De la „sărbătoarea Azimelor, care se numește Paști” (cf. Luca 22, 1) la „Cina cea de Taină”: descoperirea Împărăției revelată de Tatăl în Hristos (cf. Luca 22, 29)

Capitolul 22 al Evangheliei după Luca expune, în prima parte, (vv. 1-29) câteva repere esențiale care ne ajută să descoperim logica evenimentelor desfășurate în preajma sărbătorii iudaice numită „sărbătoarea Azimelor”, observând și o trecere către ceea ce oferă Noul Legământ, anume pregustarea Împărăției cerurilor, actualizată de Hristos prin și în cuminecare. Deși, aparent, în relatarea lucanică cele două sărbători iudaice, „Azimele” și „Paștile” par a se contopi, situația aceasta era una obișnuită în timpul misiunii Domnului Iisus Hristos. De pildă, exegetul Leopold Sabourin, în comentariul Evagheliei după Luca, zice că în respectiva perioadă „sărbătoarea Paștelui nu se distingea net de sărbătoarea Azimelor, deși la origine, cea din urmă dura șapte zile, de pe 15 până pe 21 Nisan (cf. Deuteronom 16, 8), în vreme ce pascha, se celebra pe 14/15 Nisan. Matei, mult mai corect, nu menționează decât Paștele”[1]. Interesant de observat este faptul că, după cum arată exegetul Peter C. Craigie, „legislația detaliată cu privire la Paște și Azimi apare și în alte pasaje din Pentateuh”[2]. Aceste pasaje veterotestamentare în care se face referire la Paști și Azimi sunt: Ieșire 12; Levitic 23, 5-8; Numeri 28, 16-25. Dar, tocmai pentru că exegetul Craigie optează să vorbească despre o „legislație (iudaică) detaliată”, totuși, elementul legalist nu reprezintă decât cea de-a treia parte a unui ansamblu legat de ceea ce reprezenta Paștile. Astfel, de pildă, Ieșire 12, 14 îndeamnă pe evrei ca „ziua aceea să fie spre pomenire și să prăznuiți într-însa sărbătoarea Domnului, din neam în neam; ca așezare veșnică să o pomeniți”. Deci, în primul rând Paștile reprezintă „o pomenire”; aici este vorba despre un substantiv care provine dintr-un verb care, literal, înseamnă „a-și aminti”. Prin urmare, Paștile aveau menirea de „a aminti poporului evreu viața de scalvie și evenimentele prin care ei au fost răscumpărați”[3]. Ideea rămâne valabilă și pentru noi, astăzi. De pildă, Sfântul Vasile cel Mare, în tratatul Despre Botez arată că, dacă atunci „când eram în trup, patimile păcatelor cele după lege lucrau în mădularele noastre, aducând rod morții; acum, însă, am fost eliberați de sub lege, murind față de cel care ne ținea captivi, pentru a putea sluji noi în înnoirea duhului și nu în vechimea literei”[4]. În acest mod, lecția care se desprinde de aici și ne poate fi utilă, se regăsește rezumată într-o altă scriere vasiliană, în Epistola 257, II: „vă cerem să nu vă pierdeți curajul în vremuri de restriște, ci să vă reînnoiți în dragostea de Dumnezeu și râvna voastră să crească cu fiecare zi, bineștiind că prin voi trebuie salvat restul credinței, pe care Domnul o va afla la venirea Sa pe pământ”[5].

A doua semnificație a cuvântului Paști, după textul din Ieșire la care am făcut referire mai sus este acela că evenimentul reprezenta o veritabilă sărbătoare în sens larg, iar în sens strict Paștile erau o „sărbătoare a adunării”, evreii fiind îndemnați să fie toți adunați la un loc pentru a sta cum se cuvine înaintea Domnului. Analogia cu textul Sfântului Luca în legătură cu acest al doilea aspect se află în textul din Luca 22, 14: „Și când a fost ceasul, S-a așezat la masă, și apostolii împreună cu El”. Așadar, există atât avertismentul clar ce arată că Taina Euharistiei este eveniment al comuniunii, dar, pe de altă parte, după cum ne arată textul Epistolei către Eustochia al Fericitului Ieronim, lipsa de la comuniunea liturgică se datorează diavolului care, în cuvintele marelui Părinte latin al Bisericii: „nu-i cercetează pe cei necredincioși; nu pe aceia ce sunt în afară; din Biserica lui Hristos se străduiește el să răpească victimele. Bucatele lui, potrivit lui Avacum, sunt alese. S-a străduit să-l supună pe Iov și, după nimicirea lui Iuda, și-a căutat puterea printre Apostolii ce trebuiau puși la încercare”[6]. Din acest motiv, în exprimarea părintelui profesor Constantin Coman, astăzi „bătălia noastră cu orice preț și cu orice sacrificiu ar fi să nu lăsăm să pătrundă și să se instaleze în viața noastră domenii și capitole din care Dumnezeu să fie eliminat, în care să funcționăm după mărturia și modelul lumii”[7]. Iarăși, cele de mai sus dovedesc limpede că, „prin responsabilitatea care apasă poporul, credincioșii participă în mod real, nu teoretic, la viața Bisericii. Ridică crucea ei și devin în același timp părtași ai bucuriei negrăite a Învierii, simțind că moartea nu mai are putere asupra Adevărului Întrupat, care este Hristos”[8]; sau, în altă lucrare, de această dată în tâlcuirile părintelui Emilianos Simonpetritul observăm că sensul adunării sau al comuniunii înseamnă „o prezență mistică a lui Dumnezeu și a propriei Sale dumnezeiri, iar în potență este părtășia fiecăruia la această adunare. Întrucât adunarea de slujbă se roagă lui Dumnezeu cu cuvinte de obște, ca o unică realitate concretă, ca o singură inimă, ca un singur suflet, de aceea ești îndatorat să urmărești cele săvârșite, care sunt simboluri ale unei realități mistice”[9].

