Filantropie Diaconală creștină sau asistență socială?

sfintii_diaconi

Dacă Filantropia Diaconală se va transforma în justificare socială de fațadă, pentru a-și „apăra” dreptul la existență în fața lumii seculare și va intra în jocul de marketing concurențial cu Statul sau cu alte culte, atunci se va vorbi, cât de curând, de o eșuare şi de o secularizare „de tip ortodox” a Filantropiei Diaconale, așa cum s-a întâmplat cu caritatea sau diaconia altor culte, care nu știu, actualmente, cum să mai scape de poverile sociale, sub care s-au angajat benevol cândva în istorie, deoarece Statul respectiv nu putea face față solicitărilor numeroase ale celor săraci.

Caracteristica fundamentală a Ortodoxiei, după dimensiunea liturgică este Filantropia diaconală, adică slujirea izvorâtă din iubire de oameni. Diferența dintre slujirea filantropică și asistență socială este una substanțială: prima este de origine treimică, reprezentând una dintre cele mai mari virtuți creștine, definită de Sfântul Ioan Gură de Aur, ca artă și știință dumnezeiască, iar a doua este de sorginte umană, concepută după modele sociale seculare. „Filantropia și diaconia creștină sunt o artă, o știință dumnezeiască, care, ca și alte arte și științe trebuie învățate […] Meșterul și Învățătorul acestor științe sunt Dumnezeu Tatăl și Hristos prin Duhul Sfânt” (Johannes Chrysostomus, Hom. 52, 4-5 in Matthaeum, in: P.G., 58, 500/1; Johannes Chrysostomus, Hom. 52, 3 in Matthaeum, in: P.G., 58, 665).

Aceste puteri dumnezeiești lucrează în noi pentru a face ca arta și știința binelui, precum și credința să devină „lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6) și ne ajută, de asemenea, să prezentăm convingător lumii iubirea milostivă, ca fiind mai atractivă decât egoismul  şi empatia, mai atractivă decât păcatul indiferenței, deoarece „Dumnezeu este cel ce lucrează în noi și ca să voim și ca să săvârșim, după a lui bunăvoință” (Filipeni 2, 13).

Un creștin bun trăiește iubirea milostivă în mod faptic, așa cum se și roagă liturgic: „Că milostiv, bun și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție slavă înălțăm Tatălui și Fiului și Sfântului Duh…”. Astfel, Filantropia treimică devine model pentru Filantropia Diaconală a Bisericii.

Termenul de asistență socială este un termen secular, care definește o profesie a unui funcționar public sau privat și are ca obiect de activitate doar pe cei săraci sau aflați în dificultate, pe când Filantropia Diaconală ortodoxă, după cum scrie Sfântul Vasile cel Mare, în epistola nr. 113, are și un caracter profilactic și nediscriminatoriu, cuprinzând, pe lângă săraci și bolnavi și pe cei bogați,  sănătoși și puternici: „slujim lui Dumnezeu prin aproapele, cel puțin în trei moduri;

1. îngrijirea bolnavilor şi ajutorul celor săraci, exercitând prin aceasta dimensiunea iubirii vindecătoare şi mângâietoare  a Bisericii;

2. protecția celor sănătoși şi sprijinul celor bogați;

3. susținerea şi perfecționarea celor puternici, prin care se exercită dimensiunea profilactică a Bisericii împotriva bolilor, a sărăciei şi a decăderii unei societăți”.

Citește mai mult în fișierul anexat.

foto credit: basilica.ro

Leave a Reply