Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Departamentul Activități de tineret ATOS și tabere al Sectorului Catehizare, tineret și educație pentru viață în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, Suceava (ISJ Suceava) și Asociația Județeană de Fotbal, Suceava (AJF Suceava) organizează joi, 23 octombrie 2025, începând cu orele 12:00, Campionatul de fotbal masculin „Cupa Mușatinilor”.
Gazda acestei competiții va fi Academia „Mihai Roman” din localitatea Vicovu de Sus.
Campionatul care are ca scop promovarea lucrului în echipă, formarea de noi cercuri sociale, îmbunătățirea abilităților de comunicare și transmiterea mesajului că sedentarismul și petrecerea îndelungată în fața calculatorului sau a telefonului dăunează dezvoltării fizice, psihice și duhovnicești.
În această etapă finală supremația va fi disputată între:
- ACS Viitorul Solca (Protopopiatul Rădăuți)
- Pecete Cumpărătura (Protopopiatul Suceava II)
- Ștefăniștii (Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc)
- Foresta Gulia (Protopopiatul Fălticeni)
- Dumbrava Dumbrăveni (Protopopiatul Suceava I)
Fiecare echipă întrunește un lot de 9 jucători, toți îndeplinind toate condițiile de participare la o astfel de activitate.
Departamentul Activități de tineret ATOS și tabere
al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților