Ediția a II-a a Concertului prepascal „Ofrandă Iubirii Răstignite”, susținut de Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu”

Cea dintâi reședință mitropolitană a Moldovei, biserica Mănăstirii Mirăuți, loc în care s-a aflat, vreme de mai bine de un veac, racla cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, redevine sălaș pentru acest odor de mare preț la sărbătoarea așezământului monahal, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, 22-23 aprilie 2024.

Cu acest prilej, dar și pentru a încununa împlinirea a 622 de ani de la aducerea cinstitelor moaște ale sfântului în Cetatea de Scaun a Sucevei și a 435 de ani de la mutarea acestora în noua Catedrală Mitropolitană, Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu” va susține un concert extraordinar despre călătoria duhovnicească către întâlnirea cu Dumnezeu cel Înviat, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, moderat de arhim. Mihail Daniliuc, egumenul Schitului Vovidenia – Neamț.

„Ofrandă Iubirii Răstignite”, titlul evenimentului aflat la cea de-a doua ediție, își propune să sprijine dobândirea virtuților prin urcarea treptelor pocăinței în perioada Postului Mare prin profunzimea muzicii psaltice. Repertoriul pregătit de Grupul Psaltic al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava va cuprinde o serie de cântări din Perioada Triodului, în cea de-a doua parte a acestuia fiind interpretate și compoziții închinate Sfintelor și Mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, luni, 22 aprilie 2024, cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Ioan vor fi duse în procesiune la Mănăstirea Mirăuți, unde vor rămâne până în seara zilei de marți, 23 aprilie.

În prezența Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, grabnic făcător de minuni și ajutător, cântările bizantine vor răsuna în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” Mirăuți, așezământ monahal reînființat în anul 2023 de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic.

În seara zilei de marți, 23 aprilie, începând cu ora 18:00, sub bagheta dirijorală a arhid. Ilie Leonte, aproape de racla sfântuțului iubit al Bucovinei, grupul psaltic își propune să transmită adâncimea învățăturilor teologice din perioada pregătirii pentru Praznicul Învierii Domnului.

Concertul  va fi transmis în direct pe pagina oficială de Facebook a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților de către Sectorul Media și Comunicare al Centrului Eparhial Suceava.

Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu” a fost constituit în luna noiembrie a anului 2020, la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic. Condus de arhid. Nifon Baciu și dirijat de arhid. Ilie Leonte, Grupul Psaltic are în componență slujitori ai Catedralei Arhiepiscopale, preoți și diaconi, cu studii teologice și conservator, care din dragoste și din pasiune față de cântul bizantin dau slavă lui Dumnezeu prin cântarea psaltică, înmulțind, totodată, talantul primit. 

Irina Ursachi