Cinstiți părinți împreună slujitori,
Cuvioase Maici,
Stimate oficialități,
Dragi elevi și tineri
Îndurerată familie,
Iubiți credincioși,
Când copiii se pregăteau pentru a ne aduce, la ferestre luminate, o „veste minunată” care „la Betleem s-arată”, o veste dătătoare de speranță, bucurie și încredere, sosit-a în cetatea Sucevei de astă dată o altă veste, pe care n-am fi dorit-o nimănui într-un astfel de timp al bucuriei, anume trecerea din această viață a părintelui profesor Ionuț Silvestru Țurcă. Amestecate ne sunt simțămintele, greu ne este să ne pregătim de sărbătoare împărătească, de praznic mare bisericesc, când auzim „Linu-i lin și dalbe flori”, iar noi, cu broboade negre de doliu și chipuri cernite, ne vedem atât de neputincioși în fața suferinței, a bolii și a morții… De unde voi purcede, așadar, a rosti cuvânt de amintire, cuvânt de smerită mângâiere și cuvânt rămas bun? Îl voi lua chiar pe părintele Silvestru într-ajutor.
Într-o predică rostită la acest amvon, acum câteva săptămâni, la sfârșitul lui noiembrie, părintele vă amintea – și ne reamintește tuturor, astăzi, și ne roagă, chiar, a nu uita, în toate aceste clipe de durere – că suntem în anotimpul dăruirii, că Nașterea Domnului nu este despre a „aduna” (atunci s-a citit evanghelia cu întâlnirea dintre Domnul Hristos și dregătorul bogat, Luca 18, 18-27), ci despre a împărtăși și a dărui, căci, în cuvintele de duh, cu care ne-a obișnuit părintelui Silvestru, spunea el „omul mic adună-n jur/omul mare dăruiește”.
Avem înaintea noastră un om mare, un om care a fost dăruit, un om care a dăruit, și darurile lui nu pot fi nicidecum oprite deodată cu cele petrecute în dureroasa zi de 18 decembrie. Cum altfel a fost primit el de către dragii lui părinți, Mihai și Elvira din Stroiești, decât ca un dar de la Dumnezeu care să le însenineze casa și viața, alături de sora Geanina? Providențial, pruncul Ionuț Silvestru a venit în lume pe 23 iunie, chiar în ajun de mare sărbătoare a Nașterii Sf. Ioan Botezătorul. Și noi știm că Sf. Ioan a fost darul de Sus pentru părinții săi, Zaharia și Elisabeta, un dar mult așteptat și pentru care îndelung s-au rugat, chiar și atunci când nu mai erau semne și nădejdi că se va întâmpla.
Cu multe daruri de la Dumnezeu a fost împodobit copilul și elevul și studentul Silvestru Ionuț. Șef al primei promoții de elevi seminariști care au urmat cursurile numai la Suceava (între 1992-1997), a intrat primul pe listă la Facultatea de Teologie Iustinian Patriarhul din București, pe care a absolvit-o tot ca șef de promoție, în paralel cu studii de sociologie și psihologiei la aceeași Universitate din București.
A iubit așadar cartea, și-a extins orizontul căutărilor, nu s-a mărginit la literă și tomuri vetuste. A arătat că respiră aer proaspăt, fidel tradiției și deschis noutății, dialogului și ieșirii din posibil ghetou al certitudinilor, al înțepenirilor mândre, către cetate, către celălalt, indiferent cine ar fi el, dar toți purtători ai chipului lui Dumnezeu. Se mișca lejer, cu dexteritate uimitoare, între Părinții Sfinți precum Maxim Mărturisitorul, Ioan Damaschin, sau, mai aproape de vremile noastre, Dumitru Stăniloae, și filozofi mai vechi ori mai noi, folosea zicale din Pateric dar și de la bătrânele ori buneii din parohie, știind a discuta și cu intelectuali de clasă și cu micii elevi ori copiii de grădiniță, cu frații preoți dreptslăvitori dar și cu slujitori din alte străni de credință, admirând deopotrivă picturi vechi ale bisericilor moldave și frescele Veneției ori penelul lui Michelangelo. Nimic strident. Nimic fals. Autentic și senin. Pe toți primindu-i după chipul Veșnicului Preot și Mare Arhiereu Hristos, și tuturor făcându-se toate, ca pe câți mai mulți să-i câștige pentru Împărăție.
