„Nimic nu întărește atât Biserica precum pacea și buna înțelegere între slujitori și credincioși.” – Sfântul Ioan Gură de Aur
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, în Parohia Gura Putnei, a avut loc instalarea noului preot paroh. Evenimentul a fost încununat de săvârșirea Sfintei Liturghii, oficiată în sobor numeros de preoți, sub protia părintelui dr. Constantin Oprea, protoiereu al Protopopiatului Rădăuți, în prezența a sute de credincioși. Întreaga comunitate a trăit acest moment cu emoție și bucurie, oamenii fiind îmbrăcați în haine de sărbătoare, dând mărturie despre importanța și frumusețea acestei zile pentru viața parohiei.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, ne aflăm astăzi într-un moment important și, în același timp, plin de răspundere pentru viața Parohiei Gura Putnei. Nu este un moment obișnuit, nu este doar o schimbare administrativă și nu este doar o formalitate bisericească, ci este un ceas în care suntem chemați cu toții să privim mai adânc, mai matur și mai creștinește la viața Bisericii, la rostul preoției, la rânduiala ascultării și la responsabilitatea pe care o avem fiecare față de pacea, unitatea și buna așezare a comunității.
Vin astăzi înaintea dumneavoastră nu ca unul care dorește să apese peste suflete, ci ca slujitor al Bisericii, ca protopop al acestui protopopiat și ca frate în Hristos, având datoria să spun câteva lucruri cu dragoste, cu limpezime și cu responsabilitate. Sunt momente în viața unei comunități când tăcerea poate fi interpretată greșit, iar cuvântul, dacă este rostit în duh de pace, poate vindeca, poate lumina și poate aduce așezare. De aceea, vă rog să primiți acest cuvânt nu ca pe o intervenție rece, administrativă, ci ca pe o chemare părintească la liniște, la discernământ și la împreună-lucrare.
Parohia Gura Putnei este o comunitate cu oameni vrednici, harnici, gospodari și credincioși. Așezarea aceasta poartă în ea o istorie aparte, o memorie a muncii, a ordinii și a unei vieți așezate. S-a spus despre Gura Putnei că este o localitate îngrijită, cu oameni gospodari, care au știut să păstreze, să zidească și să ducă mai departe ceea ce au primit. Iar aceasta nu este puțin lucru. Într-o vreme în care multe comunități se risipesc, aici încă se simte dragostea pentru biserică, pentru sat, pentru familie, pentru rânduială și pentru credință.
Iubiți credincioși, înainte de a vorbi despre persoane, despre numiri, sau despre responsabilități, trebuie să ne întoarcem la temelia tuturor lucrurilor: ce este Biserica și ce este preoția. Biserica nu este o organizație omenească, nu este o asociație de interese, nu este un loc în care hotărârile se iau după valul emoțiilor sau după presiunea de moment, ci este Trupul lui Hristos, corabia mântuirii, casa lui Dumnezeu și locul în care omul vine să se vindece, să se smerească, să se lumineze și să se unească mai mult cu Dumnezeu. În Biserică, toate se fac cu rânduială, pentru că Dumnezeu Însuși este Dumnezeul păcii și al rânduielii, nu al neorânduielii.
Preoția, la rândul ei, nu este o simplă funcție, nu este un drept personal și nu este o poziție care se câștigă sau se păstrează după criteriile lumii. Preoția este taină, chemare, slujire și jertfă. Preotul este om, cu neputințele, limitele și ostenelile lui, dar prin hirotonie poartă un har care nu vine de la oameni, ci de la Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel spune: „Așa să ne socotească pe noi omul: ca pe niște slujitori ai lui Hristos și iconomi ai tainelor lui Dumnezeu”. De aceea, când vorbim despre preot, se cuvine să vorbim cu grijă. Când judecăm un preot, să nu uităm că atingem o slujire sfântă. Când ne apropiem de preot, să nu vedem doar omul, ci și altarul pe care îl slujește, epitrahilul sub care ne plecăm capul, mâna care binecuvintează, glasul care rostește dezlegarea și prezența lui la momentele cele mai adânci ale vieții noastre: botez, cununie, spovedanie, împărtășanie, suferință, moarte și rugăciune pentru cei adormiți.
