Decalog la Ziua Națională a Donatorului de Organe

* în 2014, la inițiativa Asociației Transplantaților din România și a Agenției Naționale de Transplant, 16 iulie a fost declarată Ziua Națională a Donatorului de Organe

  1. Privește cu respect trupul omenesc, supus procesului medical de prelevare și transplantare, pentru că este templu al Duhului Sfânt.
  2. Însoțește actul medical cu rugăciunea și cu credința în Dumnezeu, ca Multmilostivul Doctor să tămăduiască boala și să sfârșească suferința.
  3. Vezi în organul donat un act de jertfă, nu o resursă materială, înțelegând că astfel slujești unei persoane destinate veșniciei prin chipul dumnezeiesc pe care îl poartă încă din momentul zămislirii.
  4. Nu condiționa prelevarea organului tău, fiindcă acolo unde intervine interesul, harul dispare, ci vezi în decizia ta o dovadă a iubirii de aproapele, prelevată din trupul tău.
  5. Nu fi părtinitor, nici nu judeca pe celălalt, pentru că fiecare făptură zidită după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, fără excepție, are dreptul la o compasiune infinită.
  6. Păzește-ți cugetul curat, alungând de la tine duhul mândriei, deoarece prin acceptul tău te faci părtaș lucrării creatoare a Preasfintei Treimi și bunătății Sale nemăsurate.
  7. Nu urmări răsplata, nici nu căuta lauda oamenilor, întrucât adevărata vindecare vine de la Dumnezeu, chiar dacă s-a făcut cu ajutorul tău.
  8. Caută să săvârșești pururea binele, aducându-ți aminte că Dumnezeu este iubire și lucrează totdeauna cu iubire, răul fiind consecința absenței Proniatorului a toate.
  9. Roagă-te pentru echipa medicală înainte de a începe operația, căci prelevarea și transplantul nu presupun doar un efort individual, ci împreună-lucrarea cu Cel Ce este Atotputernic.
  10. Fii recunoscător lui Dumnezeu pentru reușita transplantului, văzând în viața salvată ori îmbunătățită un act de înnoire a acesteia prin jertfa adusă de tine.
† Calinic,
Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților