„Domnul l-a umplut de duhul dumnezeiesc al înțelepciunii, al priceperii, al științei și a toată iscusința […] și priceperea de a învăța pe alții […]” (Ieșirea 35, 30-34).
Cuvinte și expresii cheie: înțelepciune de sus; educație montană și educator înțelept; iubire de țară; interes național cu deschidere spre universal, dăruire jertfelnică; produsul montan – o simfonie agro-silvo-pastoral; știința de a se face plăcut în actul de educație.
- Considerații generale – Anul Internațional al Muntelui
Nu putem vorbi de munte, dacă nu-l „legăm” de cer, de unde vine soarele, lumina și ploaia, întrucât, în viață, atunci când pământul „ne fuge” de sub picioare, avem șansa să ne agățăm de cer!
A vorbi despre cercetare și educație montanologică în anul dedicat Muntelui de către ONU este un lucru firesc și vital, în același timp, întrucât progresul economic al unei țări și bunăstarea materială constau în investirea în cercetare și în tezaurul antropic bine educat, instruit, motivat economic, spiritual, cultural și bine informat.
Porunca dată Apostolilor de către Mântuitorului nostru Iisus Hristos de a învăța pe oameni (Matei 28, 19-20) este de o importanță covârșitoare și în misiunea unui educator, pentru a forma și educa economic, moral, civic și administrativ pe oameni și necesită multă iubire, jertfă, răbdare și consecvență.
Inclusiv dobândirea vieții veșnice constă în educație și cunoaștere: „și aceasta este viața cea veșnică să te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis” (Ioan 17, 3).
Atât pentru educația privind dobândirea celor materiale, cât și a celor spirituale, un educator cu har, trebuie să folosească cu măiestrie pedagogică cuvintele potrivite din miezul cuvintelor[1].
Un educator bine pregătit va vorbi precum vorbește un fiu al luminii (Ioan 12, 36; 3, 21); va fi de folos oamenilor, prin cuvânt și educație solidă. Trebuie să fie ca sarea pământului (Matei 5, 13) și chiar în el însuși să se găsească sare, cum ne cere Hristos: „Aveți sare întru voi și trăiți în pace unii cu alții” (Marcu 9, 50). Deci, vorba lui să fie dreasă cu sare(Coloseni 4, 6), pentru a putea să contribuie la mântuirea, bunăstarea spirituală și materială a aproapelui.
În Legea cea Veche, Dumnezeu dăruiește unor căpetenii ale poporului Israel duhul său dumnezeiesc al înțelepciunii, al științei și al priceperii de a învăța pe oameni diferite meșteșuguri (Ieșirea 35, 30-34), pentru a izbuti în viață și a respecta creația Lui, și pentru ca să cunoască voia lui Dumnezeu.
Dumnezeu Însuși fiind marele Învățător ne arată, prin oameni aleși, calea înțelepciunii pentru a ne purta pe căile dreptății (Pilde 4, 11). Iisus Hristos, în Legea Harului, îi învăța pe oameni „ca unul care are putere, iar nu cum îi învățau cărturarii lor” (Matei 7, 29), care intrau în conflict cu învățătura lui Dumnezeu, pentru care îi atenționează, prin Sfântul Apostol Pavel, că va pierde „înțelepciunea înțelepților și știința celor învățați o va nimici” (1 Corinteni 1, 19), dacă vor învăța doar din înțelepciunea înțelepților închipuiți, care nu este deschisă pentru sacru și nu vor învăța și „din cuvintele învățate de la Duhul Sfânt […]” (1 Corinteni 2, 13), adică din tradiția orală, firească și naturală a țăranilor și a oamenilor de la munte, în cazul nostru, care cu multă înțelepciune au hrănit de veacuri acest neam:„înțelepciunea este mai bună decât pietrele prețioase și nici lucrurile cele mai prețioase nu au valoarea ei” (Pilde 8, 11) – spune Marele Solomon.
„Principala nevoie la care răspunde cultura (educația n.m) este identitatea individuală şi de grup. Suntem cine suntem prin limba pe care o vorbim, prin moştenirea istorică şi prin valorile, tradiţiile, şi obiceiurile pe care le împărtăşim, prin creaţia literară, artistică şi filozofică în care ne-am format” (Mircea Maliţa).
Învățarea doar din pomul cunoașterii (Facerea 2, 9) aduce sărăcie și moarte, iar învățarea din exemplul lui Iisus și din smerenia Lui (Matei 11, 29) dăruiește omenirii bunăstarea materială și veșnicia.