Al treilea sens al Paștelui, desprins din lectura Cărții Ieșirea, este cel al „legii veșnice”. Terminologia ebraică denotă că este vorba aici despre un veritabil „statut” sau „regulă”. Vorbim însă despre o regulă oferită poporului evreu înaintea celei de pe Sinai, dar nu cu un caracter provizoriu, ci cu unul obligatoriu, așa cum rezultă din analiza terminologică: lege este un adjectiv masculin cu valențe multiple, însă în Ieșire 12, 14 înseamnă „existență continuă” sau „perpetuare”. Aceasta înseamnă că aici vorbim despre o poruncă valabilă a fi transmisă de la o generație la alta. Pentru noi, însemnătatea este crucială: Fiul lui Dumnezeu vine în lume pentru a împlini misiunea lui Dumnezeu, iar trimiterea Sa constă în aceea că prin ascultarea Sa iubitoare până la capăt, El a împăcat lumea care se înstrăinase de Dumnezeu Tatăl cu Acesta, ceea ce înseamnă că, tuturor celor care se cuminecă cu Sfintele Taine le oferă mereu acces la slava Împărăției care se descoperă și se actualizează continuu în Sfânta Liturghie. Or, în cuvintele părintelui Stăniloae, aceasta înseamnă că, iubirea continuă pe care o manifestă Domnul pentru oameni „le va da putința să se ridice mai sus, la înțelegerea jertfei lui Hristos, a Fiului lui Dumnezeu făcut om din iubire pentru noi, ca temei al prefacerii pâinii și vinului în Trupul și Sângele Lui spre a li se împărtăși și lor și prin aceasta spre a le deschide ușile Împărăției veșnice a iubirii Sfintei Treimi”[10]

Pr. Claudiu Coman

[1] Leopold Sabourin, Evanghelia după Luca. Introducere și comentariu, traducere din limba franceză de Lucian-Iulian Diac, Editura Sapientia, Iași, 2015, p. 355.

[2] Peter C. Craigie, Deuteronomul, traducere Daniela Rusu, Editura Logos, Cluj-Napoca, 2008, p. 273.

[3] John D. Currid, Comentariu asupra Cărții Exodul, vol. I, cap. 1-18, traducere de Dorin Pantea, Editura Făclia, Oradea, 2002, p. 233.

[4] Apud. Ciprian Ioan Streza, Anaforaua Sfântului Vasile cel Mare. Istorie-text-analiză comparată, comentariu teologic, Editura Andreiana, Sibiu, 2009, p. 296.

[5] Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, traducere din limba greacă, introducere și note de Pr. Teodor Bodogae, în colecția PSB, vol. 3, serie nouă, Editura Basilica, București, 2010, p. 414.

[6] Fericitul Ieronim, Epistole, vol. I, studiu introductiv de Constantin Răchită, traduceri de Dan-Nicolae Negrescu, Diana Maria Diaconescu, Constantin Răchită, Traian Diaconescu, Nicolae Felecan, et. alii, în colecția PSB, vol. 9, serie nouă, Editura Basilica, București, 2013, p. 159.

[7] Pr. Prof. Constantin Coman, Antilogos sau cuvântul celuilalt, Editura Bizantină, București, 2019, p. 66.

[8] Arhimandritul Vasilios, Intrarea în Împărăție sau modul liturgic, ediția a II-a, traducere de pr. prof. Ioan Ică și protos. Paisie, Editura Deisis, Sibiu, 2007, p. 56.

[9] Arhim. Emilianos Simonpetritul, Despre rugăciune. Tâlcuiri la Avva Evagrie, traducere din limba greacă de Ierom. Agapie Corbu, Editura Sfântul Nectarie, Arad, 2018, p. 217.

[10] Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Spiritualitate și comuniune în liturghia ortodoxă, ediția a II-a, Editura IBMBOR, București, 2004, p. 402.

Site-ul Arhiepiscopiasucevei.ro utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.arhiepiscopiasucevei.ro. Întrucât din 25 mai 2018 a intrat în vigoare noua directivă europeană privind securitatea datelor (Regulamentul GDPR), înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să citești conținutul Politicii de Cookie şi a Politicii de Confidențialitate.