Între cuvintele cu adânc folos duhovnicesc rostite astăzi, în Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul al VII-lea Ecumenic, 12 octombrie 2025, la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, s-a numărat și Decalogul alcătuit special pentru această zi de către Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic. Arătând că cercetarea sufletului este esențială pentru primirea Cuvântului lui Dumnezeu, inima curată fiind locul în care faptele iubirii pot rodi, cel de-al optulea punct al textului încurajează la curățarea de păcate pentru pregătirea pământului bun în vederea obținerii de roade și dobândirea mântuirii. „Desțelenește-ți sufletul prin spovedanie, ca ceea ce a semănat Dumnezeu cu înțelepciune în sufletul tău să crească într-un pământ bun, aducând rod însutit de bunătate, dreptate și dragoste.”
În ziua în care în bisericile ortodoxe se lecturează Pilda semănătorului, Duminica a XXI-a după Pogorârea Duhului Sfânt, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, s-a aflat la mănăstirea care adăpostește cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, mare făcător de minuni.
După ce s-a închinat la neprețuitul odor care ocrotește Cetatea Sucevei de mai bine de șase veacuri, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie pe scena amenajată în curtea Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”, alături de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte slujitori ai așezământului monahal îndrumat duhovnicește de arhim. Serafim Grigoraș, și clerici de la Centrul Eparhial Suceava.
Slujba a fost împodobită cu răspunsurile liturgice date de corul mixt al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, „Sfântul Ioan cel Nou”, iar la momentul rânduit, teologul Cristi Gabriel Hurjui, consilier eparhial al Sectorului Catehizare, Tineret și Educație pentru Viață, a fost hirotonit diacon pe seama aceluiași locaș de cult.
În timpul împărtășirii clericilor, cuvântul de învățătură despre una dintre cele dintâi parabole rostite de Mântuitorul Iisus Hristos, relatată de cei trei sfinți evangheliști sinoptici, Matei, Marcu și Luca, despre desăvârșirea muncii semănătorului în roadele pământului de diferite feluri, a fost rostit de către pr. Tiberiu Fedoreanu de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Dornești, Protopopiatul Rădăuți. Totodată, sfinția sa a adus în atenție faptul că în această zi sunt pomeniți și Părinții participanți la Sinodul al VII-lea Ecumenic, pentru care Biserica a rânduit citirea Evangheliei de la Sfântul Evanghelist Ioan, cap. 17, versetele de la 1 la 13, sărbătoare instituită în secolul al IX-lea. „Acest Sfânt Sinod a avut loc în Niceea, în toamna anului 787, la lucrările sale, începute pe data de 24 septembrie și încheiate pe 13 octombrie, participând un număr de 330 – 367 de părinți.”
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic i-a mulțumit părintelui oaspete pentru predica rostită, amintind că exegeza acestei zile, „Să ne hrănim sufletul cu cuvântul cel bun al lui Dumnezeu!”, poate fi lecturată pe site-ul arhiepiscopiei. Chiriarhul locului a adus apoi în atenția celor prezenți un Decalog la Duminica a XXI-a după Pogorârea Sfântului Duh (Pilda semănătorului), o sinteză a textului evanghelic ce prezintă una dintre cele mai cunoscute parabole rostite de Mântuitorul Iisus Hristos, care îndeamnă să ne hrănim sufletul cu cuvântul cel bun al lui Dumnezeu, ca să rodească în noi roadele bunătății, ale dreptății și ale dragostei, prin care să putem învia și dobândi Împărăția lui Dumnezeu.
Nu în ultimul rând, ierarhul a citit rugăciuni de dezlegare și pentru sănătate și i-a binecuvântat cu apă sfințită pe credincioșii care au venit cu multă evlavie să îl cinstească pe Sfântul Ioan cel Nou, care a primit cununa muceniciei la Cetatea Albă în jurul anului 1332.
Credincioșii au fost invitați să participe la pomenirea Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, care va fi sărbătorită în chip deosebit la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”. În seara zilei de luni, 13 octombrie, va fi oficiată slujba Privegherii în Paraclisul așezământului monahal, iar la miezul nopții Înaltpreasfințitul Părinte Calinic va săvârși, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în cinstea celei care acum aproape patru veacuri a poposit în Cetatea Iașilor, binecuvântând cu prezența ei plaiurile moldave. Cu acest prilej, veșmântul celei ce din tinerețe și-a închinat viața Mântuitorului Hristos va fi așezat spre cinstire în Paraclisul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”, lângă baldachinul care adăpostește racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Sfântul Mare Mucenic ocrotește neîncetat Țara Moldovei, alături de Sfânta Cuvioasă Parascheva, și le este aproape tuturor celor care îi cer ajutorul, oferindu-le sprijin și mângâiere.
Irina Ursachi