„Să nu răspundem la provocările zilelor noastre, să ne rugăm unii pentru alții și să căutăm pacea înaintea dreptății, pentru că atunci o să fim cu Dumnezeu și o să avem bucurie și pace în rugăciune și în inimă.” a fost reperul pentru viața duhovnicească semănat în sufletele celor prezenți de către de monahia Nectaria Lazăr în cadrul conferinței despre sora sa, „Chemarea la sfințenie – Moștenirea Sfintei Elisabeta de la Pasărea”, susținută la Centrul Eparhial Suceava în seara zilei de 28 aprilie, anul mântuirii 2026.
Cu prilejul Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame) în Patriarhia Română, Asociația Preoteselor Sucevene „Sfânta Elisabeta”, în colaborare cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Sectorul Media și Comunicare, a organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic un eveniment menit să „aducă în atenție actualitatea chemării la sfințenie, așa cum se reflectă în viețile femeilor bineplăcute lui Dumnezeu”.
La ceas de seară, în Sala Pimen Arhiepiscopul a Centrului Eparhial Suceava, monahi, monahii, preoți, cadre didactice, elevi, studenți și doamne preotese s-au reunit pentru a se împărtăși din cuvântul maicii Nectaria, sora de sânge a Sfintei Cuvioase Elisabeta, care a descris parcursul duhovnicesc, nevoințele și puterea rugăciunii inimii în viața de pustie a celei care vreme de peste 16 ani s-a retras în Munții Rarău-Giumalău.
Întâlnirea a debutat cu mesajul de bun venit al doamnei Ioana Rusu, președinte al Asociației Preoteselor Sucevene „Sfânta Elisabeta” și cu interpretarea rugăciunii Hristos a înviat!, înălțată prin cânt de către toți cei prezenți, care au fost mai apoi invitați să descopere începuturile drumului duhovnicesc al Sfintei Elisabeta, evocând icoana sa luminoasă.
În mărturia sa, maica Nectaria a descris-o pe surioara ei ca pe un „copil cu ochii blânzi”, care și-a transformat suferința în rugăciune. Deși trăiau în aceeași casă, Nectaria a simțit cum Elisabeta a început să aparțină tot mai mult lumii lui Dumnezeu, devenind o „icoană vie” care mângâia suferințele celorlalți fără a cere să fie cinstită. Sfânta a trăit o viață discretă, marcată de ascultare neîncetată și răbdare în fața bolilor, fiind considerată o „Evanghelie vie” pentru toți cei care au cunoscut-o.
Răspunzând întrebărilor venite din partea publicului, monahia Nectaria a vorbit despre programul sfintei în pustie, axat pe rugăciunea inimii, dar și despre perioada petrecută în munți alături de sfânta, unde a asistat la momente de o profunzime spirituală aparte. Ea a povestit despre „răpirile lăuntrice” ale sfintei, cum a fost cea de după întoarcerea de la Ierusalim, când Elisabeta a rămas cu privirea ațintită spre icoana Mântuitorului o zi și o noapte întreagă. De asemenea, a relatat minuni concrete, precum momentul în care Sfânta a știut prin har că Nectaria nu trebuie să accepte o intervenție chirurgicală dificilă sau cum a îndepărtat animale sălbatice (urs, lupi sau câini de stână) prin puterea rugăciunii și a semnului Sfintei Cruci.
Prezentă la eveniment, stavrofora Marina Andreica, stareța Mănăstirii Teodoreni, cea care s-a bucurat la rândul ei de minunile săvârșite de Sfânta Elisabeta, a descris mai multe momente de taină, punctând faptul că sfințenia nu este un ideal îndepărtat, ci o chemare care poate fi dobândită prin smerenie, răbdare în boală și iubire jertfelnică. Aceasta a amintit că Sfântul Ioan Iacob Hozevitul a fost precum un îndrumător al Sfintei Elisabeta, dar și un model, vorbind despre importanța tăcerii și a singurătății pline de Dumnezeu, subliniind că viața sfintei, deși aspră, era plină de blândețe. O mărturie impresionantă a fost cea a miresmei sfinte care a cuprins chilia maicii Marina atunci când a primit hainele purtate de Sfânta Elisabeta (o dulamă și o vestă), veșminte care i-au servit drept scut și protecție în necazuri și încercări.
Evenimentul a continuat cu o frumoasă sesiune de întrebări și răspunsuri în cadrul căreia a fost evocată chemarea la sfințenie în viața de zi cu zi, subliniindu-se că aceasta nu este rezervată doar monahilor, ci tuturor celor care se nevoiesc prin slujirea jertfelnică și nevoință. Maica Nectaria a detaliat experiența de moarte clinică a sfintei la Ierusalim, unde aceasta a fost călăuzită de Maica Domnului și Sfântul Ioan Iacob, văzând atât chinurile iadului, cât și frumusețile raiului, experiență care i-a marcat definitiv parcursul duhovnicesc.
Evenimentul a fost împodobit și cu două momente muzicale, care au cuprins interpretarea Troparului Sfintei Elisabeta și a cântării „Sfinte mironosițe, bucurați-vă” de către surorile Olinici, Veronica, Ana și Maria, și un recital bogat al Coralei „Sfânta Elisabeta”, dirijată de doamna Ana-Maria Apetroae, care a inclus imnuri pascale, „Cântarea Maicii Domnului” și „Imnul Ortodoxiei Românești”.
Cei prezenți au avut ocazia de a vizita o expoziție pregătită de copiii preșcolari de la Liceul Teologic „Mitropolitul Dosoftei”, sub coordonarea doamnei profesoare Simona Ionela Diaconița, parte a proiectului educațional județean „Inimioare cu aripioare”.
Prezent la eveniment, pr. Constantin-Ciprian Blaga, consilier al Sectorului Cultural, a transmis mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, structurat sub forma unui Decalog pentru prăznuirea Sfintei Elisabeta, în care sunt evocate importanța căutării voii lui Dumnezeu, a păstrării curăției gândului, asumarea durerii neamului în inimă, conștientizarea veșniciei, căutarea liniștii inimii, păstrarea blândeții în nevoință, recunoștința pentru orice binecuvântare și lăsarea unei urme de lumină, pace și credință vie.
A urmat un alt moment emoționant, oferirea unei distincții de vrednicie ca semn al prețuirii și recunoștinței pentru meritele deosebite în promovarea și susținerea valorilor creștin-ortodoxe. Din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, întâistătător al eparhiei ocrotite de Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, monahia Nectaria Lazăr a primit cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, „Crucea Bucovinei”.
Potrivit organizatorilor, „chipul Sfintei Elisabeta de la Pasărea rămâne o mărturie vie a unei astfel de trăiri, prin viața ei de rugăciune, smerenie și slujire jertfelnică, dar și prin răbdarea și statornicia în încercări, devenind pentru cei din jur un model de credință lucrătoare prin iubire.”
Pustnică, nevoitoare și râvnitoare care s-a rugat în munții Bucovinei, „Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea”, așa cum este cunoscută după canonizarea de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, este pomenită la data de 5 iunie.
Irina Ursachi
Foto credit: Sebastian-Andrei Lazăr
