Ultima duminică a lui Cuptor, lună care în anul agricol este prin excelență asociată cu recoltarea grânelor, a fost prilej de reflecție asupra binefacerilor pe care Domnul Hristos, prin lucrarea Duhului Sfânt, le revarsă continuu asupra lumii. În această zi, Biserica a rânduit spre lectură relatarea Sfântului Evanghelist Matei despre înmulțirea minunată de către Mântuitorul a cinci pâini și doi pești, săvârșită prin intermediul apostolilor, „ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu” (I Corinteni 4, 1), și petrecută într-un loc pustiu din preajma Betsaidei. Cerința adresată la final acelorași apostoli de a aduna toate fărâmiturile rămase după ce cei cinci mii de bărbați, în afară de femei și copii, au mâncat pe săturate scoate în evidență faptul că Multmilostivul Dumnezeu, în bunătatea Sa, dă fiecăruia cu asupra de măsură, dar nu îngăduie totuși să fie risipite darurile Sale, chiar dacă acestea prisosesc.
Astăzi, 26 iulie 2026, obștea monahală a Catedralei Arhiepiscopale din Suceava și numeroșii credincioși prezenți în curtea ctitoriei voievodale care adăpostește, din anul 1589, cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou s-au bucurat de binecuvântarea arhierească a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
După ce a așezat gând de rugăciune și de mulțumire înaintea celui mai iubit sfânt al acestor meleaguri, întâistătătorul eparhiei Sucevei și Rădăuților a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie pe podiumul amenajat sub streașina turnului clopotniță al complexului monastic, biserica mare – monument UNESCO și paraclisul fiind incluse într-un amplu proces de restaurare și consolidare. Soborul slujitor a reunit clerici ai așezământului monahal și ai Catedralei Arhiepiscopale, precum arhim. Serafim Grigoraș, stareț al mănăstirii și exarh de zonă, și arhim. Valerian Radu, mare eclesiarh, dar și de la Centrul Eparhial Suceava, între care părintele consilier Mihai Cobziuc, coordonator al Biroului Relații cu Minoritățile, și arhim. Iustin Taban, consilier în cadrul Sectorului Juridic al Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei.
Membri ai Coralei mixte „Sfântul Ioan cel Nou” a Catedralei Arhiepiscopale, dirijată de pr. Ionuț Lucian Tablan Popescu, îndrumați astăzi de Ana Popescu, au dialogat liturgic cu cei afierosiți Sfântului Altar, răspunzând prin cântare ecteniilor și rugăciunilor înălțate către Cel Preaînalt.
Cuvântul de învățătură a fost rostit în momentul împărtășirii clericilor de către pr. consilier Mihai Cobziuc, de la Parohia „Sfântul Ilie” – Dărmănești II, și a avut ca temă centrală mila nemărginită a Mântuitorului Hristos, Care Se îngrijește de omul întreg, vindecându-i atât sufletul, cât și trupul.
Pornind de la cuvântul Domnului adresat apostolilor: „Dați-le voi să mănânce!”, preacucernicul părinte a adus în atenție lecția responsabilității ce se desprinde din text: „Hristos îi responsabilizează pe apostoli și, peste veacuri, ne responsabilizează și pe noi. Mântuitorul ne cere să nu fim indiferenți la nevoile celui de lângă noi. Este ușor să trimiți omul aflat în nevoie la altcineva, este ușor să te absolvi de vină, spunând că resursele tale sunt nesemnificative. Ucenicii aveau doar cinci pâini și doi pești. Ce înseamnă aceasta pentru o asemenea mulțime? S-ar părea că aproape nimic. Și, totuși, Hristos le cere tocmai acest nimic al lor. Lecția Evangheliei de astăzi este că Dumnezeu nu face minuni din nimic, ci din puținul oferit de om cu dragoste și din toată inima, când punem la dispoziția lui puținul nostru, puținul nostru timp, puținul nostru efort, puținul nostru dar. Prin binecuvântarea Sa, acest puțin devine de ajuns pentru toți.”
