Călătoria în Eparhia Sucevei a Sfântului Ioan cel Nou din această toamnă a ajuns la final, după două zile în care a binecuvântat mulțime de credincioși

„Noi nu am reușit să ajungem la Sfânt, dar a venit el la noi, ce bucurie!” – astfel de mărturisiri rostite cu nemăsurată emoție au împodobit fiecare zi în care credincioșii eparhiei au înălțat rugăciuni închinându-se la moaștele celui dintâi ocrotitor al Moldovei, sfânt trapezuntin martirizat pentru statornicia în credința ortodoxă în anul 1330, în Cetatea Albă.

După sute de kilometri parcurși în două zile de procesiune în cele cinci protopopiate ale Eparhiei Sucevei și Rădăuților, racla cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou a ajuns seara trecută acasă, la Suceava, fiind așezată în paraclisul mănăstirii pe care o împodobește cu harul său.

Bucurie, împlinire și recunoștință s-au citit zilele acestea pe chipurile tuturor celor care s-au întâlnit cu Sfântul Ioan cel Nou pe străzile satelor și ale orașelor sau în bisericile și mănăstirile eparhiei noastre. În cele peste 150 de localități care au primit vizita Sfântului Mare Mucenic grabnic ajutător și făcător de minuni, credincioșii l-au întâmpinat cu emoție și lacrimi de fericire în ochi, uneori chiar îngenunchind pe asfalt sau iarbă, cu flori și lumânări aprinse în mâini sau cu icoane dragi strânse la piept. Cei care au adunat în cartea vieții mulți ani dăruiți de Dumnezeu, dar și prunci de numai câteva săptămâni, părinți și copii, bunici, monahi și monahii, cu toții au fost îmbrățișați deopotrivă de dragostea și harul trimis de Tatăl Ceresc prin întâlnirea cu Sfântul Ioan cel Nou și închinarea la cinstitele sale moaște.

În aceste zile, „Sfântuțul” a poposit și la mănăstiri ale Bucovinei în care s-a întâlnit și cu reprezentările iconografice deosebite care oglindesc întreaga sa viață, fresce care  surprind fragmente din ciclurile martirologice tulburătoare din Biserica „Sfântul Gheorghe” a Mănăstirii Voroneț ori din Biserica „Învierea Domnului” a Mănăstirii Sucevița.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, delegația eparhiei, condusă de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar, a poposit la aproximativ 70 biserici, mănăstiri sau răspântii de drum pentru un scurt moment de rugăciune, dăruindu-le drept mângâiere celor prezenți din florile care au însoțit racla sfântului, precum și iconițe care îl înfățișează pe Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.

Din delegația Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților au mai făcut parte clerici de la Centrul Eparhial Suceava, între care pr. Dimitrie Horga, consilier administrativ, și slujitori ai Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, în frunte cu părintele stareț, arhim. Serafim Grigoraș, pe parcurs alăturându-se și protoierei ai Protopopiatelor Suceava I, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc și Fălticeni.

Procesiunea din zilele de 23 și 24 octombrie 2023 s-a încheiat cu un moment de rugăciune și cu rostirea unui cuvânt de recunoștință adresat celor care au sprijinit acest demers prin rânduirea celor necesare pentru buna desfășurare a evenimentului. Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul le-a mulțumit credincioșilor, clericilor, monahilor și monahiilor care l-au primit pe ocrotitorul Cetății Sucevei, dar și autorităților implicate în buna desfășurare a evenimentului, ostenitorilor Centrului Eparhial și, nu în ultimul rând, Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” și slujitorilor acesteia.

Pentru al patrulea an consecutiv Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează o procesiune cu moaștele sfântului ei ocrotitor, Marele Mucenic Ioan cel Nou. În anii 2020 și 2021 aceasta a avut loc pentru încetarea răspândirii bolii molipsitoare și pentru mângâierea și întărirea credincioșilor în perioada de grea încercare, iar din anul 2022 Sfântul Ioan cel Nou a ajuns la parohiile și mănăstirile eparhiei în semn de mulțumire pentru ajutorul și mijlocirea rugăciunilor mucenicului înaintea lui Dumnezeu.


Moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou au fost aduse în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de la fosta Catedrală Mitropolitană a Moldovei, Biserica Mirăuţi, în anul 1589.

La 14 septembrie 1783, după 97 de ani de pribegie prin țări străine, moaștele Sfântului Ioan cel Nou au fost readuse la Suceava în timpul împăratului Iosif al II-lea al Austriei, ca urmare a demersurilor bucovinenilor (în special ale episcopului Dositei Herescu al Bucovinei) pe lângă autoritățile poloneze și austriece. Datorită numeroaselor minuni săvârșite de-a lungul timpului, Sfântul Ioan cel Nou este considerat ocrotitor al Moldovei.

În perioada Primului Război Mondial, pentru a fi mai bine ocrotite, moaștele Sfântului Ioan cel Nou au fost duse, în toamna anului 1914, în capela comunităţii ortodoxe române din Viena. Ele au fost readuse în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Suceava la 25 iulie 1918.

Irina Ursachi