Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat în luna februarie întâlniri ale cercurilor pastorale.
Luni, 10 Februarie 2025, s-a desfășurat întâlnirea membrilor Cercului Pastoral Misionar nr. 1, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți. Ședința a fost precedată de Slujba Acatistului Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie, la Parohia Sfântul Dumitru din Municipiul Rădăuți.
După săvârșirea Slujbei, a urmat meditația cu titlul: „Patriarhii Bisericii Ortodoxe Române – modele de viețuire după chipul Păstorului cel Bun (buni conducători și apărători ai credinței strămoșești” și a fost susținută de către Părintele Coslujitor Zapotoțchi Mihai – Alexandru.
Din cuprinsul meditației, cităm următoarele aspecte:
Biserica Ortodoxă Română (BOR) este așezată pe temelia apostolică, avându-l ca întemeietor pe Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat și pe Sfântul Apostol Filip. De-a lungul istoriei, ierarhia bisericească a jucat un rol crucial în păstrarea și propovăduirea credinței ortodoxe, iar patriarhii BOR s-au remarcat ca păstori jertfelnici ai neamului românesc. Inspirându-se din modelul suprem al Păstorului Celui Bun, Iisus Hristos, ei au condus Biserica în vremuri de încercare, dar și de împlinire duhovnicească, asigurând continuitatea credinței și unitatea spirituală a poporului.
Apostolatul Sfântului Andrei și mai nou potrivit ultimelor cercetări, ale Sfântului Apostol Filip nu fac altceva decât să legifereze și să sublinieze dreptul de transmisiune apostolică a harului dumnezeiesc dăruit de Hristos Domnul nostru. Toți arhiereii hirotoniți în chip canonic sunt purtătorii acestui har care pe diaconi, preoți, biserici și cel mai important Sfânta Liturghie îi sfințește. Această mare taina, acest epicentru, sfințirea Pâinii și a Vinului care devin prin lucrarea harului Trupul și Sângele lui Hristos sunt însăși viața noastră.
Patriarhii Bisericii Ortodoxe Române sunt exemple vii ale viețuirii după modelul Păstorului Celui Bun. Prin slujirea lor plină de dragoste, jertfă și curaj, ei au arătat ce înseamnă adevărata conducere spirituală. Inspirându-se din Hristos Biruitorul, ei ne cheamă să urmăm aceeași cale – „Calea, Adevărul și Viața”.
Patriarhii Bisericii Ortodoxe Române au fost stâlpi ai credinței și păstori ai poporului, urmând modelul lui Hristos, Păstorul Cel Bun. Prin slujirea lor, au întărit Biserica și au păstrat vie flacăra Ortodoxiei. „Acolo unde este episcopul, acolo să fie poporul, după cum acolo unde este Iisus Hristos, acolo este Biserica sobornicească” (Sfântul Ignatie Teoforul). „Pe păstorii cei buni și înțelepți îi cunoașteți după roadele lor, căci ei păzesc turma cu dragoste și o îndrumă spre pășunile cele veșnice ale Împărăției lui Dumnezeu” (Sfântul Ioan Gură de Aur).
La finalul ședinței, s-au adresat mulțumiri și felicitări Părintelui Zapotoțchi Mihai – Alexandru pentru întocmirea referatului și organizarea ședinței, precum și celorlalți preoți pentru participare.
Cercul Pastoral nr. 2
„Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul”
Preoții din Cercul Pastoral Misionar nr. 2, așezat sub patronajul Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul și coordonat de Părintele Bogdan Lupaștean-Barfă, s-au reunit în ședință de lucru, marți, 18 Februarie, la ParohiaAdormirea Maicii Domnului – Bădeuți, Protopopiatul Rădăuți.
Înainte de prezentarea referatului, părinții au săvârșit Slujba Acatistului Rugul Aprins al Maicii Domnului. Meditația intitulată „Patriarhia Română și societatea comunistă/desacralizată a vremurilor noastre – provocări și mijloace” a fost susținută de către Părintele Paroh Halip Florin – Marius.
