La prăznuirea Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, cel căruia toată viața Cuvântul lui Dumnezeu i-a fost hrană și băutură, iar Biserica, adăpost, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a alcătuit un Decalog ce ilustrează câteva dintre virtuțile cuviosului ce și-a lucrat mântuirea în pustia Hozevei, ca, despătimindu-ne și noi trupul, mintea și inima, să imităm viețuirea întru Hristos a acestuia și să ne ostoim dorul după Cer.
- Fă în inima ta o pustie asemenea Hozevei, ca, în toate împrejurările vieții, înstrăinându-te de cele trecătoare, să aduci slavă Preasfintei Treimi.
- Redescoperă taina chipului lui Dumnezeu întipărit în adâncul ființei tale, transformând, prin rugăciune, timpul într-o neîncetată întâlnire cu Ziditorul tău.
- Iubește adevărul și păzește dreapta credință cu demnitate și statornicie, oriunde te-ai afla, fără a te lăsa prins de vâltoarea vremurilor.
- Îmbracă-te cu smerenia lui Hristos, înălțându-ți mintea și inima doar către Cel Preaînalt, căci smerenia te ridică mai presus de orice laudă lumească.
- Călește-te în încercările vieții, căci acestea te curățesc spre a te uni cu Hristos, Cel Care, prin răstignire, a prefăcut Crucea în Lumină.
- Fii tu însuți Evanghelie vie, semănător al păcii în lume, mărturisind prin viața și faptele tale despre dragostea lui Dumnezeu și frumusețile Ortodoxiei.
- Prețuiește-ți rădăcinile și cultura neamului, asemenea Sfântului Ioan de la Neamț, și fă din ele un sprijin și un izvor de curaj pentru drumul tău în viață.
- Folosește cuvântul, scris sau rostit, ca instrument al iubirii și al zidirii sufletelor, nu ca sabie care rănește și distruge.
- Transformă fiecare zi într-o Liturghie, aducând faptele tale ca jertfă plăcută lui Dumnezeu, și astfel vei descoperi că viața însăși devine rugăciune.
- Păstrează aprins în sufletul tău dorul de cer, hrănindu-l prin credință, fapte bune și iubire de Dumnezeu, astfel încât, la sfârșitul călătoriei pământești, să-L întâlnești pe Hristos Domnul.

