Echipele înscrise la cea de-a doua ediție a Campionatului de fotbal feminin, „Cupa Domnițelor”

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Departamentul Activități de tineret ATOS și tabere al Sectorului Catehizare, tineret și educație pentru viață organizează sâmbătă, 28 octombrie 2023, al doilea Campionatul de Fotbal din acest an, și anume „Cupa Domnițelor”, ediția a II-a, dedicată tinerelor cu vârste între 13 și 18 ani din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Evenimentul va avea loc în sălile de sport ale Școlilor Gimnaziale „Ion Creangă”, nr. 9 și „Miron Costin”, nr. 11,  Suceava, începând cu orele 09:00 și avea la start un număr de 11 echipe:

  1. Bucovina Straja
  2. Viitorul Suceava
  3. Only Girls Soccer (Fântânele)
  4. Vulturii Botoșana
  5. Steluțele Argintii Siret
  6. Pecete Comănești
  7. F.C. Izvoarele Sucevei
  8. Visele de Aur (Liteni)
  9. Ștefănistele
  10. F.C. Dolhasca
  11. Voinicelul Voitiniel

Echipele sunt înscrise cu un număr de 10 jucătoare și îndeplinesc toate condițiile de participare.

Acest Campionat se dorește a fi fair-play. Sunt interzise înjurăturile, jignirile, nervii pe teren, faulturile grosolane care pun în pericol sănătatea celorlalți jucători.