Sfântul Ioan Gură de Aur, vorbind despre preoție, spune că slujirea preotului se săvârșește pe pământ, dar are rânduială cerească, pentru că preotul stă înaintea Sfântului Altar nu în numele său, ci în numele lui Hristos și al Bisericii. De aceea, respectul față de preot nu este idolatrizare a persoanei și nici acceptare oarbă a oricărui lucru omenesc, ci este respect față de harul lui Dumnezeu și față de rânduiala Bisericii. Iar acolo unde este respect, chiar și durerea se exprimă cu măsură; acolo unde este credință, chiar și neînțelegerea se trăiește cu răbdare; acolo unde este dragoste de Biserică, chiar și întrebările se pun cu pace, nu cu tulburare.
Un alt adevăr pe care trebuie să îl așezăm astăzi în inimile noastre este acela că Biserica trăiește prin ascultare. În lumea de astăzi, cuvântul „ascultare” pare greu de primit, pentru că omul contemporan este obișnuit să considere că totul trebuie negociat, votat, comentat și supus opiniei publice. Dar în Biserică, ascultarea nu este umilire, nu este anularea libertății și nu este lipsă de demnitate, ci este exercițiul matur al credinței. Ascultarea în Biserică înseamnă să cred că Dumnezeu lucrează prin rânduiala Sa, chiar și atunci când eu nu înțeleg totul; înseamnă să nu pun emoția mea de moment mai presus de pacea comunității; înseamnă să nu transform atașamentul firesc față de un slujitor într-o pricină de dezbinare; înseamnă să nu uit că Biserica nu este a noastră, ci a lui Hristos.
Sfântul Ignatie Teoforul, unul dintre marii Părinți apostolici ai Bisericii, a lăsat un cuvânt care a rămas temelie pentru înțelegerea rânduielii bisericești: „Unde este episcopul, acolo să fie și mulțimea credincioșilor, după cum unde este Hristos, acolo este Biserica”. Acest cuvânt ne arată că episcopul nu este un simplu administrator, ci păstorul eparhiei, urmaș al Sfinților Apostoli, cel care poartă grijă de buna rânduială a clerului și a credincioșilor. În Biserica primară, Sfinții Apostoli au rânduit episcopi, preoți și diaconi în cetăți și comunități, nu după voia mulțimilor, nu după simpatii personale, ci după nevoia Bisericii și după lucrarea Duhului Sfânt. Așa s-a păstrat Biserica vie, unitară și apostolică până astăzi.
De aceea, atunci când chiriarhul unei eparhii rânduiește un preot într-o parohie, această rânduială nu trebuie privită ca o simplă decizie administrativă, ci ca o responsabilitate pastorală asumată înaintea lui Dumnezeu. Episcopul vede ansamblul eparhiei, cunoaște nevoile comunităților, poartă răspunderea clerului și a poporului, iar ascultarea față de rânduiala episcopului este parte din viața sănătoasă a Bisericii. Sigur, fiecare credincios are trăiri, atașamente, amintiri și dureri, iar acestea trebuie respectate. Dar niciodată durerea nu trebuie să devină împotrivire față de Biserică, iar atașamentul față de un preot nu trebuie să se transforme în respingerea altui preot.
Astăzi, în această rânduială a Bisericii, părintele George Mironescu este instalat ca preot paroh al Parohiei Gura Putnei. Se cuvine să îl privim nu ca pe un străin și nu ca pe cineva care vine să rupă, să șteargă sau să anuleze ceva, ci ca pe un slujitor trimis să continue, să întărească și să dinamizeze lucrarea pastorală, misionară, administrativă, catehetică, socială și filantropică a acestei comunități. Părintele George vine cu o formare teologică temeinică, fiind absolvent al Seminarului Teologic Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava, licențiat în Teologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București și absolvent al studiilor de master în Pastorație și Viață Liturgică. Vine, de asemenea, cu experiența omului care a lucrat în școală, ca profesor de religie, cu copii și tineri, cunoscând cât de importantă este formarea sufletească a noilor generații.
