Ziua de 6 august 2025, când în Biserica Ortodoxă este reiterată liturgic Schimbarea la Față a Domnului Iisus Hristos, a fost prilej de îndoită bucurie duhovnicească la Mănăstirea Slatina, care și-a sărbătorit hramul, statornicit în 1553 de Alexandru Lăpușneanu, domn al Moldovei între 1552-1561 și 1564-1568, pentru prima sa ctitorie.
An de an, marele praznic împărătesc de la începutul lui Gustar este pentru mulțime de credincioși și pelerini prilej să își îndrepte pașii spre cetățuia duhovnicească de la poalele Munților Stânișoara, nădăjduind ca prin rugăciune, osteneala postului și prinosul faptelor bune să se învrednicească, asemenea lui Moise și Ilie, de bucuria întâlnirii cu Cel Care, luând fire omenească, a curățit-o de păcat și a transfigurat-o, pentru ca noi, oamenii, să putem accede la îndumnezeire.
În mijlocul lor s-a aflat Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, care a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur la altarul de vară amenajat sub streașina clopotniței ce veghează intrarea în vechea ctitorie voievodală, citind înainte rugăciuni de dezlegare. În liturghisire i s-a alăturat un numeros sobor de preoți și diaconi, între care arhim. Mihail Balan, exarh de zonă și starețul Mănăstirii Sihăstria Râșcăi, dar și oaspeți din alte eparhii, precum pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, fost decan al Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, arhim. Elisei Nedescu, starețul Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași, și părintele Mirel Ilie, preot coordonator al Comunității cu deficiențe de auz și vorbire „Sfântul Ierarh Meletie” din Arhiepiscopia Bucureștilor. Stareți și starețe de la mănăstirile din zonă, dar și reprezentanți ai autorităților locale și județene au împărtășit cu obștea păstorită de stavrofora Serafima Gherasim bucuria zilei de hram.
Grupul Psaltic „Sfântul Inochentie de la Probota”, condus de părintele Constantin Dan Magdalena, a înfrumusețat prăznuirea liturgică, răspunzând ecteniilor și rugăciunilor înălțate de cler către Milostivul Dumnezeu.
După citirea textului Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania a rostit predica la această sărbătoare, în care a explorat semnificația evenimentului Schimbării la Față a Domnului, prezentând-o nu doar ca o manifestare istorică a slavei dumnezeiești, ci ca o chemare profundă la transformare spirituală, în care ascultarea, smerenia și rugăciunea au un rol fundamental. „Sfântul Grigorie Palama ne spune că Schimbarea la Față este o taină a luminii harului care transformă pe cel ce se deschide lui Dumnezeu. El adaugă că, pentru a vedea această lumină, sufletul trebuie să se curețe de patimi și să se smerească înaintea Domnului. Curățirea patimilor nu poate veni fără post, fără rugăciune, fără spovedanie, fără milostenii, fără faptele cele bune. Această lucrare de curățire și înnoire începe prin a asculta Cuvântul lui Dumnezeu, conform poruncii glasului din cer: «Pe Acesta să-L ascultați». Motivul este că ascultarea este începutul tuturor virtuților, poarta prin care trecem spre o viață nouă. Sfântul Maxim Mărturisitorul ne reamintește că menirea omului este să devină icoană a slavei lui Dumnezeu. Această icoană se va forma în sufletul care a primit curățirea de patimi și înnoirea.”
Ierarhul a subliniat că Maica Domnului reprezintă un model desăvârșit de trăire după voia lui Dumnezeu, nu întâmplător Părinții Bisericii rânduind ca această descoperire în parte a firii dumnezeiești a Mântuitorului Hristos înaintea apostolilor Săi, pe Muntele Tabor, să fie rememorată în postul închinat Adormirii Născătoarei de Dumnezeu, deși evenimentul în sine s-a petrecut cu câteva zile înaintea Învierii Sale. „Maica Domnului ne învață ascultarea și smerenia, prin lucrarea și ascultarea de Dumnezeu. Sfântul Ioan Damaschin o numește pe Maica Domnului «icoana înnoirii noastre», căci prin acel «Da» rostit cu smerenie, ea a deschis calea omului chemat spre o nouă viață în Hristos Domnul.”