Din cuprinsul meditației, cităm următoarele aspecte:
Patriarhia Română în cei 100 de ani de existență cu acest statut, și, mai ales, în ultimii ani de la întronizarea PF. Daniel, a reușit să se constituie ca o instituție de prestigiu, foarte bine organizată: ca aparat administrativ bine structurat atât la nivel central, cât și local; cu multiple paliere de activitate (social, filantropic, economic și cultural). De asemenea statul a contribuit consistent la proiectele Bisericii, faptul acesta fiind posibil, pe de-o parte prin diplomația Bisericii, iar pe de altă parte, prin interesul statului, care a văzut în Biserică un partener care poate asigura pacea și stabilitatea în societate.
Biserica este pusă în situația de a-și justifica prezența și utilitatea în societate, oferind date statistice și cifre de filantropie. Aproape că „preia” obligații ale statului și efectul este că scade conștiința credincioșilor de a face milostenie și a se implica în viața aproapelui, pe motiv că există instituții abilitate în acest sens (azilele și locații paliative vorbesc despre răcirea credincioșilor).
Provocări:
- Biserica este văzută/dorită de către credincioși ca o instituție „prestatoare de servicii” în virtutea calități lor de contribuabili.
- Într-o societate civilizată, Biserica încă mai cizelează, educă și civilizează imboldurile naturale spre religiozitate ale omului, care merge „din inerție” pe o cale a credinței pășind într-o nebuloasă de manifestări „tradiționale” preluate artificial și prin imitație, fără a fi asumate prin înțelegerea lor. Credința încă rămâne pentru mulți o zonă obscură.
- Biserica s-a pretat în orice perioadă a istoriei pe așteptările, obiectivele și țelurile poporului – lea-a susținut, s-a implicat, a fost vizibilă în spațiul public, oarecum „speculând” subiectul momentului, dar după atingerea obiectivului și-a pierdut „viziunea” și a început, astfel să fie dependentă de motivațiile exterioare.
Încheierea ședinței s-a adus mulțumiri, părintelui paroh Halip Florin – Marius, pentru găzduirea evenimentului, precum și celorlalți preoți pentru participare.
Cercul Pastoral nr. 3
„Sfântul Ierarh Petru Movilă”
În data de 28 Ianuarie 2025, la Parohia Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare – Siret, Mănăstioara, Protopopiatul Rădăuți, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 3, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Petru Movilă – Mitropolitul Kievului și coordonat de Părintele Cosmin Cucu.
După săvârșirea Slujbei Acatistului Bunei Vestiri în biserica Mănăstirii Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare – Mănăstioara Siret, a urmat meditația cu titlul: „Patriarhii BOR- modele de viețuire după chipul Păstorului cel bun (buni conducători și apărători ai credinței strămoșești)” și a fost susținută de către Părintele Paroh Leuciuc Daniel.
Așa cum Hristos este păstorul suprem, tot așa fiecare Patriarh a fost chemat să fie un păstor în Biserica Sa. De la Miron Cristea, primul Patriarh și până în zilele noastre, conducătorii BOR au fost lumini călăuzitoare pentru credincioși. Acești lideri spirituali, aleși pentru a păstori poporul român, au fost ghidați de virtuți precum dragostea, smerenia și credința, lucrând neobosit pentru binele Bisericii și al credincioșilor.
MIRON CRISTEA, PRIMUL PATRIARH (1868-1939)
Ilie Cristea s-a născut la data de 20 iulie 1868 în localitatea Toplița, jud. Harghita dintr-o familie credincioasă și păstrătoare a valorilor identitare românești. La 31decembrie 1919 a fost ales în scaunul de episcop primat. În 1925 a fost ridicat la rangul de Patriarh al BOR în urma promulgării legii din 25 februarie 1925 care prevedea ridicarea BOR la rang de Patriarhie. Prin aceasta, Miron Cristea a intrat în istorie ca primul Patriarh al românilor ortodocși. A avut o activitate cultural-misionară intensă cu o atenție deosebită spre latura filantropică, mai ales spre necazul urmașilor victimelor marelui război.
