CONCERT DE MUZICĂ BIZANTINĂ ÎN SPRIJINUL CAMPANIEI „DAR SPRE ÎNVIERE”

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Sectorul de Asistență Socială și Medicală anunță o colaborare deosebită în cadrul ediției a VI-a a campaniei DAR spre Înviere. Cunoscuta interpretă de muzică bizantină Maria Coman se alătură demersurilor noastre filantropice prin concertul intitulat Pași spre Înviere, un eveniment conceput ca o călătorie spirituală și culturală spre marea sărbătoare a creștinătății.

Programat pentru data de 21 martie 2026, la ora 19:00, în incinta Hotelului Mandachi din Suceava, acest eveniment reunește artiști de prestigiu precum actorul Adrian Titieni și Grupul Psaltic Dimitrie Suceveanu al Catedralei Arhiepiscopale. Această întâlnire culturală și artistică va susține în mod direct obiectivul nostru de a veni în ajutorul celor 1.000 de beneficiari, copii din familii greu încercate și vârstnici singuri, a căror mângâiere depinde de solidaritatea comunității în acest prag de sărbătoare.

Prin împletirea armoniei bizantine cu fapta bună, concertul devine o invitație de a dărui o fărâmă de bunătate, de a ajuta pe cei uitați și de a ne ruga împreună pentru liniștea sufletească a celor aflați în suferință. Astfel, prezența la acest moment de înaltă ținută reprezintă un sprijin umanitar vital, oferind publicului ocazia de a transforma bucuria audiției într-un gest de milostenie care contribuie la pregătirea pachetelor cu alimente pascale, a căror valoare este de 250 de lei pentru fiecare familie.

Biletele sunt disponibile pe platforma iabilet.ro și în rețeaua națională iabilet. De asemenea, cei care doresc să sprijine direct campania DAR spre Înviere pot trimite donațiile în conturile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților deschise la BCR Suceava.

DETALII PENTRU DONAȚII BANCARE

Titular: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Cont RON: RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014

Cont EURO: RO78 RNCB 0234 0370 1091 0110

Mențiune: DAR

Telefon contact: 0756 617 617

Vă mulțumim pentru că alegeți să pășiți alături de noi pe calea faptelor bune, oferind o rază de speranță celor mai încercați dintre semeni.

Remus Fandarac – Asistent Social

Sectorul de Asistență Socială și Medicală