„Cel mai îngrijit cimitir” în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

În contextul „Anului comemorativ a celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, în cadrul eparhiei s-a organizat concursul „Cel mai îngrijit cimitir”.

Prin această inițiativă s-a dorit în primul rând o implicare mai responsabilă și mai vizibilă în administrarea cimitirelor parohiale și mănăstirești din partea personalului clerical și monahal din cadrul eparhiei, precum și din partea credincioșilor. Această acțiune a determinat desfășurarea, pe parcursul întregului an, și sperăm că și pe mai departe, a unor ample lucrări de întreținere și înfrumusețare a mormintelor și a cimitirelor, precum și un îndemn la o mai alertă urmărire a sistematizării lor.

Concursul a debutat în luna august, atunci când s-a recomandat celor în drept – părinților protopopi, părinților stareți, maicilor starețe și preoților parohi – să mobilizeze credincioșii din parohii, respectiv monahii și monahiile din mănăstiri să efectueze lucrări de întreținere și curățenie a mormintelor, respectiv de împodobirea lor cu flori specifice sezonului.

În lunile septembrie – octombrie fiecare protopopiat în parte a centralizat fotografiile trimise din teritoriu, care ulterior au fost transmise Departamentului cimitire, monumente funerare și servicii funerare din cadrul Sectorului Administrativ bisericesc pentru analiză.

Arhiepiscopul nostru, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a numit o comisie care să analizeze imaginile primite din teren, precum și fotografiile la zi realizate de PC pr. Emil Bărboșelu, inspector eparhial, la cimitirele propuse spre clasificare, delegându-l ca președinte a acesteia pe Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Ca urmare a dezbaterilor ce au avut loc, a rezultat următorul clasament pentru cimitirele parohiale:

  • Protopopiatul Suceava I:
  1. Cimitirul parohiei „Sfântul Gheorghe” – Burdujeni Gară;
  2. Cimitirul parohiei Lisaura;
  3. Cimitirul parohiilor Plopeni și Mereni.
  • Protopopiatul Suceava II:
  1. Cimitirul parohiei Capu Câmpului;
  2. Cimitirul parohiei Drăgoiești;
  3. Cimitirul Parohiei Poiana Micului și Cimitirul parohiei „Sfânta Vineri”.
  • Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc:
  1. Cimitirul parohiei Sadova II;
  2. Cimitirul parohiei Deia și Cimitirul parohiei „Nașterea Maicii Domnului” Câmpulung Moldovenesc
  3. Cimitirul parohiei Șaru Dornei;
  • Protopopiatul Rădăuți:
  1. Cimitirul parohiei Gălănești;
  2. Cimitirul parohiei Grănicești;
  3. Cimitirul Parohiei Laura – Vicovu de Sus și cimitirul parohiei Vicovu de Jos – Centru
  • Protopopiatul Fălticeni:
  1. Cimitirul parohiei Dolhasca;
  2. Cimitirul parohiei „Stefan cel Mare” – Baia;
  3. Cimitirul parohiei Bărăști.