A pus în lucrare un vast program pentru organizarea Bisericii ca și Patriarhie, Sfântul Sinod adoptând o serie de regulamente, statute privind clerul de mir si monahal. Pe lângă numeroase periodice înființate, în 1936 a fost publicată Biblia sinodală în traducerea mitropolitului Nicodim Munteanu. A trecut la cele veșnice în martie 1939 fiind înmormântat în Catedrala Patriarhală.
PATRIARHUL NICODIM MUNTEANU (patriarhul celui de-al doilea Război mondial)
S-a născut în localitatea Pipirig în 1864 dintr-o familie de creștini vrednici, primind numele de Nicolae.
În 1939 devine Patriarh al BOR. Ca Patriarh a avut o păstorire zbuciumată dar și o înțelepciune deosebită, știind să orienteze Biserica în anii grei ai celui de-al doilea război mondial și în frământările social-politice de după război. N-a avut timp de realizări spectaculoase ca predecesorul său, care a păstorit pe timp de pace. A fost om de carte, teolog, traducător, scriitor. Lucrările sale au o tentă catehetică și dovedesc preocuparea ierarhului pentru buna educare a creștinului din Biserică. Amintim lucrări ca:’’ Ce să crezi și cum să trăiești’’; ,, Călăuză creștină la biserică sau cum se cuvine să stea creștinul în biserică la slujba Sfintei Liturghii’’. Dar și traducerea Noului Testament, a Bibliei Sinodale precum și lucrarea ,,Mica Biblie’’ și ,,Biblia Ilustrată’’. A trecut la cele veșnice pe 27 februarie 1948.
IUSTINIAN MARINA (primul patriarh din regimul comunist)
Ioan Marina, viitorul patriarh, s-a născut în frumoasele ținuturi vâlcene pe data de 22 februarie 1901. Rămânând văduv, s-a călugărit și a ajuns arhiereu vicar al Moldovei iar în 1947 a fost ridicat la rangul de Mitropolit al Moldovei. Nu a rămas mult timp în această funcție deoarece în 6 iunie 1948 a fost numit Patriarh al BOR. În spatele acestei ascensiuni puternice au stat și unii din membri Partidului Comunist.
Comuniștii credeau că dacă vor pune patriarh un fost preot de mir, a cărui ascensiune putea deranja până și pe cel mai evlavios dintre călugări, vor arunca dihonia între preoți, lucru care va contribui decisiv la distrugerea Bisericii din interior.
În anii păstoririi sale s-a adoptat un nou Statut de organizare și funcționare a BOR. În 1950 s-a făcut prima canonizare de sfinți români. S-au restaurat zeci de biserici și mănăstiri și s-au zidit biserici noi. S-a reorganizat învățământul teologic. Li s-a asigurat preoților de mir salarii și pensii, posibilități de îngrijire a sănătății in casele de odihnă; s-au înființat așezăminte de asistență pentru preoți și călugări bătrâni.
Este considerat cel mai mare patriarh și o figură reprezentativă a întregii Ortodoxii. A trecut la cele veșnice în 26 martie 1977, fiind înmormântat în biserica mănăstirii Radu Vodă din București.
IUSTIN MOISESCU (patriarhul iubitor de carte)
S-a născut în anul 1910 în satul Cândești, jud. Argeș. Patriarhul Miron Cristea, l-a sprijinit cu o bursă și a urmat cursurile Facultății de Teologie din Atena (1930-1934) și ale Facultății de Teologie romano-catolică din Strasbourg, obținând apoi titlul de doctor în teologie Atena 1937. În 1956, în plin regim comunist ajunge Arhiepiscop al Sibiului și Mitropolit al Ardealului pentru scurt timp, apoi este numit Mitropolit al Moldovei unde păstorește două decenii până în 1977 când este ales Patriarh al României. Profitând de dorința conducerii comuniste de a restaura monumente istorice spre a fi incluse în circuitul turistic, a reușit să restaureze multe mănăstiri din Moldova și Țara Românească. Totodată s-a străduit să îi readucă pe monahii scoși din mănăstiri în urma decretului 410.
