Credința, verticalitatea și prietenia cu Dumnezeu și semenii, repere ale sănătății duhovnicești și trupești, reiterate la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

„Cel ce a fost înger în trup, temeiul prorocilor, al doilea Înaintemergător al venirii lui Hristos, Ilie Măritul, care a trimis de sus lui Elisei dar” a fost prăznuit astăzi cu multă bucurie în toate bisericile ortodoxe, întrucât „gonește bolile și pe cei leproși curăţeşte. Pentru aceasta și celor ce-l cinstesc pe dânsul le izvorăște tămăduiri.”, după cum în puține, dar adânci cuvinte este caracterizat în Tropar unul dintre cei mai iubiți și respectați sfinți, Ilie Tesviteanul.

Și spre Catedrala Arhiepiscopală din Suceava și-au îndreptat în Duminica a șasea după Pogorârea Duhului Sfânt, 20 iulie 2025, pașii numeroși credincioși, suceveni ori pelerini aflați în treacăt pe aceste meleaguri, pentru a zăbovi în tainică rugăciune cu Dumnezeu și a-I mulțumi pentru toate darurile primite. Au înălțat gând de recunoștință și pentru ploaia la bună vreme spre rodirea ogoarelor, luând ca mijlocitori pe Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou și pe slăvitul Proroc Ilie din Tesbe, ca unii ce sunt prieteni ai Celui Preaînalt, încredințați fiind că au mare trecere înaintea Tronului Preasfintei Treimi.

Însuși Mântuitorul a subliniat în mai multe rânduri puterea credinței și a dragostei pentru aproapele, cele două pericope evanghelice rânduite a se citi în această zi evidențiind atât importanța prieteniilor bune, care pot oferi contextul săvârșirii unei minunate vindecări, cât și pericolul împietririi inimii, care se opune lucrării harului Duhului Sfânt.

Împreună-solitor al poporului la altarul de jertfă a fost Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, care a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie pe un podium amenajat în proximitatea clopotniței Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, biserica mare a așezământului monahal aflându-se într-un amplu proces de renovare. Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, format din clerici de la Centrul Eparhial Suceava, între care arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ, precum și din slujitori ai mănăstirii care adăpostește moaștele întregi ale Marelui Mucenic Ioan cel Nou, originar din Trapezunt.

Corul Mixt „Sfântul Ioan cel Nou” al Catedralei Arhiepiscopale, dirijat de părintele Ionuţ Lucian Tablan Popescu, a răspuns liturgic ecteniilor și rugilor înălțate de clerul slujitor.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de Pr. Ionuț Bogdan Pricop – Director al Departamentului Bunuri și Inventariere din cadrul Sectorului Economic-Financiar al Administrației Eparhiale. Sfinția sa le-a vorbit credincioșilor despre suprapunerea liturgică plină de semnificații a celor două evenimente de astăzi: minunea vindecării paraliticului din Capernaum, adus de cei patru prieteni ai săi, și sărbătorirea uneia dintre cele mai emblematice figuri ale Vechiului Testament: „Nu este o simplă coincidență, ci este o chemare tainică la o dublă reflecție despre mila și iertarea lui Hristos, dar și despre râvna și verticalitatea Sfântului Ilie. Împreună ne învață să fim și blânzi și curajoși, să ne lăsăm vindecați prin credință, dar și să avem curajul mărturisirii într-o lume în care unii cad sub greutatea păcatului sau a bolii, iar alții devin indiferenți în fața răului. Evanghelia și viața Sfântului Ilie ne îndeamnă: Fii ca slăbănogul, adică smerit și încrezător în mila Domnului, dar fii și ca Ilie, înflăcărat în credință. Această zi este așadar o întâlnire între iertare și râvnă, între tăcerea suferinței și vocea profetică.”