Aceasta este diferența dintre un educator creștin și un educator liber cugetător, simbriaș, vătaf și fără iubire de neam și țară, deoarece „cunoștința semețește, iar iubirea zidește” (1 Corinteni 8, 1), ne spune Sf. Apostol Pavel.
Mântuitorul nostru Iisus Hristos a iubit muntele, a predicat pe munte, a făcut minuni multe pe munte, s-a rugat pe munte și s-a schimbat la față pe muntele Taborului, etc. Locul activității sale mesianice a fost muntele, care reprezintă coloana vertebrală a unei țări.
De aceea în Sf. Scriptură cuvântul „munte” apare de 171 de ori. Toate arătările lui Dumnezeu s-au petrecut pe munte: „în munte Domnul Se arată” (Facere 22, 14), în timp ce cuvântul „câmpie” apare doar de 33 de ori[2].
Psalmistul David spune: „ridicat-am ochii mei la munți, de unde va veni ajutorul meu” (Psalmi 120, 1). Dumnezeu acordă muntelui o importanță de 5 ori mai mare decât câmpiei, din punct de vedere al prezenței și lucrării Sale.
Cu toate acestea, în mod paradoxal, muntele este privit de decidenții politicilor economice din țara noastră, ca „ruda săracă” a câmpiei, care primește din când în când câte o promisiune utopică sau o subvenție umilitoare.
Atitudinea Mântuitorului trebuie să ne dea de gândit. Oare nu se cuvine să acordăm muntelui, cel puțin, aceeași importanță ca și câmpiei?
Din păcate, până nu demult, muntele abia se găsea în atenția parlamentarilor și a guvernanților, iar Legea muntelui nr. 197/2018, din cauza pandemiei Covid, a rămas doar o literă scrisă, întrucât bugetul țării nu prevede investiții economice clare pentru munte.
Sperăm să fie respectată și aplicată corespunzător Legea, măcar acum în plină criză alimentară și cu războiul de lângă noi, alocând fonduri financiare rezonabile, în care economia muntelui să ocupe un loc esențial și distinct în actul de guvernare, întrucât aproape 31% din teritoriul național îl constituie muntele, unde trăiesc peste 20% din populația țării, îmbătrânită și sărăcită. În PNRR pentru agricultură și zootehnie nu s-au prevăzut nici măcar un leu, iar de miliardul de Euro promis pe zece ani pentru zona de munte nu se mai pomenește nimic!
Nu se poate supraviețui în zona de munte doar cu plăți compensatorii, subvenții infime și cu promisiuni deșarte, dacă nu se face educație montană în școli de profil, programe coerente și investiții montane consistente și pe termen lung.
- Raportul dintre economie montană, ecologie, tradiție strămoșească și „extremiștii verzi”
Când metodologia spirituală și cultural-tradițională a fost eliminată din metodele de cercetare științifică, atunci s-a produs dezechilibrul în cadrul civilizației umane, societatea devenind vulnerabilă, fără repere, anemică, hedonistă și atrofiată din punct de vedere moral, generând atâtea tulburări în istorie, culminând cu ideologia globalizării perdante, și mai recent, cu neo-marxismul în „devălmășie”.
Utilitarismul pragmatic distruge diversitatea și frumusețea creativă a omului și a unei comunități, întrucât respinge tradițiile și se ghidează doar după rezultatele financiare rapide și pe termen scurt.
Antropologia culturală a muntelui ne arată utilitatea valorilor axiologice ale unei spiritualități și ale unei tradiții durabile, care ilustrează diversitatea și întăresc identitatea națională, economică și spirituală a unui popor.
România poate crea o economie ecologică durabilă, dacă va selecta, cu discernământ, tot ce prezentul economic actual oferă la nivel mondial și va continua tradiția ecologică naturală de veacuri, întrucât gospodăriile țărănești montane și de câmpie folosesc încă, în mod tradițional, îngrășăminte naturale, nepoluante, pasc turmele în munți, folosesc metode naturale străvechi, pentru conservarea alimentelor și a produselor montane, bune practici etc.
Revenirea la principiile de bază ale UE, cel puțin la nivel de „economie agricolă comună rurală”, ar „funcționa” mai bine, pe principiul tradițional al subsidiarității.
Unii experți în economie politică consideră această revenire egală cu începerea procesului de de-globalizare (Mișu NEGRIȚOIU, (https://negritoiu.ro/2020/pandemia-si-deglobalizarea-este-sfarsitul-unui-secol-de-crestere-a-interdependentelor-economice-consecinte-pentru-romania).