Sfinția sa a reiterat și faptul că participarea la Sfânta Liturghie trebuie să se prelungească în fapte de milostenie, solidaritate și grijă față de cei aflați în nevoie, întrucât Biserica este chemată să fie spațiul comuniunii și al iubirii, fără bariere etnice, sociale sau culturale. În acest sens, a evocat dimensiunea euharistică a minunii, gesturile Celui ce este Pâinea vieții – luarea pâinii, binecuvântarea, frângerea și dăruirea – prefigurând Sfânta Euharistie, ce ar trebui să devină o coordonată a vieții creștine.
Un alt aspect reliefat a fost faptul că Hristos nu a creat pâine din nimic (deși ar fi putut), ci a frânt ceea ce exista. „Minunea nu are loc în mâinile Mântuitorului dintr-o dată, ci în timpul distribuirii. Pâinea se înmulțea pe măsură ce era dată mai departe. Aceasta este dinamica harului: se multiplică doar prin dăruire. (…) Dumnezeu cere de la noi puținul nostru, voința, efortul, resursele noastre limitate pentru ca El să le desăvârșească. Nu putem sta pasiv așteptând minuni, fără să punem și noi pe masă, pe altar resursele noastre. Pustiul devine biserică prin prezența lui Hristos. Pustiul era un loc al lipsei, al pericolelor și al morții, însă prezența lui Hristos, locul pustiu, se transformă în loc de învățătură, de ospăț și de comunitate.”
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a mulțumit părintelui oaspete pentru tâlcuirea versetelor scripturistice și a amintit că pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților poate fi lecturată exegeza la prima înmulțire a pâinilor, minune săvârșită de Însuși Mântuitorul Iisus Hristos cu un an înaintea Sfintelor Sale Pătimiri și relatată de toți cei patru Sfinții Evangheliști, dar și Decalogul la Duminica a opta după Pogorârea Sfântului Duh inspirat de acest eveniment, ce aduce în prim plan buna-chivernisire a celor primite de la Părintele ceresc, prin împărțirea lor cu aproapele, pentru a mânca împreună Pâinea vieții celei veșnice.
În continuare, ierarhul a schițat portretul duhovnicesc al sfântului român prăznuit astăzi, Cuviosul Ioanichie cel Nou de la Muscel și a lecturat Decalogul în care a sintetizat treptele urcate de cel care s-a nevoit vreme de treizeci de ani în Valea Chiliilor din Argeș pentru a se întâlni în veșnicie cu Dumnezeu.
Ca de fiecare dată, chiriarhul locului a citit rugăciuni de dezlegare şi pentru sănătate, pentru vindecarea celor care se află în diferite suferințe, inclusiv a celor afectați de depresie ori alte tulburări sufletești, care din nefericire sunt tot mai prezente în societatea contemporană, dar și pentru reușita tinerilor implicați în aceste zile în examenele de admitere la facultate.
A încheiat cu o rugăciune de mulțumire către Domnul nostru Iisus Hristos pentru toate binefacerile și binecuvântările revărsate asupra eparhiei, cler și credincioși, pe care o păstorește, ca, prin harul Preasfântului Duh și iubirea Părintelui ceresc, să se bucure în continuare de mila și ocrotirea dumnezeiască.
Apoi i-a binecuvântat cu apă sfințită pe credincioșii care au venit cu multă evlavie să îl cinstească pe sfântul ocrotitor de peste șase veacuri al Cetății Sucevei, ale cărui moaște se află acum în clisiarnița Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”, pe zidurile căreia sunt ilustrate scene din timpul martiriului său.
Ziua de 26 iulie are o însemnătate deosebită pentru Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, astăzi împlinindu-se șase ani de când slujește Preasfintei Treimi și Bisericii din demnitatea de Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.
***
În cei șase ani de slujire în județul Suceava, activitatea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic s-a evidențiat printr-o implicare continuă și bine rânduită în viața pastorală, liturgică și administrativă a eparhiei, reflectând responsabilitatea slujirii arhierești în relația cu clerul, monahii și credincioșii. Prezent discret, dar constant în mijlocul comunităților, a întreprins vizite pastorale în parohii, filii și cimitirele eparhiei, a cercetat mănăstirile, acordând atenție atât vieți duhovnicești, cât și dimensiunii edilitare, administrative și misionar-educative a acestora. Totodată, a îndrumat activitatea desfășurată în numeroase așezăminte bisericești, medicale și cultural-educaționale, acordând o atenție deosebită atât realităților curente ale vieții bisericești, cât și îndreptării situațiilor întâlnite ca neajunsuri în teren. De o atenție deosebită s-a bucurat liceul teologic al eparhiei, chiriarhul încurajând formarea duhovnicească și intelectuală a tinerilor chemați la slujirea Bisericii, atât prin preocuparea pentru calitatea resursei umane, cât și prin dezvoltarea infrastructurii necesare.
