Cuvânt la Centenarul credinței penticostale în România 1922 – 2022

Onorat auditoriu,

Secolul XXI marchează în istoria omenirii schimbări majore, care au consecințe semnificative, uneori greu sau alteori poate chiar imposibil de controlat. Instabilitatea economică; posibilitatea câștigului imediat, spectaculos, posibil printr-o exploatare nerațională, întru-un mod individualist a resurselor, prin utilizarea tehnicii atât de dezvoltate, dar cu impact negativ asupra celorlalți; drepturile și libertățile umane – atât de firești și fundamentale, dacă ne raportăm la mesajul Evangheliei – percepute uneori în mod eronat în numele unei pretinse și false libertăți, care, dincolo de a elibera, subjugă; diluarea valorilor autentice, veșnice, izvorâte din Evanghelie sau chiar cutezanța înlocuirii acestora cu pseudovalori, făurite de lumea contemporană; facilitățile existente în comunicare, atât de necesare, dar, care folosite fără discernământul necesar, pot avea o influență covârșitoare în instalarea temerilor, în răspândirea zvonurilor false în masă sau în construirea unei false identități, plecând de la părerea generală a societății; ofertele tot mai tentante și din ce în ce mai diverse pentru omul contemporan de a trăi doar pentru lumea aceasta și de a câștiga doar ceea ce nu va putea lua cu el după plecare din lume; autonomia omului și secularizarea; risipirea în căutări mărginite, neesențiale și fuga spre nicăieri, crizele sanitare, politice și mai nou, posibil, criza energetică sunt doar câteva dintre provocările pe care omenirea le întâmpină și care au consecințe majore în viața omului contemporan.

Oricât de mari ar fi reușitele cunoscute în diferite domenii de activitate, menite să soluționeze nevoile întâmpinate și să ofere o perspectivă îmbunătățită a vieții, departe de Dumnezeu, omul va rămâne un căutător mereu nefericit, dornic de a-și depăși limitele, dar închis în capcanele unei părute creșteri egoiste,  frământat de temeri mai mult sau mai puțin justificate, fără principii cu adevărat călăuzitoare, ci doar amăgit de așteptări efemere. De aceea, în fața unor astfel de provocări, creștinii nu pot rămâne indiferenți. Mărturisirea prin cuvânt, dar mai ales trăirea prin faptă a cuvântului lui Dumnezeu reprezintă răspunsul actual și mereu eficient în fața provocărilor pe care societatea le cunoaște; e singurul cuvânt capabil să răspundă tuturor frământărilor, să ofere soluții adecvate și adevărate, să rezolve cele mai adânci crize și să ne ofere „rețeta” adevăratei fericiri, atât aici, în lumea aceasta, dar, mai ales, în veșnicie. E datoria noastră să nu ascundem lumina sub obroc, ci să o punem în sfeșnic, să lumineze tuturor celor din casă (cf. Matei 5, 15)  și să fim – după cuvântul Sf. Ap. Pavel – fără de prihană şi curaţi, fii ai lui Dumnezeu neîntinaţi în mijlocul unui neam rău şi stricat şi întru care să strălucim ca nişte luminători în lume, ținând cu putere cuvântul vieţii (Filipeni 2, 15 – 16).

Cererile depuse pentru menținerea orei de religie în școli, eforturile pentru susținerea familiei tradiționale, formată din bărbat și din femeie, sau a valorilor autentic creștine, diversele acțiuni făcute pentru a răspunde nevoilor fraților mai mici ai Domnului Iisus Hristos (cf. Matei 25, 40) sunt câteva dintre răspunsurile noastre, ale creștinilor, în fața provocărilor cu care ne confruntăm sau a celor care se poartă – după cuvântul Sfântului Apostol Pavel – ca duşmani ai crucii lui Hristos (Filipeni 3, 18).

Ca toți să fie una … (Ioan 17, 21) este porunca și dezideratul spre care trebuie să tindem; spre căutarea Adevărului, Care este Hristos Domnul (Ioan 14, 6), Adevăr neîmpărțit și neschimbat, ci ieri și azi și în veci același (Evrei 13, 8), singurul Adevăr, care ne poate face liberi (Ioan 8, 32). Biserica Ortodoxă este mereu deschisă dialogului spre mărturisirea credinței, după cuvântul Sf. Ap. Petru: să fiţi gata totdeauna să răspundeţi oricui vă cere socoteală despre nădejdea voastră (I Petru 3, 15).

Îl rugăm pe Dumnezeu să ne învrednicească să creștem în dragoste și în unitate, prin căutarea și mărturisirea adevărului, fiind încredințați că ne va întâmpina El, când, sincer, Îl vom căuta noi, pentru că – potrivit unei rugăciuni pe care am rostit-o în Biserica Ortodoxă cu două zile în urmă, în ziua Înălțării Sfintei Cruci – recunoaștem că „suntem neputincioși de nu ne va întări Domnul, orbi de nu ne va lumina, legați de nu ne va dezlega, fricoși de nu ne va face îndrăzneți, răi de nu ne va preface în buni, pierduți de nu ne va afla și robi de nu ne va răscumpăra cu bogata și dumnezeiasca Sa putere.”

Amin!

Vă mulțumim pentru invitația dumneavoastră de a participa la acest centenar. Cu bucurie vă  împărtășim că și noi, în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, am serbat anul acesta 500 de ani de la sfințirea Bisericii Sf. Gheorghe a Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou din Suceava, 500 de ani de la sfințirea Mănăstirii Tuturor sfinților din Părhăuți și 400 de ani de la sfințirea Mănăstirii Sf. Ap. Petru și Pavel din Solca.

arhid. prof. dr. Hrișcă Bogdan – Mihai