IN MEMORIAM – Mihai Bradu –«Omul prin mâinile căruia au trecut sute de ani de istorie» 

«Omul prin mâinile căruia au trecut sute de ani de istorie», Mihai Bradu, restaurator al zeci şi zeci de monumente istorice, profesionist respectat si admirat în întreaga ţară, exponent al excelenţei în arta restaurării şi conservării monumentelor istorice, a trecut din această viaţă.

Prin disparitia sa, breasla specialiştilor rămâne mai săracă şi restaurarea monumentelor istorice naţionale pierde pe unul dintre cei mai respectaţi şi competenţi specialişti ai săi.

Dăruit de Dumnezeu cu harisme deosebite pentru arta restaurării monumentelor istorice,  prin prezenţa lui jovială a fost o lumină pentru toţi cei care l-au cunoscut şi un exemplu strălucit de bunătate. A trăit ca un devărat creştin şi a dat dovadă de multă responsabilitate şi devotament atât în viaţa de familie, cât şi în cea profesională.

Evlavios şi cu suflet mare, domnul Mihai Bradu a cultivat de-a lungul întregii sale vieţi, cu înţelepciune şi smerenie, simţul responsabilităţii faţă de valorile de patrimoniu lăsate moştenire de a lungul anilor neamului românesc de către strămoşii noştri.având o înţelegere profundă a rostului vieţii, a încercărilor şi suferinţelor.

În întreaga sa activitate, Mihai Bradu a fost un exemplu de dedicaţie pentru cauza punerii în valoare a patrimoniului istoric. A trăit momente bune şi mai puţin bune din acest punct de vedere dar pe toate le-a parcurs cu onestitate profesională şi cu dorinţa de a ajuta oameni şi monumente, deopotrivă. Mulţi dintre cei care sunt astăzi specialişti sau funcţionari în domeniul protejării monumentelor îi datorează îndrumarea primilor paşi. Pentru aceasta amintirea lui Mihai Bradu va continua să ne însoţească.

Şi-a dedicat decenii întregi activității de conservare și restaurare a patrimoniului cultural, contribuind cu profesionalism, pasiune și dăruire la păstrarea valorilor pe care le prețuim cu toții.

Nu s-a temut niciodată să-i arate cu degetul pe cei care neglijau monumentele istorice ale Bucovinei, în mare parte, cu funcţii grele.

Este drept că nu a reuşit să câştige toate bătăliile pe care le-a purtat pentru apărarea patrimoniului cultural. A suferit de fiecare dată când a văzut că în urma eforturilor nu reuşeşte să salveze de la prăbuşire urmele sau dovezile trecutului din judeţul Suceava.

Monumente istorice precum Biserica Mirăuţi, Turnul Lăpuşneanu – Biserica Sf Dumitru Suceava, Biserica Sf. Simeon – Turnu Roşu, Mănăstirea Zamca, Biserica Sf. Ioan Botezătorul – Suceava, Mănăstirea Suceviţa, Mănăstirea Slatina şi multe altele din ţară. sunt exemple şi modele în ceea ce priveşte arta restaurării şi conservării monumentelor istorice

Luând aminte la cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „mărire, cinste şi pace oricui face binele” (Romani 2, 10), în semn de preţuire în decursul anilor a primit numeroase premii, trofee din partea instituţiilor abilitate în acest domeniu .

Iubit de cei din jur și de familia sa, domnul Mihai Bradu reprezintă pentru cei care l-au cunoscut și un model de părinte creștin, un tată care și-a crescut fiul său, Cozmin, în iubire față de tradițiile românești și valorile de patrimoniu, bucurându-se în mod deosebit că acesta a devenit, la rândul său, un vredinic urmaş în domeniul restaurării şi conservării monumentelor istorice, adevărate cărţi de identitate ale neamului nostru.

Prin tot ceea ce a făcut pentru oameni și pentru biserici, domnul Mihai Bradu și-a pregătit haina de lumină, pentru mutarea către lăcașurile veșnice, acolo unde „nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit”.

În aceste momente grele pentru întreaga familie şi pentru cei care l-au cunoscut şi preţuit, adresăm condoleanţe şi vă încredinţăm de întreaga noastră compasiune, rugând pe Milostivului Dumnezeu să odihnească sufletul domnului Mihai Bradu împreună cu drepţii, iar pe cei îndoliaţi să îi întărească întru nădejdea Învierii celei de obște și a iubirii milostive a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel răstignit și înviat.

Veşnica lui pomenire din neam în neam!

şans casino |
vidobet |
vidobet |
vidobet güncel giriş |
vidobet giriş |
casinolevant |
casinolevant |
casinolevant |
vidobet giriş |
şans casino |
casinolevant giriş |
casino şans |
şans casino giriş |
casino levant |
casino şans |
casino şans |
boostaro |
casinolevant giriş |
şans casino giriş |
casinolevant giriş |
şanscasino |
vidobet |
vidobet giriş |
levant casino |
gorabet |
galyabet |
gorabet |
gorabet |
gorabet |
vidobet giriş |
galyabet |
gorabet |
gorabet