Lucrarea părintelui George nu se reduce însă doar la pregătirea academică. El a fost ani la rând implicat în activități de catehizare, predică, voluntariat, coordonare corală și formare duhovnicească, în special la Așezământul de Copii „Sfântul Ierarh Leontie” din Rădăuți. A fost dirijor, coordonator de cor de copii, catehet, om al cântării bisericești și al lucrului cu sufletele tinere. A cunoscut nu doar cartea, ci și osteneala concretă, organizarea, răbdarea și delicatețea pe care le cere lucrul cu oamenii. A slujit ca diacon misionar protopopesc, iar apoi ca preot misionar protopopesc, lucrare pe care o împlinește de cinci ani în cadrul Protopopiatului Rădăuți, desfășurând activități sociale, pastoral-misionare, catehetice, culturale și învățătorești. Această experiență nu este puțină, pentru că misiunea în administrația Bisericii îl pune pe slujitor în contact cu multe parohii, cu multe realități, cu multe nevoi și cu multe sensibilități ale oamenilor. Părintele George este și un om al Bisericii care a primit recunoașteri din partea eparhiei, iar toate acestea pot deveni, aici, la Gura Putnei, un mare câștig pentru comunitate, dacă sunt primite cu deschidere și sprijinite cu dragoste.
În același timp, iubiți credincioși, nu putem vorbi despre instalarea noului paroh fără să rostim un cuvânt de prețuire și recunoștință pentru părintele Ștefan Cucerca. Părintele Ștefan nu este un nume trecător în istoria acestei parohii. El a fost hirotonit preot în anul 1988, a slujit mai întâi la Baineț, apoi la Sadău-Brodina, iar din anul 1997 a fost transferat la Parohia Gura Putnei, unde a slujit vreme îndelungată. Aproape trei decenii de slujire într-o comunitate nu pot fi rezumate în câteva cuvinte și nu pot fi cântărite doar prin impresii de moment. În acești ani, părintele a fost alături de dumneavoastră la bucurii și necazuri, a botezat copii, a cununat tineri, a spovedit, a împărtășit, a mângâiat familii îndoliate, a rostit rugăciuni, a slujit Sfânta Liturghie și a purtat pe umeri greutățile nevăzute ale preoției.
În activitatea sa, părintele Ștefan a desfășurat lucrări de reparații la biserică, la casa parohială și la cimitire, a dus mai departe activitatea misionară și a slujit sub ascultarea ierarhilor și a protopopiatului. A fost hirotesit iconom stavrofor de vrednicul de pomenire Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, iar această cinstire arată că slujirea sa a fost văzută, apreciată și binecuvântată. De aceea, astăzi nu se cuvine ca cineva să vorbească despre părintele Ștefan cu răceală sau ca și cum o etapă din viața parohiei ar fi fost ștearsă. Dimpotrivă, se cuvine să îi mulțumim, să îl cinstim și să păstrăm în inimă ceea ce a fost frumos, bun și roditor în slujirea sa.
Dar trebuie spus limpede, cu blândețe și cu autoritate: părintele Ștefan nu pleacă din mijlocul dumneavoastră. Părintele Ștefan rămâne aici, în această comunitate, ca preot coslujitor, și va sluji împreună cu părintele paroh George Mironescu. Aceasta nu este o despărțire, nu este o ștergere a unei slujiri, ci este o reașezare a responsabilităților în Biserică. În viața bisericească, schimbarea unei responsabilități nu înseamnă anularea persoanei, iar venirea unui paroh nu înseamnă desființarea lucrării celuilalt preot. Dimpotrivă, acolo unde doi preoți slujesc în pace, comunitatea câștigă; acolo unde doi preoți se sprijină, credincioșii primesc mai multă grijă; acolo unde preoții lucrează împreună, parohia devine mai vie, mai puternică și mai prezentă în viața oamenilor.
Este foarte important să înțelegem de ce Biserica rânduiește uneori unul, doi sau trei preoți într-o comunitate. Nu pentru a crea tabere, nu pentru a așeza un preot împotriva altuia, nu pentru a împărți credincioșii în „ai unuia” și „ai celuilalt”, ci pentru a răspunde mai bine nevoilor pastorale ale comunității. Astăzi, o parohie nu mai poate fi redusă doar la slujba de duminică. O parohie vie trebuie să aibă grijă de copii, de tineri, de familii, de bătrâni, de bolnavi, de oamenii singuri, de cei aflați în lipsuri, de cei tulburați, de cei îndepărtați de Biserică, de cei ispitiți de prozelitism, de cei care au nevoie de cateheză, de sfat, de sprijin și de prezență.
