Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a oferit Ordinul „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava” părintelui inspector Nicolae Horga

Un eveniment deosebit a avut loc astăzi, 28 octombrie 2021, în Sala Pimen Arhiepiscopul a Centrului Eparhial Suceava. La finalul Ședinței Permanenței, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, i-a înmânat părintelui inspector bisericesc Nicolae Horga Ordinul „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava”, întrucât a urmat exemplul  oferit de „tânărul înțelepțit de Dumnezeu, care și-a îndeplinit cu devotament slujirea sa și și-a fundamentat credința ortodoxă pe înțelegerea Evangheliei, mărturisind-o curajos semenilor săi prin faptă și cuvânt”. Distincția a fost acordată în semn de prețuire și mulțumire pentru râvna și osteneala depuse în cei peste douăzeci și unu de ani de activitate în slujba Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic i-a înmânat părintelui inspector crucea și diploma de onoare, nu înainte de citirea cuvântului de mulțumire al Înaltpreasfinției Sale, de către părintele arhimandrit Paraschiv Dabija, vicar-administrativ.

 

Scrisoare de mulţumire

Preacucernice Părinte,

Îmi revine deosebita bucurie de a vă adresa cuvânt de mulţumire pentru activitatea, uneori frumoasă, alteori ingrată, pe care aţi desfăşurat-o timp de două decenii, ca inspector bisericesc, mai întâi sub directa ascultare a vrednicului de pomenire Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Pimen, care v-a rânduit în această demnitate; în ultimul an, ne-am bucurat de o împreună lucrare – sinteză a unei activități bogate a sfinţiei voastre ca preot, profesor de religie şi inspector – pe care v-aţi asumat-o cu demnitate, responsabilitate şi caracter.

Totodată, vă felicit pentru întreaga sfinţiei voastre activitate în slujba credincioşilor, cărora le-aţi oferit timp de trei decenii, ca preot paroh, cuvânt şi slujire din Cuvântul şi slujirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. V-ați asumat, totodată, înnoirea şi creşterea lor duhovnicească prin spovedanie, ca un iscusit şi harismatic duhovnic ce sunteţi, pentru ca la momentul rânduit să bateţi, ca un alt Moise, la uşa veşniciei de mână cu cei care v-au fost încredinţaţi de Dumnezeu.

Vă dorim pe mai departe ani mulţi cu sănătate în slujirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iar în semn de preţuire, mulţumire şi binecuvântare, în numele Consiliului Eparhial, care a aprobat în unanimitate propunerea noastră, vă conferim Ordinul „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava”, sub ocrotirea căruia v-aţi născut, crescut şi lucrat cu multă fidelitate și dăruire necondiționată pentru poporul lui Dumnezeu din Cetatea Muşatinilor.

† CALINIC 

Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților

Părintele Nicolae Horga, inspector bisericesc în cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și preot la Biserica „Sfântul Dumitru” din Suceava, s-a născut în localitatea Berchișești, la data de 11 noiembrie 1955, fiind cel de-al treilea copil, din cei doisprezece ai familiei.

După absolvirea Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț, a urmat, în perioada 1976-1980, cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității București.

În data de 25 decembrie 1980 a fost hirotonit preot de către Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist, pe seama Parohiei Berești, Protopopiatul Suceava I. În anul 1988 a fost transferat la Parohia „Sfântul Dumitru” din Municipiul Suceava, fiind mai întâi paroh și apoi coslujitor, până în prezent.

În perioada 1992-1996, părintele a fost profesor de religie la Liceul de Artă „Ciprian Porumbescu”, iar între 1998-1999 la Liceul „Ștefan cel Mare” din Suceava.

La data de 1 iulie 2000, părintele Nicolae Horga a primit ascultarea de inspector bisericesc în Cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, pe care a îndeplinit-o cu cinste și responsabilitate.

Irina Ursachi