Duminica a V-a după Paști la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

În Duminica a V-a după Învierea Domnului, denumită generic „a Samarinencii”, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a slujit la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” – Catedrala Arhiepiscopală din Suceava.

Ierarhul a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie pe altarul special amenajat din curtea mănăstirii, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte: părintele arhimandrit Paraschiv Dabija, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, părintele arhimandrit Valerian Radu, Mare Eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, părintele Gabriel Ciofu, paroh al Parohiei Baia IV, Protopopiatul Fălticeni, părinți consilieri din cadrul administrației eparhiale, precum și părinți monahi ai Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” – Suceava.

Răspunsurile liturgice au fost date de corala mixtă „Sfântul Ioan cel Nou”, dirijată de părintele profesor Ionuț Lucian Tablan Popescu.

În cuvântul de învățătură, părintele Gabriel Ciofu a prezentat înțelesurile duhovnicești ale pericopei evanghelice pe care Sfinții Părinți au rânduit-o pentru a fi citită în această zi și a subliniat faptul că dialogul Mântuitorului Iisus Hristos cu femeia samarineancă reprezintă modelul desăvârșit al dialogului pe care fiecare creștin ar trebui să îl aibă cu Dumnezeu. „Atunci când ne rugăm, să procedăm precum femeia samarineancă; să căutăm să vorbim mai puțin; să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne vorbească, să-L ascultăm și să împlinim cu râvnă ceea ce ne cere!”. De asemenea, în cea de-a doua parte a cuvântului de învățătură, părintele Gabriel a adus în atenție faptul că femeia despre care a făcut amintire textul evanghelic se numește Fotini și este pomenită anual în Biserica Ortodoxă în data de 26 februarie.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a citit diferite rugăciuni (de dezlegare, pentru sănătate etc.), după care a adresat mulțumiri părintelui Gabriel Ciofu pentru cuvântul de învățătură și a subliniat valoarea zilei de 2 iunie, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, înștiințând credincioșii prezenți în legătură cu faptul că moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou vor fi scoase spre închinare în baldachinul care va fi amenajat în perioada imediat următoare în curtea mănăstirii, pentru a marca așa cum se cuvine ziua de prăznuire a Sfântului ocrotitor al Sucevei.

Preot Constantin-Ciprian Blaga

Foto Credit: Victor Emil Moroșan