Dăruind pagini de credință și înțelepciune – donație de carte pentru comunitate – Biblioteca „Sfântul Benedict de Nursia”

Joi, 14 martie 2024, între orele 11.00 și 14.00 în cadrul Parohiei Sfinții Împărați Constantin și Elena din cartierul Burdujeni, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și cu sprijinul Sectorului Catehizare, tineret și educație pentru viață, am sărbătorit un proiect deosebit în parohia noastră: inaugurarea Bibliotecii Sfântul Benedict de Nursia în prezența a peste 100 de tineri și adulți.

Prin intermediul acestei biblioteci, fiecare carte donată devine un dar neprețuit pentru cei care doresc să își îmbogățească cunoștințele și să-și deschidă sufletul către înțelepciune și credință.

Această bibliotecă nu este doar un loc în care se adună cărți, ci o sursă vie de lumină și înțelepciune pentru întreaga comunitate. Fiecare carte donată devine o fântână a cunoașterii, oferind tuturor celor dornici posibilitatea de a-și hrăni spiritul cu înțelepciune și credință.

Evenimentul a început cu o rugăciune de mulțumire și binecuvântare și cu o scurtă prezentare a vieții și învățăturilor Sfântului Benedict. Ne-am adunat apoi în sala care va găzdui cărțile, punându-ne împreună la treabă pentru a le aranja cu grijă și dragoste.

Sub îndrumarea distinsei doamne Dana Vrînceanu, autoare de cărți de poezii pentru copii, cei mici au fost încurajați să exploreze lumea minunată a poeziei printr-un atelier plin de culoare și imaginație.

La intrarea în sala de bibliotecă, un panou special a fost locul unde tinerii au lăsat să se împletească gânduri și dorințe legate de puterea cititului în viețile lor.

În spațiul bisericii, sufletele noastre s-au desfășurat în creativitate la atelierul de creație organizat de Bafi Kids, în timp ce în curtea interioară o mică expoziție a adus în prim-plan rolul esențial al unei biblioteci în viața comunității, și despre viața și învățăturile Sfântului Cuvios Benedict de Nursia.

În final, am savurat clipe de poveste într-un colț de ceai și dulcegării, unde am împărtășit pasiunea pentru cărți și am construit legături înălțătoare.

Ne exprimăm recunoștința față de partenerii noștri de nădejde, alături de care am făcut posibilă această zi de sărbătoare: JCI Suceava, Bafi Kids, Kids Rubik, Editura Crimca, Școala Gimnazială Miron Costin Suceava și Grădinița Țăndărică Suceava.

Cu speranța că această zi va rămâne vie în inimile noastre ca un moment de bucurie și inspirație, mulțumim tuturor celor care au fost parte din acest eveniment și au contribuit la construirea unei comunități mai educate și mai unite prin puterea credinței, a cărților și a cunoașterii.

Pr. dr. Ștefănel-Stelian Ciurciun
Redactor în cadrul Sectorului Editură și Tipografie