Totodată, preacucernicul părinte a subliniat necesitatea vindecării sufletești în procesul de însănătoșire fizică: „Iisus nu începe cu vindecarea trupului, ci cu a sufletului și spune: Îndrăznește, fiule, iertate îți sunt păcatele tale. Aceasta este pedagogia dumnezeiască. Mai întâi, vindecare lăuntrică, apoi cea trupească. Păcatul este, spun Sfinții Părinți, rădăcina multor suferințe. Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă: Cel ce vindecă trupul, dar nu iartă păcatul, lasă otrava înăuntru. Și astăzi mulți caută tratamente, și este firesc, dar uită că vindecarea începe cu spovedania. Oamenii cu boli vechi rămân nevindecați pentru că sufletul lor este plin de ură, de apăsare, de neiertare. Invidia, răzbunarea, trufia, toate devin poveri și asupra trupului. Așadar, Hristos ne arată că nu există sănătate deplină fără iertare. El este singurul doctor al sufletului și al trupului, iar mântuirea este o întreagă lucrare din lăuntru spre în afară.” De asemenea, a scos în evidență și rolul celor patru prieteni care i-au fost alături în boală slăbănogului din Capernaum, vorbind și despre iertarea și vindecarea dăruite acestuia de Iisus Hristos. „Un detaliu remarcabil al Evangheliei este acesta, văzând credința lor, nu doar a bolnavului, ci a celor care l-au adus. Este vorba despre o credință comunitară, o solidaritate în credință care deschide cerul. Acești oameni anonimi care poartă un pat, care nu se rușinează să-l aducă pe cel bolnav în public, sunt icoane ale bisericii. În lumea de astăzi, mulți suferinzi nu pot veni singuri la Hristos. Dar pot fi aduși prin pomelnice, prin rugăciuni, prin dragoste.”

În a doua parte a cuvântului său, părintele director a schițat biografia prorocului prăznuit astăzi, omul rugăciunii profunde și al postului, care „s-a ridicat ca o torță vie a credinței într-un popor care, deși se numea poporul lui Dumnezeu, căzuse în idolatrie și compromis moral”, oferindu-ne un model demn de urmat. „Într-o vreme în care majoritatea se adaptează la spiritul vremii, Ilie a rămas neclintit în adevăr, asumându-și riscul prigoanei. Iar aceasta este lecția pentru lumea de astăzi. Astăzi, în mijlocul rătăcirii, al relativismului, al indiferenței religioase, avem nevoie de creștini cu coloană vertebrală morală, care să nu se rușineze să spună adevărul cu dragoste.”

Părintele Arhiepiscop Calinic i-a mulțumit părintelui oaspete pentru predică, i-a felicitat pe cei care își sărbătoresc astăzi ocrotitorul și a amintit faptul că pe site-ul Arhiepiscopiei este publicată exegeza pe care a făcut-o la Evanghelia zilei, intitulată Rugăciunile pentru semenii tăi au cătare la Dumnezeu!, însoțită de un Decalog la Duminica a șasea după Pogorârea Duhului Sfânt, inspirat de minunea petrecută în chip nevăzut, dar observată manifest de toți cei prezenți, în care reafirmă atât puterea iubirii și rugăciunii semenilor, cât și însemnătatea iertării păcatelor în vindecarea sufletească și trupească.

Potrivit tradiției îndătinate acum aproape un an, întâistătătorul Bisericii din aceste ținuturi a citit Decalogul la prăznuirea Sfântului Ilie Tesviteanul, precizând că pe pagina Arhiepiscopiei cititorii pot citi un cuvânt mai amplu despre viața prorocului care „s-a impus în tradiția iudaică și apoi în cea creștină și musulmană drept tipul slujitorului desăvârșit”, dar și despre referințele vechi- și nou-testamentare despre el. În cadrul Decalogului, chiriarhul locului a propus drept repere „pentru urcușul nostru duhovnicesc verticalitatea, credința neclintită și râvna spre cele sfinte și spre împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu, prin care s-a distins cel ce s-a învrednicit de vederea Celui Preaînalt și de ridicarea cu trupul la cer” și „pentru ale cărui rugăciuni Dumnezeu a închis cerul spre secetă și l-a deschis apoi spre ploaie”.

Imediat după rostirea Apolisului, părintele protosinghel Iustin Taban, consilier juridic în cadrul Sectorului Juridic al Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, a fost hirotesit întru arhimandrit de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.

Ca în fiecare duminică și sărbătoare, Înaltpreasfinția Sa a citit rugăciuni de dezlegare și pentru vindecarea feluritelor neputințe trupești și sufletești, inclusiv pentru cei ce suferă de depresie, și i-a binecuvântat pe credincioși prin stropire cu apă sfințită.

Daniela Livadaru,

Irina Ursachi

foto credit: Sebastian-Andrei Lazăr