Toate aceste daruri primite și cultivate cu osteneală și iubire nu le-a ținut doar pentru sine. Le-a pus în slujba, în slujirea altora. Mai întâi la catedră. Căci din tată profesor de matematică și mamă educatoare, cum altfel să „iasă” decât vlăstar care să poată preda atât o materie pe alocuri rigidă și nu ușor de asimilat, precum Dogmatica – asemănătoare cu științele matematice în nu puține aspecte –, dar și cele mai elementare noțiuni de credință celor mai mici, de la Grădinița „Sf. Ioan cel Nou” a Arhiepiscopiei noastre. Și nu doar la Seminarul Teologic Mitropolitul Dosoftei, căruia i-a fost și director pentru un interval ceva mai scurt, ori la Școala Sf. Ioan și-a pus în lucrare talanții pedagogici, ci și la alte școli, precum Jean Monet din București, Spiru Haret ori Ștefan cel Mare din Suceava. Peste tot, același: atipic, familiar, entuziast, inspirator și creator de emulație, mai mult frate, părinte, confesor decât dascăl acru, prietenos și exigent, cu pieptar bucovinean peste reverenda preoțească, și arătând că pălăria oarecum boemă la o privire superficială poate face casă bună cu crucifixul de pe piept mărturisitor al trăiniciei credinței.
Un mare dar, darul preoției, l-a primit prin mâinile părintelui arhiepiscop Pimen Suceveanul, căruia i-a fost pentru o vreme și diacon împreună-slujitor. Un timp a celebrat la diverse altare, la seminar, la prieteni, ori în misiuni pastorale în Emiratele Arabe sau în Statele Unite ale Americii (pentru care l-au pregătit, într-o oarecare măsură, și studiile aprofundate de teologie din Göttingen Germania). În ultimii cinci ani, părintele Silvestru s-a așezat aici, la Mitocul Dragomirnei. În chiar vremea când boala s-a arătat mai cu putere, Sf. Mare Mucenic Gheorghe l-a primit în casa sa, pentru a-i ușura crucea de suferință, cu putere din suferința pe care el a îndurat-o pentru Hristos Domnul. Și aici, ca peste tot, a iubit oamenii. V-a vorbit pe înțelesul dumneavoastră. A lucrat dimpreună cu dumneavoastră înnoind și înfrumusețând casa Domnului, pe urmele părinților dinainte. A iubit mai ales copiii: cele mai multe fotografii din duminici postate pe pagina sa de Facebook erau cu ei: împărtășindu-i din Sf. Potir, ori spovedindu-i și citindu-le rugăciuni la ușa altarului, stând în genunchi cu ei, tot așa cum la grădiniță se așeza pe scăunelele scunde ca să pară unul de-ai lor, sau jucându-se și oferindu-le bomboane, după ce nu s-a sfiit a juca și vreun joc popular dimpreună cu dânșii. Simțea nevoia de viață. Se hrănea din întâlnirea cu ei. Întinerea dimpreună cu ei. Se mângâia din vederea și șederea cu ei. Tot așa cum, mult mai mult, mângâiere și bucurie i-au fost – și sunt – și cei doi copiii, Theodor, astăzi student la Cluj, și Daria, elevă la Colegiul Național Ștefan cel Mare din Suceava. Poate mai puțin v-ați dat seama, dar să știți că voi i-ați dat puterea în ultimii ani mai ales. Și-a găsit resurse lăuntrice de a lupta privind și gândindu-se la voi, mândru de parcursul vostru frumos și deopotrivă preocupat cum să vă ajute a merge mai departe și mai sus. Ați fost darul lui Dumnezeu pentru el, tot așa cum dumneavoastră, doamnă preoteasă Mihaela, i-ați fost, mai înainte, dar de Sus, reazăm, când se simțea singur, și înțelegere, când a fost mai greu acceptat de către unii, cu firea lui directă, poate tăioasă dar nu mai puțin onestă, sinceră și de dragoste plină. Căci îi plăcea a spune – și nu spre justificare – cuvintele Sfântului Fotie cel Mare că „Nu este nimic mai plin de iubire decât adevărul”.
Am slujit ultima dată împreună cu părintele Silvestru pe 13 decembrie, la hramul ocrotitorului Seminarului Teologic, Sf. Mitropolit Dosoftei al Moldovei. Ceva mai firav și slăbit la început, dar cu lumină și vervă după împărtășire și la masă, părintele a fost bucuros. Și … curios. A făcut în cursul dimineții o fotografie cu părintele profesor Adrian Iftimiu, primul director al seminarului, azi la o vârstă tare frumoasă, cărei fotografii i-a pus alături – în stihuri, cum altfel – însemnarea: „Am fost curios … Cum se îmbătrâne’ frumos”. În cei 46 de ani ai învățat multe, părinte Silvestru, de la dascăli, de la oameni, de la viață, dar n-ai mai ajuns să învețe cum să devii „îndelungat în zile” și să trăiești frumos bătrânețea. Deși ne este greu, vom înțelege poate ceva mai încolo cum te-a chemat Domnul mai tânăr cu vârsta, dar copt în gândire și făptuire, și cum nu poate moartea să curme amintirea ta, vigoarea ta, lucrarea ta. Căci, fraților și surorilor, toate aceste daruri amintite – și, iartă-ne, părinte, că nu le putem pe toate înfățișa cum s-ar cuveni – aceste daruri așadar, primite, lucrate și rodite, nu pleacă dimpreună cu părintele. El le lasă pe mai departe a lucra, sămânța pusă de el să dea rod. Mai adânc chiar cugetând, îndrăznim a crede și a ne ruga ca el, cel mult dăruit să devină el însuși astăzi dar. Este darul frumos pe care îl primește azi Cerul, așa cum, oarecând, Hristos Pruncul a primit aurul, smirna și tămâia din partea magilor.
