Monumentele istorice, în general, și mai ales cele din nordul Moldovei, au fost, sunt și vor rămâne pentru generațiile de studenți ai specializării Istorie, cel mai valoros și mai grăitor material didactic.
Patrimoniul cultural al Bucovinei, una dintre cele mai de preț comori ale țării noastre, creează veritabile punți de legătură între generațiile trecute, prezente și viitoare.
Curs desfășurat în inima patrimoniului
Și în acest an universitar, unul dintre cursurile fundamentale de la specializarea Istorie din cadrul Facultății de Istorie, Geografie și Științe Sociale a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava este Istoria Bizanțului, coordonat de arhid. lect. univ. dr. Vasile M. Demciuc, consilier eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților în cadrul sectorului Monumente, Patrimoniu și Arhitectură Bisericească.
Cursul din această săptămână s-a desfășurat într-un cadru cu totul special — Mănăstirea Moldovița, monument inclus în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

La începutul activității, părintele profesor a subliniat:
„Arta bisericească, sau arta sacră, este limbajul viu al credinței Bisericii, exprimat prin culoare, piatră, marmură, lemn sau alte forme materiale ale evlaviei poporului nostru, din generație în generație — ca mulțumire și preamărire aduse lui Dumnezeu, izvorul vieții și al bucuriei veșnice.”
„Bizanț după Bizanț” – moștenirea spirituală a unei civilizații
Cursul a oferit studenților ocazia de a înțelege mai profund de ce marele istoric Nicolae Iorga a vorbit despre „Bizanț după Bizanț”, referindu-se la moștenirea bizantină păstrată de voievozii, boierii și ierarhii români.
Prezentarea detaliată a semnificațiilor picturii murale a Mănăstirii Moldovița, precum și a rolului acesteia în arta și civilizația epocii lui Petru Rareș, a fost susținută de cuvioasa maică stavroforă Tatiana, cunoscută pentru dăruirea și pasiunea cu care, de decenii, transmite vizitatorilor frumusețea acestui monument. Dialogul viu, întrebările și interesul manifestat de studenți au transformat activitatea într-un veritabil atelier interdisciplinar — o îmbinare armonioasă între istorie, artă bizantină, filosofie și teologie.

Mănăstirea Moldovița – premiată cu „Mărul de Aur”
În continuarea cursului, desfășurată în cadrul Colecției Muzeale a Mănăstirii Moldovița, părintele profesor Vasile M. Demciuc a evocat semnificația acordării, acum o jumătate de secol, a prestigiosului premiu internațional „Pomme d’Or” (Mărul de Aur), echivalentul „Oscarului” în turism, acordat monumentelor istorice cu pictură murală din nordul Moldovei. Așezământul monahal a primit acest premiu în anul 1975, iar festivitatea de premiere a avut loc pe 26 aprilie 1976, chiar la mănăstire.
„Pomme d’Or” (Mărul de Aur) este un premiu pentru excelență în industria turismului, oferit de Federația Internațională a Ziariștilor și Scriitorilor de Turism (FIJET) — una dintre cele mai prestigioase asociații profesionale europene.
În cadrul intervenției sale, arhid. Vasile M. Demciuc a subliniat că Bucovina a fost prima destinație românească laureată cu Mărul de Aur, această zonă fiind și astăzi una dintre cele mai vizitate din țară — nu doar pentru bogăția spirituală a mănăstirilor sale, ci și pentru frumusețea peisajelor și posibilitățile de recreere, inclusiv sporturile de iarnă.

Lecția istoriei, în inima monumentului
La final, studenții și-au exprimat regretul că orele de curs și seminar au trecut prea repede și, totodată, dorința ca astfel de activități să fie organizate și în alte monumente istorice.
Ei au subliniat, cu convingere, că istoria se învață cel mai bine acolo unde ea a fost scrisă, iar contactul direct cu patrimoniul oferă o înțelegere vie, autentică și profundă a trecutului.

