Duminica a patra după Paști la Mănăstirea Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava

Remediile prin care cel slăbănogit sufletește de povara păcatului se poate ridica din neputință, unindu-Se cu Dumnezeu, Cel prin Care primim tot binele, au fost evidențiate de către Arhipăstorul Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, în cuprinsul Decalogului la Duminica slăbănogului de la Vitezda în Duminica a patra după Sfintele Paști, al cărei text evanghelic surprinde atât tristețea apăsătoare a singurătății, cât și bucuria vindecării și recunoștința plină de iubire ce izvorăște din ea.

În cea de a patra Duminică după Paști, 11 mai 2025, zi în care în Bisericile Ortodoxe este rememorată Minunea vindecării slăbănogului de la Vitezda, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la altarul de vară al ctitoriei voievodale care adăpostește cinstitele moaște ale marelui mucenic făcător de minuni, Ioan cel Nou.

Astfel, cuvintele rostite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos acum aproape 2000 de ani și reamintite astăzi, „Te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai greșești”, au fost așezate în inimile celor prezenți de către chiriarhul locului, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava – Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”.

Ierarhul a oficiat slujba înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte slujitori ai mănăstirii și clerici de la Centrul Eparhial Suceava, între care arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ, răspunsurile liturgice care au împodobit slujba fiind date de Corala mixtă „Sfântul Ioan cel Nou” a Catedralei Arhiepiscopale, dirijată de pr. Lucian Tablan-Popescu.

În timpul împărtășirii clericilor, cuvântul de învățătură a fost rostit de pr. Florin Lupu, de la Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” Marginea II, consilierul Sectorului Fonduri Externe și Interne al Centrului Eparhial Suceava. Sfinția sa a evidențiat cele două atitudini diametral opuse față de Mântuitorul Iisus Hristos și față de Harul Său, regăsite în cuprinsul mesajului evanghelic din această zi. „Pe de o parte, slăbănogul de la Scăldătoarea Vitezda stătea acolo plin de răbdare și speranță, așteptând momentul când apa se tulbura de către Îngerul Domnului, încredințându-se că aceasta ar putea fi drumul spre vindecare. Când Mântuitorul vine și îl întreabă, Vrei să te faci sănătos? El nu răspunde cu pretenții sau cu mândrie. Ci cu smerenie autentică, mărturisind Doamne, nu am om care să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa. Slăbănogul simbolizează inima umilă care își recunoaște neputința și se deschide cu încredere către mila lui Hristos. El nu se plânge, nu cere explicații, ci acceptă cu credință simplă cuvântul Domnului și astfel primește tămăduire. În el vedem omul care știe că nu poate să facă nimic fără de Dumnezeu și care primește harul cu recunoștință. Pe de altă parte, fariseii încrezuți în cunoașterea lor riguroasă și în tradițiile pe care le-au împănat se închid în litera legii. Ei nu văd în vindecarea slăbănogului o bucurie, ci o ocazie de critică zgomotoasă, acuzându-L pe Iisus că a încălcat sabatul. Orgoliul lor spiritual îi împiedică să vadă lucrarea lui Dumnezeu. Transformând credința într-un sistem rece de reguli, în loc să fie o întâlnire vie cu Mântuitorul.”

De asemenea, părintele consilier a punctat rolul liberului arbitru în viața creștinului, libertate care îi dă șansa alegerii asumate a drumului pe care dorește să îl parcurgă. „Aceste două atitudini ne invită și pe noi astăzi la examinarea conștiinței noastre. Suntem ca slăbănogul, cuminți și smeriți, deschiși la bunătatea lui Hristos? Ori ca fariseii, îngâmfați încătușați în propria înțelepciune, respingând harul lui Dumnezeu? Libertatea, drept măritori creștini, este darul neestimat pe care Dumnezeu l-a dăruit omului încă de la începutul creației, ca pe o pecete a demnității și a dragostei Sale infinite. Ființa umană a fost înzestrată dintru început cu puterea alegerii. Ca să fie stăpân pe propriul destin, reflectând chipul și asemănarea Creatorului.”

La final, Înaltpreasfinția Sa i-a mulțumit părintelui oaspete pentru cuvântul expus și a adus în atenție mesajul Sfintei Scripturi rânduit pentru această zi sub forma unui Decalog special alcătuit pentru a explica înțelesul duhovnicesc al textului evangheliei Sfântului Apostol Ioan, privind minunea vindecării slăbănogului de la Vitezda, evidențiind răbdarea și speranța celui care așteaptă ajutor, vindecat de Mântuitorul Iisus Hristos datorită voinței și credinței puternice de care a dat dovadă.

Totodată, ierarhul a amintit faptul că pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților poate fi lecturat comentariul la Evanghelia acestei zile, intitulat „Învierea din moartea păcatului”, și a citit rugăciuni pentru sănătate, pentru dezlegarea păcatelor, dar și pentru cei care sunt afectați de alte suferințe ale sufletului.

După ce au fost binecuvântați de către chiriarhul locului, cei prezenți s-au îndreptat spre casele lor purtând în sufletul lor ecoul celui de-al zecelea îndemn al Decalogului acestei zile, „Fii nelipsit de la biserică, căci harul se dă tuturor, fără măsură, în slujbele Bisericii, nu precum odinioară la Vitezda, arareori și unui singur om.”

Irina Ursachi

foto credit: Sebastian Andrei Lazăr