Concursul Eparhial „Sunet de toacă” – ediția a III-a

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, la Mănăstirea Sihăstria Râșcăi, în cea de-a cincea zi a lunii septembrie a anului 2023 s-a desfășurat Concursul Eparhial „Sunet de toacă”, ajuns la cea de-a treia ediție.

Organizat pe două etape de vârstă, 6-13 ani și 14-20 ani, concursul a reunit câștigătorii primei etape, care a avut loc la nivelul fiecăruia dintre cele cinci protopopiate ale eparhiei, Suceava I, Suceava II, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc și Fălticeni.

Potrivit organizatorilor, între obiectivele competiției s-au numărat conștientizarea în rândul celor tineri a importanței fundamentale a acestui instrument întrebuințat de Biserică pentru a vesti momentele de rugăciune colectivă, promovarea acestei minunate tradiții, ca parte integrantă a cultului ortodox, precum și identificarea acelor persoane care se îndeletnicesc cu această activitate, ducând-o la nivel de artă.

Concursul s-a desfășurat după criteriile stabilite de comisia de jurizare, din care au făcut parte: pr. Constantin Oprea, consilier al Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, în calitate de președinte al comisiei, arhid. Ionut Isopescu, consilier eparhial în cadrul Sectorului Educațional-Teologic, pr. Mihai Todireanu, Maria Tanasă, profesor în cadrul Școlii Populare de Artă din Suceava, și Lenuța Rusu, de la Clubul Copiilor din Fălticeni.

Au fost acordate premiile I, II, III, câștigătorii fiecărei categorii primind, în funcție de punctajul obținut, ciocănelul de aur, de argint și cel de bronz, precum și premii în bani din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic. Toți participanții au fost răsplătiți cu diplome, icoane și cărți menite să contribuie la dezvoltarea duhovnicească a celor care doresc să fie vestitori ai momentelor de rugăciune de obște.

Redăm în continuare lista câștigătorilor desemnați în urma deliberării comisiei de jurizare:

La categoria de vârstă 6-13 ani:

  1. Ciocănelul de Aur: Aurel Nisioiu, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc;
  2. Ciocănelul de Argint: Emil Vizitiu, Protopopiatul Fălticeni;
  3. Ciocănelul de Bronz: Denis Rotar, Protopopiatul Rădăuți;

La categoria 14-20 ani:

  1. Ciocănelul de Aur: Silviu Șalgău, Protopopiatul Suceava I;
  2. Ciocănelul de Argint: Petru Nemțan Nisioiu, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc;
  3. Ciocănelul de Bronz: Paul Roman, Protopopiatul Rădăuți.

În cadrul evenimentului, pr. Constantin Oprea a subliniat faptul că acest concurs a prilejuit o întâlnire binecuvântată între tinerii eparhiei dornici să demonstreze abilitățile mânuirii ciocanelor de toacă, aceștia având totodată ocazia să observe diferite tehnici și să se perfecționeze.

La final au fost aduse mulțumiri Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic pentru binecuvântarea organizării concursului care a adus atât de multă bucurie în întreaga eparhie, gazdelor, Mănăstirii Sihăstria Râșcăi și părintelui stareț, arhim. Mihail Balan, membrilor juriului și, nu în ultimul rând, participanților și însoțitorilor acestora.

Irina Ursachi