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a continuat și în eparhia Sucevei și Rădăuților programul „Niciun sat fără biserică”, inițiat de Preafericitul Daniel în timpul păstoriei sale ca Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Programul urmărește identificarea și sfințirea locurilor pentru noile biserici, elaborarea proiectelor, dar și sensibilizarea autorităților locale și județene, precum și a diferite persoane cu posibilități financiare și materiale pentru susținerea lucrărilor în desfășurare.
O componentă importantă a acestui program o reprezintă edificarea de case parohiale și sociale, restaurarea, consolidarea și pictarea bisericilor, construirea de noi clopotnițe sau restaurarea celor existente, construirea unor case mortuare, amenajarea și îngrijirea cimitirelor și altele, necesare vieții comunităților parohiale.
Tot pe plan misionar-pastoral s-a ocupat și de intensificarea vieții liturgice, preocupându-se ca nicio biserică să nu rămână fără preot slujitor și reactivând viața monahală în lăcașuri închise sau transformate de-a lungul timpului în biserici parohiale: Solca, Arbore, Pătrăuți, Părhăuți, Bălinești, Ilișești, Mănăstioara, Sfântul Ilie – Șcheia, Siminicea, Ițcani, Mirăuți, Milișăuți, pentru a menționa doar câteva.
Dintre lucrările de seamă asupra cărora Înaltpreasfinția Sa și-a pus amprenta în ultimii ani amintim: Mănăstirea „Sfântul Ierarh Ioan de la Râșca și Secu” – Sihăstria Râșcăi, Așezământul „Sfântul Ierarh Leontie” – Rădăuți, Centrul muzeal și multicultural „Palatul Dornelor”, Mănăstirea Bogdana, Mănăstirea Sihăstria Putnei (biserica veche, biserica nouă, așezămintele social-filantropice), ansamblul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” – în desfășurare, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” – în curs de finalizare, centrele multifuncționale pentru tineret Suceava și Dragomirna – în desfășurare, cămine de bătrâni și centre de zi pentru seniori – în desfășurare.
Din perspectivă cultural-editorială, activitatea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic a fost una susținută, concretizată în peste 20 de lucrări publicate, cuvântări la duminici și sărbători și peste 300 de decaloguri sintetizând fie pericopa evanghelică a duminicii, fie esența praznicului, fie biografia sfântului zilei ori temele comemorate cu diferite prilejuri. Toate acestea au contribuit la aprofundarea gândirii teologice, la întărirea vieții duhovnicești și la mărturisirea valorilor creștine în spațiul public național și internațional, precum și la împărtășirea acestora credincioșilor.
În plus, Părintele Arhiepiscop Calinic este ctitor principal al multor biserici parohiale și așezăminte sociale, așezăminte pe care, de-a lungul timpului, împreună cu fiii săi duhovnicești, le-a susținut și încă le mai susține.
La 25 ianuarie 1991, la propunerea Înaltpreasfințitului Părinte Daniel, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei la acea vreme, a fost ales de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, cu titulatura „Botoșăneanul”. Numirea a fost confirmată prin Decretul nr. 16 din 15 martie 1991, iar hirotonia în treapta de arhiereu a avut loc la data de 25 martie 1991, în Catedrala Mitropolitană din Iași.
În data de 21 iulie 2020 a fost ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, ceremonia de întronizare având loc în data de 26 iulie 2020, la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”.
Bunul Dumnezeu să-i dăruiască Înaltpreasfinției Sale ani mulți, buni, luminoși și roditori întru lucrarea mântuirii și slujirea Bisericii!
Daniela Livadaru,
Irina Ursachi