Tradiția montană românească este prin excelență ecologică și poate fi considerată o precursoare a conceptului actual numit Green Deal și chiar luată ca model european. Sperăm că va urma cu înțelepciune și echilibru conceptul modern de ecologie și economie și va alege eficient între oportunitate și necesitate, între globalizare și politici regionale locale, care vor conduce la o economie de piață socială și tradițională.
Spiritualitatea, tradițiile și cultura unui popor reprezintă pilonii de stabilitate, forța motrice a unei economii durabile, de putere economică și perenitate socială, și pot încetini „tăvălugul mondializării economice fără granițe”.
„Politica verde globalistă” a produs marea criză energetică actuală și va produce, în curând, și o mare criză alimentară, fără precedent în istoria umanității.
Ideologia ecologistă verde susține că pentru producerea unui kg de carne de vită se mărește amprenta de carbon cu 250 de kg! Soluția propusă de „extremiștii verzi” ar fi reducerea creșterii de bovine, sub deviza „aer curat” și „durabilitate”. De aceea mulți fermieri și țărani din lume se revoltă împotriva acestei „resetări a normalului”.
Să nu uităm că vacile care produc azot fac parte din ciclul natural al vieții și au o importanță vitală pentru creșterea plantelor și a pășunilor.
Oare, urmează să se dea legi împotriva vulcanilor, care erup „de capul lor” sau împotriva războaielor din lume care produc atâta poluare și distrugere, sau împotriva incendiilor de pădure sau de vegetație?
Cei ce încearcă să demonstreze că activitatea umană de milenii este „non-naturală”, în domeniul zootehniei sau al agriculturii, vor să sugereze că omenirea nu face parte din „lumea naturală” și modul ei de viață nu este „modelul pur al naturii”, ci omul este privit doar ca un „poluator”, inferior naturii. Acești „extremiști verzi” vor declanșa „pandemia verde”, mult mai gravă decât pandemiile de până acum, și vor pune economia națiilor și a lumii pe butuci.
Christopher C. Horner în Ghidul incorect politic al încălzirii globale și ecologiei/doctrinei, în subcapitolul „Ecologismul ca religie”, precizează faptul că, unii ecologiști exaltați slăvesc natura ca pe o zeiță și definesc rasa albă ca fiind „cancerul istoriei universale”!
În aceste condiții, natura trebuie să stăpânească pe om și nu invers. Omul trebuie să fie subordonat „naturii idolatre”, întrucât natura este superioară omului din care s-a format prin evoluție! Cu alte cuvinte, „carbonul” cel mai periculos este Omul. Astfel „se lovește” în vacă pentru ca să priceapă Omul!
Deci, se observă un neo-marxism reșapat și modernizat și livrat lumii în numele „salvării planetei”. Nimic mai nobil! Scăpăm doar dacă mâncăm gândaci, greieri de casă, coropișnițe, lăcuste, bondari, și insecte de tot felul! Poftă bună celor care în loc să combată insectele și dăunătorii, le mănâncă! Este și aceasta o formă de igienizare ecologică a naturii, probabil!
Perioadele de secetă și caniculă sunt ciclice și au existat de la creația lumii și până în prezent. Cronicarii vremii povestesc de secetele devastatoare; Grigore Ureche (1590-1647) scrie: „mare secită s-au întâmplatu în țară, de au secat toate izvoarele, văile, bălțile și unde mai înainte se prindea pește. Copacii au săcat de săcăciune, dobitoacele n-au avutu ce paște vara, ci le-a fost dat să dărâme frunza din copaci…și atâta praf au fost, care strângea troiene de pulbere…”. (Letopisețul țărâi Moldovei”). La fel descriu și Miron Costin, Ion Neculce, Dimitrie Cantemir etc. canicula și seceta din vremea lor.
Protejarea naturii este responsabilitatea tuturor, fără îndoială, însă, a transforma ecologia într-o retorică „verde” și într-o marotă obsedantă nu este de folos nimănui, ba dimpotrivă este perdantă și periculoasă.
România respectă în mod firesc și natural principiile ecologice, cerute de ecologiștii actuali
- Economia montană între puncte tari și puncte slabe (SWOT)
Structura tradițională, spirituală și cultural-națională românească este un fundament viabil al ecologiei autentice și reprezintă o formă ideală, o forță motrice pentru o economie națională durabilă cu deschidere spre universal, pentru a evita o economie în „devălmășie” , de tip neo-marxist, în care țările nu mai sunt națiuni, ci piețe de desfacere, care vor fi înglobate în noile imperii economice, sub o nouă ordine mondială de reface a vechilor imperii invadatoare, așa cum auzim direct din gura mai marilor lumii recente. (Vezi și Ian BREMMER, NOI versus EI. Eșecul globalismului, trad. din engleză de Radu SĂNDULESCU, edit. Corint Future, București, 2021, pp. 17-18).