În încheiere, Preasfințitul Părinte i-a îndemnat pe cei prezenți să se așeze sub acoperământul Pururea Fecioarei Maria și să îmbrățișeze postul Adormirii Maicii Domnului ca pe o perioadă de școală a sufletului, transformarea interioară fiind esențială pentru comuniunea cu Dumnezeu. „Iubiți credincioși, să urmăm această înnoire a minții, a vieții, a sufletului, începând cu smerenia, care recunoaște că suntem dependenți de puterea și de harul lui Dumnezeu și că fără El nu putem face nimic bun. (…) Această înnoire a minții și a sufletului se realizează prin spovedanie, prin ascultarea duhovnicului și prin împărtășania cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. (…) Să pășim cu credință și nădejde în această perioadă, lăsând ca Lumina lui Hristos să ne transforme, să ne înnoiască inima și să ne pregătească pentru sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, când Maica Domnului se va odihni întru Domnul, dar va rămâne mereu mijlocitoare și ocrotitoare tuturor celor ce o cheamă cu credință. Amin.”
La finalul Sfintei Liturghii, părintele profesor Ion Vicovan a fost invitat să țină un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a tâlcuit semnificațiile duhovnicești ale Schimbării la Față, aducând drept argumente pasaje din relatarea acestei minuni de către Sfinții Apostoli Matei și Petru, și a exemplificat modalități concrete de reactualizare a acestei minuni, atât la nivelul Bisericii, în cadrul fiecărei Sfinte Liturghii, cât și de către fiecare credincios în parte, prin efortul de a fi „curat cu inima” și „nevinovat cu mâinile”. Transfigurarea lăuntrică nu poate avea loc fără o asumare fermă a credinței, oaspetele ieșean aducându-l drept exemplu de părintele Miron Mihăilescu, din Ocna Sibiului, liturghisitor peste șase decenii, vestit predicator, duhovnic și pictor de icoane. „A fost printre altele apropiat ucenic al marelui părinte Dumitru Stăniloae, care pe vremea aceea era profesor la Sibiu, rector al Academiei și care voia să-l păstreze pe acest părinte Miron în calitate de asistent universitar. Dar el a preferat să meargă la parohie, să lucreze cu oamenii, să-i conducă pe calea mântuirii. (…) Un foarte bun teolog. Și el așa spunea între altele, să luăm pe Dumnezeu în serios. Dacă cineva ne spune un cuvânt și-l primim cu neîncredere, se simte ofensat, deranjat că nu-l credem pe cuvânt. Însă când este vorba de Dumnezeu, «Cuvântul lui rămâne în veac», zice psalmistul. «Cerul și pământul vor trece, spune Sfântul Evanghelist Matei, dar cuvintele Mele nu vor trece.»”
Specialist în Istoria Bisericii Ortodoxe Române, preacucernicul părinte a evidențiat și câteva aspecte mai puțin cunoscute din viața celui ce a afierosit lui Dumnezeu acest loc de rugăciune, precum iubirea de Biserică și neam și vocația de ctitor de lăcașuri sfinte, atât în țară (mănăstirile Slatina – Suceava, Pângărați – Neamț și Socola – Iași), cât și în afara granițelor, îndeosebi în Muntele Athos (mănăstirile Dochiaru și Caracalu). Preocuparea pentru cele ale Împărăției cerurilor reiese și din alegerea pentru două dintre ctitoriile sale, Slatina și Socola, a unui hram isihast, Schimbarea la Față a Domnului, care se pare că avea o semnificație deosebită pentru urmașul Mușatinilor.
Arhim. Mihail Balan a adus prinos de recunoștință Preamilostivului Dumnezeu pentru această zi deosebită, atât pentru obștea monahală, cât și pentru întreaga comunitate, hramul Schimbării la Față a Domnului fiind an de an prilej de bucurie duhovnicească în prima ctitorie a voievodului Alexandru Lăpușneanu. Exarhul de zonă a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și Înaltpreasfințitului Părinte Petru, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, pentru că a binecuvântat ca Preasfințitul Părinte Nectarie să se afle astăzi în cetățuia Mănăstirii Slatina, Episcopului-Vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului pentru cuvântul de învățătură și prezență, soborului slujitor, obștii monahale și tuturor credincioșilor pentru evlavia și cumințenia cu care s-au unit în rugăciune la ceas de sărbătoare.