Theodor și Daria, purtați-i numele tatei cu vrednicie. A așezat în voi germene bun. Aduceți-i înainte rodire aleasă, iar lângă floare și lumânare cu care veți veni la mormânt, povestiți-i tatei despre voi și despre cele frumoase pe care le veți face, întru cinstirea lui. Doamnă preoteasă, vă rămâne sarcina grijii de ei, dar când veți fi apăsată și împovărată, amintire lui mă rog să vă împuternicească, și din cerul lui Dumnezeu cel Sfânt și Atotputernic să vă vină sprijinul și ajutorul.
Cinstiți părinți și colegi, în 2017, la întâlnirea de 20 de ani a promoției Seminarului Teologic din care a făcut parte, spunea că ce minunat ar fi dacă peste 10 ani, la împlinirea a trei decenii de la absolvire, s-ar număra cât mai puțini plecați în veșnicie. El a fost primul care v-a luat-o înainte. Alegeți a urma din viața lui ce vi se potrivește vouă, firii voastre. Dar e musai, dacă vă surprindeți uneori misiunea preoțească că a intrat în declin, că nu mai are prospețime, duh viu și înflăcărare, să știți că părintele Silvestru vă vede și când vă veți întâlni cu el vă va mustra prietenește. Nu-i mai bine, ca bucurie făcându-i lui și lui Dumnezeu mai întâi, bun înțeles, să vă inspirați din viul lui, din entuziasmul lui, din ne-clișeizarea lui?
Sunteți aici, dragi elevi seminariști, parte din cele 16 generații cărora v-a vorbit despre Hristos. Veți rămâne mai departe „ficiorii” lui, cum vă alinta. Duceți în parohiile unde veți fi rânduiți pe Același Hristos Viu pe care vi L-a împărtășit. Ajutați-i pe oameni să-și trăiască autentic credința, așa cum el v-a învățat pe voi să fiți autentici și nu fățarnici, morocănoși, ori sleiți. Să le ostoiți oamenilor amarul și greutatea păcatelor, așa cum el, dascălul și prietenul vostru, v-a iertat și v-a dat aripi de atâtea ori.
Frați și surori din Parohia Mitocul Dragomirnei II, purtați-l pe părintele vostru Silvestru în rugăciune și pomenire cu evlavie. Căci, cu adevărat, părinte v-a fost și v-a iubit mult și s-a jertfit pentru voi. A slujit Liturghie pentru voi și pentru cei adormiți ai voștri cu mâinile bandajate și purtând semne proaspete de perfuzie. V-a învățat să fiți buni și iertători, că „gârbovirea duhului este mai dureroasă decât cea a trupului” (cum spunea în predica de pe 10 decembrie). Fiți pe mai departe milostivi și darnici și duceți la bun sfârșit proiectul cel din urmă inițiat de părintele vostru, de a pregăti de sărbători cele 100 de pachete pentru copiii și cele 25 pentru bunei și bunicuțe, căci, vă amintiți cum v-a promis părintele, că veți fi și ca Marta și ca Maria, și că în Biserică se dăruiește „și colind, și zâmbet, și potir, și Trup și Sânge și un pachețel”.
Și noi și dumneavoastră, vom pleca, fiecare, la ale noastre. Vă lăsăm, prin rugăciune, mângâiere de la Domnul și amintirea frumoasă a părintelui Silvestru. Vă transmitem cuvânt de îmbărbătare și binecuvântare, pentru familie și pentru credincioși, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, a preoților slujitori și prieteni, a profesorilor și elevilor de la Seminarul Teologic și a colegilor profesori de la celelalte școli.
Ne va fi dor de tine, părinte Silvestru. De zâmbetul tău. De lumina privirii tale de sub pălărie. De chipul bonom cu care ne ajutai a înțelege că toate trec și cele esențiale doar se cer a rămâne. Rămâi și tu întru pacea lui Dumnezeu și cere, părinte, și pentru noi pace, așa cum au cântat îngerii la Nașterea lui Hristos. Pe care Naștere, dacă peste câteva zile o vei petrece în ceruri, nu-i uita și pe cei care te-au prețuit, mult și în felurite chipuri, aici, pe pământ.
Veșnică să-ți fie odihna, părinte Silvestru, în pacea netulburată a lui Dumnezeu. Amin.