O analiză actuală SWOT despre punctele tari ale zonei montane, publicată recent în ziarul Viața Munților, nr. 8 din 27 Iulie 2022. p. 4 (Lect. Univ. Dr. ing. CS III Vasile AVĂDĂNEI și Prof. univ. Dr. ing. CS I Ioan SURDU), reiese că există „toate elementele necesare pentru crearea și consolidarea lanțurilor de dezvoltare bioeconomică: trofic, valoric și de furnizare, bazate pe concepte de dezvoltare montană în forme specifice de integrare teritorială: comune, GAL-uri, bioarii / microzone de dezvoltare montană, județe, masivi montani, regiuni, zona montană a României; – dispune de elementele necesare pentru obținerea avantajului competitiv și valorificarea elementelor de unicitate; – dispune de reglementări juridice adecvate: legea muntelui, acte normative subsidiare împreună cu normele de aplicare; – dispune de mecanisme informatice de prezentare și înregistrare a ofertei și diversității produselor montane, corelate cu specificul etno-cultural și gastronomic local”.
Printre punctele slabe sunt menționate: „calificarea profesională a întreprinzătorilor, a personalului din producție precum și a factorilor este în general deficitară; spiritul antreprenorial este redus din lipsă de cunoștințe, abilități, curaj, determinare; educația montană este copleșită pur și simplu de educația urbană, iar formarea resurselor umane orientate către meserii montane este incoerentă și mult sub pragul critic care generează dezvoltare”.
- Propuneri și perspective
Cauza unei economii montane precare o reprezintă deficitul educației montane, pe lângă slaba finanțare. Acesta trebuie corectat. Patrimoniul antropic bine educat creează o valoare conservativă a culturii, a spiritualității, și a tradițiilor românești montane și agrare, care sunt de interes comun, în context european și universal. A integra, prin educație, agricultorul, zootehnistul și țăranul „la viața neamului său” – cum spune marele pedagog și geograf Simeon Mehedinți, este o artă pedagogică de mare importanță axiologică.
Or, numeroasele cărți și studii de excepție despre economia montană ale Prof. Univ. Dr. h.c. Radu REY, precum și studiile elaborate în ultimii 7 ani în cadrul CE-MONT Vatra Dornei pot reprezenta adevărate manuale de educație montană, pot fi izvoare de inspirație pentru a genera o economie durabilă, ecologică, sustenabilă și pot promova o cultură a patriotismului economic montan autentic.
Cele cinci centre Universitare: Iași, Cluj-Napoca, Sibiu, Craiova și Târgoviște, cu Facultățile specifice, ar putea preda antreprenorilor montani cursuri de economie și management la ei acasă.
Cred că este vremea de a se crea o „caravană universitară montană mobilă” pentru a preda „la înălțime” cursuri practice de economie montană, direct la ferma țăranului, pe proprietatea acestuia, întrucât oamenii de la munte nu au timp prea mult de citit sau de luat parte la conferințe științifice despre economie durabilă și sustenabilă.
Fără educație și cultură montană muntele se re-sălbăticește, aduce sărăcie și o imagine dezolantă, ceea ce ar fi în contrast izbitor cu tradiția culturală strămoșească a omului de odinioară, din zona de munte.
Or, „sindromul vibrației valorilor strămoșești” (vezi ziarul Viața Munților nr. 8, p. 4), adică străbuna educație tradițional-cultural-națională poate fi un imbold substanțial, pentru a crea o formă dinamică de revigorare a economiei montane, ce ar putea păstra tot ce-i viabil din trecut și ar îngloba necontenit tot ce prezentul produce economic sub impulsul ei. Câtă tradiție națională există, atâta specific național este în economia, arta și cultura unui popor. (Petru COMARNESCU, Kalokagathon, Ed. Eminescu, București, 1985, pp. 215-216).
Vă mulțumesc pentru atenție!
Pr. Dr. Docent Mihai VALICĂ
Vatra Dornei, 4 August 2022
[1] Pr. Vasile Gafton, Cuvântul din miezul cuvintelor, Ed. Andreiana, Sibiu, 2011, pp. 103-109.
[2] http://www.e-sword.net/, 22.06.2022.