Toți cei care pășesc în biserica ridicată pe locul indicat ctitorului Alexandru Lăpușneanu de pustnicul Pahomie, al cărei hram aduce aminte că prin pocăință, rugăciune și permanenta căutare a întâlnirii cu Dumnezeu oricine își poate primeni fața, înnoindu-se duhovnicește, îl au mijlocitor pe Sfântul Ierarh Grigorie de Nazianz. Moaștele marelui teolog capadocian, care a surprins în cuvântările sale învățătura despre Preasfânta Treime, au fost aduse de la Constantinopol de domnul moldovean și dăruite ca odor de mare preț mănăstirii ce avea să-i fie necropolă. Ele sunt așezate într-o raclă ferecată cu argint și pietre scumpe, străjuind de secole Mănăstirea Slatina, chiar și în vremurile tulburi, de pribegie (între 1916 și 2001).
Scurt istoric
Mănăstirea Slatina a fost construită în perioada 1553-1564 de domnul Alexandru Lăpușneanu, fiind prima ctitorie dintr-o listă ce mai cuprinde, între altele, mănăstirile Tazlău, Bistrița și Pângărați (Neamț), Bogdana (Rădăuți), Dochiariu și Caracalu (Muntele Athos).
Conform tradiției, alegerea locului și a hramului s-a făcut prin providența divină, arătând că și un loc sărat, o „slatină”, poate fi de mult folos. Cuviosul Pahomie, un ucenic al Sfântului Daniil Sihastrul ce se nevoia în aceste locuri, i-a cerut domnului să ridice o mănăstire de călugări în poiana din jurul paltinului deasupra căruia vedea în duminici și sărbători lumini și auzea îngeri cântând Troparul Schimbării la Față.
Dorind ca biserica să fie necropola familiei sale, ctitorul nu a precupețit niciun efort, îngrijindu-se să aducă cei mai buni meșteri și materialele cele mai de calitate. Arhitectura bisericii este inspirată de cea a Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Piatra Neamț și a bisericii Mănăstirii Probota, o particularitate constituind-o elementele gotice mult mai prezente, dar armonios integrate în stilul moldovenesc predominant.
Lăcașul de cult a fost sfințit la 14 octombrie 1558 de mitropolitul Grigorie Roșca, în prezența unui sobor de 116 preoți și diaconi, potrivit cronicarului Grigore Ureche. Chiliile monahilor, casa domnească, zidul de incintă și alte clădiri au fost construite ulterior, sub îndrumarea vrednicului stareț Iacob Molodeț (cel Vrednic).
Din păcate, după moartea domnului Alexandru Lăpușneanu (1568), Mănăstirea Slatina a gustat amărăciunea stăpânirilor neprielnice, căzând pradă în mai multe rânduri jafurilor, pustiirilor prin foc și sabie ori părăginirii.
Flacăra rugăciunii, chiar dacă poate ascunsă pentru o vreme, nu s-a stins, ci a mișcat inima altor domni și ierarhi care s-au străduit să îi redea strălucirea de odinioară, precum domnul Vasile Lupu (1634-1653), care a restaurat biserica și a ridicat un nou corp de chilii, ori mitropolitul Veniamin Costachi și arhiereul Filaret Beldiman Apamias, ce pot fi considerați la rândul lor ctitori prin amplele lucrări de restaurare întreprinse, inclusiv repictarea interioară a bisericii.
În timpul Primului Război Mondial, mănăstirea a avut un rol important pe linia frontului, călugării tineri mergând pe câmpul de luptă ca infirmieri, iar cei mai în vârstă, rămași în vatra monahală, îngrijind răniții.
O nouă perioadă de înflorire a cunoscut Mănăstirea Slatina sub stăreția părintelui Ilie Cleopa (1949-1956) și a părintelui Emilian Olaru (1956-1960), fiind o adevărată pepinieră duhovnicească, în care s-au format figuri de seamă ale Ortodoxiei românești din secolul al XX-lea: Paisie Olaru, Petroniu Tănase, Arsenie Papacioc, Antonie Plămădeală, Andrei Scrima ș.a.. Ca urmare a Decretului 410 din 1959, este desființată, fiind reactivată în 1962, însă ca mănăstire de maici.
Ultimele două decenii au fost înfloritoare pentru fortăreața duhovnicească de pe malul pârâului Suha, desfășurându-se ample lucrări de renovare și restaurare.
În cea de-a XXI-a Duminică după Pogorârea Duhului Sfânt, 13 octombrie 2024, obștea Mănăstirii Slatina a primit o nouă îndrumătoare, stavrofora Serafima Gherasim.
Daniela Livadaru
Foto credit: Mihai Grosu
