Cea de-a doua ediție a proiectului caritabil „Un Crăciun pentru fiecare” a adus bucurie în casele a peste 500 de familii

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Sectorul Social Filantropic al Centrului Eparhial Suceava în colaborare cu Fundația „Anastasie Crimca” a organizat în perioada 05.11-22.12.2021 cea de-a doua ediție a proiectului caribatil „Un Crăciun pentru fiecare”.

În cadrul acțiunii filantropice au avut loc mai multe evenimente menite să contribuie la strângerea de fonduri necesare sprijinirii copiilor proveniți din grupuri vulnerabile și bătrânilor singuri, dintre care amintim cele cinci concerte de colinde organizate de Sectorul Social Filantropic în colaborare cu Sectorul Cultural și cu parohiile din cele cinci protopopiate ale Centrului Eparhial Suceava în cinci locații diferite (Suceava, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc, Milișăuți și Marginea) și în cadrul cărora au colindat 43 de grupuri vocale și ansambluri artistice din Bucovina, dar și Corala ,,Armonia” din Constanța.

Ca urmare a tuturor activităților de strângere de fonduri și a donațiilor oamenilor de bine care s-au alăturat acestui proiect caritabil, s-a strâns suma de 75.000 lei din care au fost aghizițioante alimente de bază, preparate din carne și dulciuri a căror masă depășește opt tone.

În apropierea Ajunului Nașterii Domnului, pachetele cu alimente (zahăr, paste, orez, făină albă, făină de porumb, etc.), preparate din carne (salam, cârnați și caltaboși) și pachete cu dulciuri, au fost distribuite prin biroruile de asistență socială ale protopopiatelor, celor 500 de familii beneficiare ale acestui proiect.

„Ne bucurăm că am reușit și în acest an să aducem bucurie în peste 500 de case, de familii din Bucovina. Zâmbetul copiilor că au fost vizitați de Moș Crăciun, bucuria părinților că au ce pune pe masă de sărbători și că ai lor copii sunt fericiți pentru darurile primite, bucuria bunicilor că au primit aceste pachete cu alimente cu preparate din carne și cu dulciuri și că au fost și ei vizitați de cineva de sărbători, bucuria dată de sentimentul că nu sunt singuri acum, când sunt în ultima parte a vieții pământești, toate aceste bucurii sunt, cred eu, unele dintre cele mai puternice rugăciuni înaintea lui Dumnezeu, pentru toți cei implicați în acest proiect: organizatori, colindători, voluntari și toți oamenii care au donat pentru realizarea acestuia. Dumnezeu să înveșnicească faptele de milostenie ale tuturor celor care au contribuit la bucuria acestor oameni.” Arhim. Iustin Tănase – Consilier Social Filantropic.

„Dincolo de bucuria pe care acest proiect caritabil a reușit să o aducă în casele celor peste 500 de familii beneficiare a acestuia, concertele de colinde organizate pentru susținerea scopului acestui proiect, cele 43 de coruri, corale, grupuri vocale și ansambluri artistice care au concertat la aceste evenimente, au reușit să aducă, prin colind, bucuria Nașterii Domnului în sufletele noastre. Cele cinci concerte de colinde organizate în cinci locații diferite din tot cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților au bucurat mii de oameni care au participat fizic, în Bisericile ce le-au găzduit, și alte sute de mii de oameni care au urmărit live pe pagina Arhiepiscopiei și a partenerilor. ” PC. Pr. Constantin Oprea – Consilier Cultural.

Pr. Andrei Mocanu,
coordonatorul voluntarilor Sectorului Social Filantropic al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților