagă-te, sădește, sârguiește-te, sfătuiește-te, slăvește, slujește, sporește, stăruie, străduiește-te, transformă, trăiește, nu uita, nu tolera, tratează, veghează etc. Rezultă că cele mai multe sunt verbe de acțiune, mai rar de stare sau de devenire, fapt explicabil prin dorința de a exprima procese dinamice, cu finalitate evidentă. Se remarcă totuși un număr considerabil de ocurențe ale imperativului verbului a fi, care, insuficient semantic, permite cele mai diverse compliniri pentru a exprima anumite caracteristici sau moduri de a fi ale subiectelor cu care intră în relație: fii (un apostol, ascultător, atent, bun, cinstit, confident, conștient, cuminte, curajos, cuviincios, demn, drept, un erudit, un exemplu, generos, harnic, imparțial, integru, intransigent, îngerul ocrotitor, un liturghisitor, loial, cu luare aminte, lumină, mentor, un model, un om corect, un om moral, nepărtinitor, onest, perseverent, pildă, un profesionist, un propovăduitor, râvnitoare, recunoscător, respectuos, sârguincios, sensibil, slujitor, smerit, un veghetor). Imperativul, mai mult decât oricare alt mod, „implică existența unui partener, întrucât «porunca» trebuie adresată cuiva de față”[4]. Se creează impresia că fiecare poruncă este ascultată și executată, fără a fi nevoie de răspunsul interlocutorului, care, ca și în cazul Decalogului biblic, este, așa cum spuneam, atât universal, cât și personal. Nu trebuie să pierdem însă din vedere faptul că fiecare decalog este urmat de o rugăciune, altfel spus, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic îi dă fiecăruia „posibilitatea comunicării și comuniunii cu Dumnezeu prin darul rugăciunii”, cum spune Fericitul Augustin. Prin Decaloguri, i se recomandă fiecăruia să se străduiască pentru a-și cultiva virtuțile, iar prin rugăciunea de cerere practicată de fiecare, cu mintea trează și cu inima curată, credinciosul caută să intre în dialog cu Dumnezeu, asigurându-l de credința sa și de stăruința în împlinirea a tot lucrul bun.
O apoftegmă a unui Părinte din vechime spune că un frate l-ar fi întrebat odată pe acest avva bătrân, care dădea cu bucurie sfaturi practice extrem de utile: „«Ce este mai sănătos: să vorbești ori să taci?» Bătrânul i-a răspuns: «Cine vorbește din dragoste de Dumnezeu, bine face; la fel, cine tace din dragoste de Dumnezeu»”. Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a ales să vorbească, din dragoste de Dumnezeu, dar și de aproapele său, și bine a făcut! Ca înalt arhiereu, ca om al credinței și al culturii, ca om al Cetății, Înaltpreasfinția Sa nu putea să tacă și a ales să se aplece cu migală de artizan asupra fiecărei profesii și asupra fiecărei categorii sociale, pentru că în fiecare om, chiar și în cel căzut (vezi impresionantul Decalog al deținutului!), este un diamant care se cere șlefuit.
Vă mulțumim, Înaltpreasfinția Voastră, pentru acest îndemn la reflecție realizat într-o densitate stilistică și conceptuală demnă de un adevărat intelectual!
Prof. univ. dr. Niculina Iacob,
Departamentul de Limbă și Literatură Română și Științele Comunicării, Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava
[1] Extras din cuvântul reprezentantului Ministerului Cultelor la învestirea arhiereului Eparhiei Tomisului, episcopul Chesarie Păunescu.
[2] Adrian Gh. Paul, Decalogul sau cele 10 porunci ale lui Dumnezeu. Importanța și actualitatea lor, Ed. Mega, Cluj-Napoca, p. 11.
[3] A.Gh. Paul, Decalogul sau cele 10 porunci ale lui Dumnezeu. Importanța și actualitatea lor, pp. 15-16.
[4] I. Iordan Stilistica limbii române, Ed. Științifică, București, 1975, p. 144.