- Descifrează tainele lui Dumnezeu și cele ale cunoașterii în sufletele celor care îți sunt încredințați spre formare și educare.
- Întipărește-te în sufletul micilor învățăcei prin conștiința didactică, în deplin acord cu valorile Familiei, ale Școlii și ale Bisericii.
- Insuflă copiilor convingerea că prin educație pot face însutit roditoare moștenirea lor genetică.
- Sădește în inimile elevilor tăi credința în ideea de perfectibilitate și de libertate responsabilă a fiecăruia față de lume și față de Dumnezeu.
- Construiește cu pasiunea și migala șlefuitorului de diamante edificii umane, ancorându-te prin aceasta în memoria afectivă a învățăceilor.
- Cultivă în sufletele elevilor un optimism echilibrat, spre a nutri încrederea în potențialul lor și în abnegația dascălului și a le valorifica.
- Pregătește-te continuu, pentru a fi partener ideal învățăceilor pe drumul formării și dezvoltării lor academice și personale.
- Motivează-ți mereu elevii și încurajează comunicarea și colaborarea, fiind un model demn de urmat, după care să se alinieze și cu care să se compare elevii.
- Fii mentorul apropiat și cel mai bun prieten al elevilor, fără a-ți diminua exigența, privind pe fiecare ca pe un univers spiritual ce ascunde multiple potențialități.
- Iubește, oferă, ajută, susține, cooperează, admiră, aprobă tot ce este drept și rămâi loial; fii un arhitect valoros pentru sufletul fiecărui copil.

