Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Sectorul de Asistență Socială și Medicală anunță începutul celei de-a șasea ediții a campaniei filantropice DAR spre Înviere. Campania se va desfășura în perioada 18 februarie – 3 aprilie 2026 și are ca scop ajutorarea a 1.000 de persoane, copii din familii greu încercate și vârstnici singuri, care se confruntă cu mari lipsuri materiale.
Biserica ne învață că milostenia este o datorie a fiecăruia dintre noi, iar Sfânta Scriptură ne oferă cel mai frumos îndemn în acest sens: „Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25;40). Această învățătură stă la baza numelui campaniei noastre, DAR: dăruiește, ajută, roagă-te. Dăruind punem o fărâmă de bunătate în pachetele ce vor ajunge pe mesele celor sărmani, ajutând devenim sprijin pentru cei uitați, iar rugându-ne unim sufletele noastre în comuniune pentru liniștea celor aflați în suferință. Grija față de cei mai mici și mai singuri dintre noi este dovada cea mai clară a iubirii noastre față de Dumnezeu.
În cadrul acestei acțiuni, ne-am propus să oferim pachete cu alimente specifice sărbătorilor pascale, conținând atât produse perisabile, cât și neperisabile. Valoarea unui astfel de pachet este de 250 de lei, acesta fiind gândit pentru ca acești oameni să poată întâmpina Sfintele Paști cu masa pusă și cu inima mângâiată. Într-o vreme în care prețurile sunt tot mai mari, un astfel de ajutor poate aduce o mare liniște într-o casă unde lipsurile sunt zilnice.
Cei care doresc să dea o mână de ajutor și să facă o bucurie acestor 1.000 de semeni pot trimite donațiile în conturile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților deschise la BCR Suceava.
DETALII PENTRU DONAȚII BANCARE:
Titular: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
Cont RON: RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014
Cont EURO: RO78 RNCB 0234 0370 1091 0110
Mențiune: „DAR”
Telefon contact: 0756 617 617
Vă mulțumim pentru bunătatea dumneavoastră și pentru că alegeți să fiți alături de noi în ajutorarea aproapelui.
Asistent Social – Remus Fandarac
Sectorul de Asistență Socială și Medicală