Acolo unde sunt mai mulți preoți, lucrarea poate fi dinamizată. Unul poate întări activitatea liturgică, altul cateheza, altul grija față de bolnavi, altul activitățile cu tinerii, altul administrarea și organizarea. Desigur, în rânduiala Bisericii, preotul paroh coordonează activitatea parohială, poartă responsabilitatea administrativă și pastorală principală și are datoria de a lucra cu dragoste, cu echilibru și cu deschidere împreună cu preotul coslujitor și cu întreaga comunitate. Dar coordonarea nu înseamnă stăpânire, iar coslujirea nu înseamnă diminuare. În Biserică, cel mai mare este cel care slujește mai mult, iar autoritatea adevărată se arată prin jertfă, prin blândețe, prin răbdare și prin puterea de a aduna oamenii, nu de a-i risipi.
Iubiți credincioși, știu că în aceste zile au existat mici frământări, discuții, reacții, emoții și chiar temeri. Nu le ignorăm și nu le disprețuim. O comunitate care iubește un preot arată că are inimă. O comunitate care reacționează arată că nu este indiferentă. Dar între dragoste și tulburare este o mare diferență. Între atașament și dezbinare este o prăpastie. Între dorința de a mulțumi unui preot și refuzul de a primi rânduiala Bisericii este o limită pe care un creștin trebuie să o vadă cu mare atenție. Nu orice reacție pornită din emoție este și folositoare sufletește. Nu orice cuvânt spus în numele binelui zidește. Nu orice agitație înseamnă grijă pentru Biserică. Uneori, tocmai dragostea ne cere să tăcem, să ne rugăm, să lăsăm lucrurile să se așeze și să nu aruncăm în focul comunității vorbe care, odată rostite, cu greu mai pot fi vindecate.
Sfântul Apostol Pavel ne spune: „Toate să se facă cu cuviință și după rânduială”. Acest cuvânt este esențial pentru ziua de astăzi. Nu ne spune Apostolul că nu avem inimă, că nu avem trăiri, că nu avem păreri, ci ne spune că toate trebuie așezate în cuviință și rânduială.
De aceea, vă spun astăzi un lucru pe care îl consider foarte important: în Biserică nu facem statistici ale iubirii și nu măsurăm ascultarea prin sondaje de opinie. Biserica nu este condusă prin petiții, prin presiune publică sau prin împărțirea credincioșilor în procente.
Sfântul Ciprian al Cartaginei spune că „nu poate avea pe Dumnezeu de Tată cel care nu are Biserica de mamă”. Dacă Biserica este mama noastră, atunci să nu lovim în rânduiala ei, să nu o silim cu presiuni, să nu o judecăm ca pe o instituție străină, ci să o ascultăm ca fii. O mamă uneori mângâie, alteori îndreaptă, uneori păstrează, alteori reașază lucrurile, dar toate le face pentru viața fiilor ei. Iar dacă astăzi Biserica rânduiește ca părintele George să fie paroh și părintele Ștefan să slujească în continuare ca preot coslujitor, atunci se cuvine să primim această rânduială nu ca pe o înfrângere a cuiva, ci ca pe o chemare la o lucrare mai largă și mai responsabilă.
Iubiți credincioși, să nu transformăm această zi într-o alegere între doi preoți. Nu sunteți chemați să alegeți între părintele Ștefan și părintele George. Nu aceasta este logica Bisericii. Sunteți chemați să îi primiți pe amândoi în Hristos, pe unul cu recunoștință pentru anii de slujire și cu sprijin pentru slujirea pe care o va continua, pe celălalt cu încredere, cu deschidere și cu ajutor pentru responsabilitatea pe care o primește astăzi. Dacă îi veți așeza în opoziție, îi veți împovăra pe amândoi. Dacă îi veți sprijini să lucreze împreună, veți câștiga ca parohie, iar dacă veți spune „noi suntem ai lui Hristos, iar preoții noștri slujesc împreună pentru mântuirea noastră”, atunci această parohie va înflori.
