Conferința „Valoarea ființei umane în lumea contemporană” la Rădăuți

Darul vieții înseamnă lumină

Între manifestările dedicate vieții desfășurate în luna martie în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților se numără și cele organizate de Protopopiatul Rădăuți, întâlniri prin care personalități de seamă din țara noastră, din diferite domenii de activitate, împărtășesc din bucuria conștientizării celui mai de preț dar oferit oamenilor de către Dumnezeu.

În seara zilei de vineri, 15 martie 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, Muzeul Mănăstirii Bogdana a fost gazda Conferinței „Valoarea ființei umane în lumea contemporană”, susținută de domnul prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, fost președinte al Colegiului Medicilor din România.

Evenimentul, care a reunit medici, clerici, dar și oameni de cultură din zonă, a fost moderat de protos. Alexandru Moroșan, director al Departamentului Farmaceutic Arimateea al Sectorului de Asistență Socială și Medicală al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și a fost transmis în direct pe pagina oficială de Facebook a Arhiepiscopiei de către Sectorul Media și Comunicare al Centrului Eparhial. Dintre cei prezenți îi amintim pe pr. Ionel Constantin Maloș, protoiereu al Protopopiatului Rădăuți, organizator, pe arhim. Irineu Lichi, starețul Mănăstirii Bogdana, și pe doamna Simona Mihalescu, coordonatoarea Centrului Elena din Rădăuți și președintă a Asociației Valoarea familiei, partener în evenimentele ProVita ale protopopiatului.

Domnul profesor a adus în atenție valorile vieții umane într-o societate atât de încercată și a punctat importanța modului în care cei de astăzi își încep și își încheie viața, dar și despre cum, din nefericire, sunt oameni care aleg moartea la începutul vieții pentru copiii nenăscuți. Invitatul special a împărtășit momente din bogata experiență profesională legate de relația medic-pacient, despre acceptarea suferinței care aduce conștientizarea valorii vieții, precum și despre importanța credinței și puterea salvatoare a acesteia. În cadrul prezentării, domnul doctor le-a vorbit celor prezenți despre faptul că pruncul din pântecele mamei este o ființă vie încă din primele secunde ale zămislirii, punctând că darul vieții înseamnă lumină.

A urmat un moment de-a dreptul emoționant, interpretarea renumitei Balade a compozitorului de geniu Ciprian Porumbescu de către talentatul Sebastian Pitic din Vicovu de Sus.

La final, pr. protoiereu Ionel Maloș i-a înmânat invitatului serii, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, Ordinul „Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți”, ca cel care a urmat „exemplul Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți, pildă de blândețe și smerenie, rugător desăvârșit și lucrător fără odihnă al dragostei de aproapele, care s-a distins prin numeroase fapte de milostenie trupească și sufletească și prin mângâierea celor necăjiți și întristați”.

Cei prezenți au avut ocazia de a descoperi și cartea „După Dumnezeu: morala și bioetica într-o epocă secularizată”, scrisă de de H. Tristram Engelhardt Jr, apărută la Editura Doxologia, postfața volumului fiind semnată de prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae.

Sâmbătă, 16 martie 2024, Protopopiatul Rădăuți organizează un Atelier interactiv de povești în cadrul căruia este invitată scriitoarea și ilustratoarea Veronica Iani. Evenimentul este dedicat copiilor cu vârsta cuprinsă între 4-8 ani, dar și celor de 9-14 ani, întrucât vor fi lansate și cărțile Delfinul și Cutia din zid. Potrivit organizatorilor, „atelierul se va baza pe cartea Pițigoiul, prin care copiii vor fi martorii unor întâmplări amuzante la început, apoi din ce în ce mai dramatice, care vor duce la transformarea pițigoiului egoist și urâcios într-un prieten adevărat”.

Evenimentele dedicate vieții din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților vor fi încununate în Duminica Ortodoxiei, 24 martie 2024, cu Marșul pentru viață care se va desfășura în toate cele cinci protopopiate ale eparhiei.

Irina Ursachi