A acordat atenție deosebită activității editoriale inițiind colecția PSB. Prin purtarea sa de grijă s-a tipărit o nouă ediție a Bibliei și a Noului Testament precum și manuale de teologie. A trecut la cele veșnice în 1986.
PATRIARHUL TEOCTIST ARĂPAȘU
Teodor, cel de-al 10-lea copil din 11, s-a născut pe 7 februarie 1915 în loc. Tocileni Botoșani. După ce a fost pe rând Mitropolit al Olteniei apoi al Moldovei și Bucovinei, la 9 noiembrie 1986 a fost ales Patriarh al BOR fiind înscăunat la 16 noiembrie același an.
Acceptând unele compromisuri precum renunțarea la pastoralele mobilizatoare, patriarhul Teoctist a reușit să câștige alte lucruri esențiale în viața Bisericii precum încetarea demolării lăcașurilor de cult, liturghia să se săvârșească, oamenii să fie botezați, cununați și înmormântați creștinește. Pe plan cultural, s-a reeditat Biblia în 1988 precum și principalele cărți de cult, s-au tipărit cărți de rugăciuni și calendarul bisericesc pentru credincioși. După o perioadă tensionată, de frământări, cereri și rugăminți, Sfântul Sinod i-a făcut patriarhului Teoctist o chemare scrisă la care patriarhul a răspuns afirmativ, revenirea sa în fruntea BOR fiind una democrat-canonică luând act de cererea clerului, monahismului și maselor de credincioși. După revenirea sa în scaunul patriarhal s-au înființat 12 noi eparhii în țară, s-au înființat Mitropoliile Europei Centrale și de Nord și Europei Occidentale și Meridionale precum și Episcopiile ortodoxe pentru românii din Ungaria și Serbia. A făcut nenumărate vizite canonice în eparhiile țării, a consolidat legăturile frățești cu toate Bisericile Ortodoxe, vizitând scaunele patriarhale apostolice.
Patriarhul Teoctist a trecut la cele veșnice în data de 30 iulie 2007 în urma unui stop cardiac, fiind întâi operat la Institutul Clinic Fundeni.
Încheierea întâlnirii s-a făcut cu mulțumiri și aprecieri verbale adresate părintelui Leuciuc Daniel – gazda ședinței și tuturor celor care au fost prezenți la întrunirea cercului pastoral.
Cercul Pastoral nr. 4
„Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul”
În data de 27 Februarie 2025, la Parohia Adormirea Maicii Domnului –Dornești, Protopopiatul Rădăuți, s-a organizat ședința preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 4, așezat sub patronajul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul și coordonat de Părintele Traian Molea.
După săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, a urmat meditația cu titlul: „Centenarul Patriarhiei Române și 1700 de ani de la Sinodul Ecumenic de la Niceea.” și a fost susținută de către Părintele Paroh Fedoreanu Tiberiu – Aurelian.
Din cuprinsul meditației, cităm următoarele aspecte:
Pe lângă efortul, implicarea, stăruința dovedite de personalități ale vieții politice, (Alexandru Ioan Cuza, regele Carol I, Alexandru Lapedatu în 1925 – ministrul cultelor care a și exprimat punctul de vedere al Guvernului, cum că ridicarea la rangul de patriarhie trebuie privit ca o necesitate de ordin național, Nicolae Iorga, regele Ferdinand I), figurile emblematice ale Ortodoxiei Românești (Mitropolitul Calinic Miclescu, Melchisedec Ștefănescu, Pimen Georgescu, Nectarie Cotlarciuc, Vartolomeu Stănescu, Miron Cristea) au menținut constant ideea autocefaliei bisericii noastre și au redactat texte care au clarificat poziția BOR pe meleagurile strămoșești, militând neobosit pentru recunoașterea drepturilor de autogospodărire și conducere cu titulatura de Patriarhie.