Să dăm dovadă că suntem creștini autentici, nu doar oameni care iubesc Biserica atunci când toate se potrivesc cu dorința noastră. Să nu uităm că Mântuitorul spune: „Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema”.
Părinte George, primești astăzi o lucrare frumoasă, dar și grea. Primești o parohie cu oameni vrednici, dar și cu sensibilități; cu istorie, dar și cu așteptări; cu dragoste pentru Biserică, dar și cu emoții care trebuie așezate cu răbdare. Să nu vii aici ca un funcționar, ci ca un părinte. Să nu cauți să fii primit prin autoritate impusă, ci prin slujire, prin rugăciune, prin apropiere și prin răbdare. Să ai grijă de Sfântul Altar, de rânduiala slujbelor, de copii, de tineri, de bătrâni, de bolnavi, de familiile încercate, de cei singuri, de cei îndepărtați și de cei care poate astăzi te privesc cu reținere. Să nu te doară împotrivirea mai mult decât să te miște nevoia de a iubi. Așa cum am amintit mai devreme, ai în spate experiența misionară a protopopiatului, ai experiența catehezei, ai lucrat cu tinerii, ai cântat, ai predicat, ai organizat, ai slujit, ai cunoscut nevoile oamenilor; acum toate acestea trebuie aduse aici, în mod concret, cu smerenie și cu multă inimă.
Părinte Ștefan, Biserica vă mulțumește pentru anii de slujire, pentru răbdarea purtată, pentru osteneala depusă și pentru tot ceea ce ați zidit în această comunitate. Slujirea preoțească nu se măsoară doar în acte, în rapoarte sau în ziduri, ci și în lacrimile șterse, în rugăciunile rostite, în oamenii încurajați, în copiii botezați, în familiile binecuvântate și în cei adormiți petrecuți cu nădejde spre veșnicie. Rămânerea sfinției voastre aici este importantă, pentru că poate arăta tuturor că Biserica nu lucrează prin ruptură, ci prin continuitate, că preoția nu este competiție, ci împreună-slujire, și că adevărata maturitate duhovnicească se vede atunci când doi slujitori ai aceluiași altar se sprijină unul pe altul pentru binele credincioșilor.
Iubiți credincioși, aveți un rol esențial. Preotul singur nu poate ridica o comunitate dacă oamenii stau deoparte, dar nici comunitatea nu poate merge sănătos dacă nu primește rânduiala preotului și a Bisericii. De aceea, ajutați-l pe părintele paroh. Ajutați-l cu rugăciunea, cu prezența, cu sfatul bun, cu munca, cu răbdarea, cu încrederea. Ajutați-l și pe părintele Ștefan să slujească în pace, fără să fie pus în situații dureroase, fără să fie împins într-o opoziție care nu folosește nimănui. Nu le cereți preoților să fie simboluri ale unor tabere, ci ajutați-i să fie slujitori ai aceluiași Hristos.
De aceea, vă chem astăzi, cu toată responsabilitatea pe care o am, dar și cu toată dragostea: să facem din această zi un început bun. Să îi mulțumim părintelui Ștefan pentru slujirea sa și să îl sprijinim în continuare. Să îl primim pe părintele George cu deschidere și cu încredere. Să îi ajutăm pe amândoi să lucreze împreună. Să ne rugăm mai mult și să vorbim mai puțin. Să fim creștini nu doar cu numele, ci cu fapta, cu inima și cu viața.
Dumnezeu să binecuvânteze Parohia Gura Putnei, să întărească pe părintele paroh George Mironescu în noua slujire, să dăruiască sănătate și putere părintelui Ștefan Cucerca în continuarea slujirii sale, să lumineze inimile tuturor credincioșilor și să facă din această comunitate un loc al rugăciunii, al unității, al bunei rânduieli și al dragostei creștinești.
Unde preoții și credincioșii sunt una în Hristos, acolo începe deja Împărăția lui Dumnezeu !
Pr. dr. Constantin OPREA
Protoiereu al Protopopiatului Rădăuți