Autocefalia etalată de BOR și susținută prin decrete și legi oficiale (de ex. în 1866 constituția promulgată de Carol I, la art. 21 prevedea clar că „Biserica Ortodoxă Română este şi rămâne neatârnată de orice chiriarhie străină, păstrându-şi însă unitatea cu Biserica Ecumenică a Răsăritului, în privinţa dogmelor”) era semnul că noi ne cunoaștem trecutul zbuciumat, ne știm tradițiile și obiceiurile pe care am încercat să le încreștinăm constant, că ne iubim neamul și locurile, ne știm problemele, greutățile, bucuriile în mod categoric superior decât oricine ar fi venit dinafară să ne conducă. Recunoașterea normală și formală a autocefaliei bisericii noastre de către Patriarhia Ecumenică în 1885, ar fi trebuit să fie și momentul numirii BOR ca patriarhie, dar condițiile vitrege legate de unitatea tuturor românilor a amânat cu încă 40 de ani realizarea acestui deziderat.
Trebuie amintit de funcția de premier al României pe care a avut-o primul nostru patriarh – Miron Cristea. În 1938 regele Carol II (rege din 8 iun.1930) desființează guvernul și instaurează dictatura regală. Astfel apelează la Omul nr.1 din sânul Bisericii naționale, solicitând ajutor în liniștirea turbulențelor politice provocate. Între 1927 – 1930 el a fost senator regent, iar în ultimul său an de viață din 11 feb. 1938 până pe 06 mart.1939, când a și murit a fost premier. În această perioadă a remaniat de 3 ori guvernul.
Voi aminti câteva lucruri despre Împăratul Constantin cel Mare, cel care aflând de certurile dintre Episcopul Alexandru al Alexandriei și Arie, a încercat prin scrisori să-i determine să se oprească, făcând apel la maturitatea și înțelepciunea lor. El numea „niște lucruri atât de neînsemnate” disputa aceasta. Dar văzând că lucrurile au degenerat, iar imperiul slăbește din cauza certurilor doctrinare, a hotărât să convoace un sinod la care să participe cât mai mulți episcopi ai Bisericii. Numărul participanților a fost cu mult mai mare de 318, dar s-a păstrat simbolic acest număr având trimiteri biblice (Fac.14,14). În general, referirea la 318 din Geneza servește ca o mărturie a rolului lui Avram ca lider și protector, precum și o demonstrație a credinței sale și a încrederii în îndrumarea lui Dumnezeu în vremuri de criză. Deschiderea (pe data de 20 mai 325) și închiderea oficială (25 august) a Sinodului au fost onorate de prezența Împăratului Constantin, care se autointitulează „apostolul treburilor dinafara Bisericii” sau împreună cu apostolii.
Chiar la acest sinod s-a hotărât ca cei căsătoriți înainte de hirotonie să rămână astfel, iar cei hirotoniți celibi, așa să rămână. Aici aș lansa o provocare pentru părinți, fiindcă aceste hotărâri au fost și încă sunt încălcate, cum vede fiecare rezolvarea situațiilor de această natură.
Sinodul a rezolvat și problema legată de pascalii, a formulat niște hotărâri, a alcătuit primele 7 articole ale Crezului, a alcătuit 20 de canoane referitoare la organizarea și disciplina bisericească.
Încheierea întâlnirii s-a făcut cu mulțumiri și aprecieri verbale adresate părintelui paroh Fedoreanu Tiberiu și tuturor celor care au fost prezenți la întrunirea cercului pastoral.
Cercul Pastoral nr. 5
„Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”
În data de 11 Februarie 2025, la Parohia Pogorârea Sfântului Duh – Vicovu de Sus, Bivolărie, Protopopiatul Rădăuți, păstorită de către Părintele Paroh Mihalescu Florin, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr.5, așezat sub patronajul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și coordonat de Părintele Mihalescu Florin.
După săvârșirea Acatistului Sfântului Mucenic Haralambie, părintele paroh a susținut meditația cu titlul: „Legătura dintre Stat și Biserică în derularea și împlinirea marilor evenimente istorice și bisericești: independența României – Autocefalia, Marea Unire, ridicarea BOR la rang de Patriarhie”.
Din cuprinsul meditației, evidențiem următoarele aspecte:
Unirea Principatelor Române a atras după sine și organizarea unitară a structurilor bisericești din toate provinciile românești, sub conducerea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, confirmat de Alexandru Ioan Cuza prin Legea din 1864.
În același timp, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, alături de ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii din Principatele Române, a făcut mai multe demersuri către Patriarhia Ecumenică pentru obținerea recunoașterii autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române.
La 3 decembrie 1864, a fost promulgat Decretul organic pentru înființarea unei autorități sinodale centrale pentru afacerile religiei române, care prevedea, în primul articol, că „Biserica Ortodoxă Română este și rămâne independentă de orice autoritate bisericească străină, întru tot ce privește organizarea și disciplina”. Era cel dintâi pas spre autocefalie. Pentru prima dată în istoria Țărilor Române, un text de lege prevedea în mod oficial independența Bisericii Ortodoxe Române.
În data de 11 februarie 1866, după cum se știe, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost silit să-și părăsească tronul. Dar lupta pentru dobândirea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române a continuat și s-a exprimat limpede în articolul 21 al Constituției statului român, promulgată la 30 iunie 1866 de domnitorul Carol I (1866-1914), prin care s-a precizat că „Biserica Ortodoxă Română este și rămâne neatârnată de orice chiriarhie străină, păstrându-și însă unitatea cu Biserica Ecumenică a Răsăritului în privința dogmelor” și ea are „o autoritate sinodală centrală pentru reglementarea chestiunilor canonice și disciplinare”. La data de 23 noiembrie 1882, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Regatul României şi-a asumat un „Act Sinodal”, învestit cu semnăturile tuturor ierarhilor țării și cu sigiliul Sinodului, prin care se susține, cu argumente istorice și teologice, necesitatea recunoașterii autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. Însă, abia după 26 de ani de la Unirea Principatelor Române, la 25 aprilie 1885, Patriarhul Ecumenic Ioachim al IV-lea (1884-1886), care era mai deschis negocierilor cu ierarhia bisericească și cu autoritățile statului român, a trimis la București Tomosul de Autocefalie al Bisericii Ortodoxe Române.
Atât dobândirea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române la 25 aprilie 1885, cât și ridicarea sa la rangul de Patriarhie la 4 februarie 1925 s-au realizat în contextul unor realități politice și sociale favorabile, ca urmare a unei strânse colaborări dintre autoritățile bisericești și autoritățile de stat, cu deosebirea că procesul de obținere a autocefaliei a fost inițiat de către noul stat România, începând cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1864), în timp ce Patriarhatul s-a realizat la inițiativa autorităților bisericești, respectiv a Sfântului Sinod. Astfel, ideea ridicării la rangul de Patriarhie a Bisericii Ortodoxe Române a fost emisă chiar dinainte de obținerea autocefaliei, când, la data de 9 martie 1882, cu ocazia discutării în Camera Deputaţilor a unor modificări ale Legii sinodale din 1872, s-a făcut propunerea de a se ridica scaunul de mitropolit primat la treapta de patriarh.
Ulterior, decizia Sfântului Sinod de înființare a Patriarhiei Române a fost înaintată, spre ratificare, Parlamentului României. După ce, în data de 12 februarie 1925, Senatul a adoptat-o cu 89 de voturi favorabile și 2 voturi împotrivă, iar Camera Deputaților a adoptat-o în data de 17 februarie 1925, în unanimitate, cu 156 de voturi, regele Ferdinand I a promulgat la data de 23 februarie 1925 Legea nr. 669/1925 pentru ridicarea Scaunului Arhiepiscopal și Mitropolitan al Ungrovlahiei, ca Primat al României, la rangul de Scaun Patriarhal. Astfel, prin însăşi promulgarea de către monarh a acestui Decret regal, s-a realizat confirmarea primului Patriarh al României, iar Statul a consfințit, din punct de vedere legal, actul ridicării Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie.
Mai mult decât atât, la data de 4 mai 1925 au fost aprobate Legea și Statutul pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române, creându-se astfel cadrul legal necesar pentru desfășurarea activității Bisericii noastre ca Patriarhie.
A consemnat, Arhid. Petrașuc Ioan – Alexandru
