Ce porți în mâini atunci când pleci doar cu ceea ce ești?

Nu apusese soarele peste cea de-a doua zi de război. Doamne, cum mai rănește cuvântul acesta când e și numai scris! Când e trăit, răstoarnă suferințe adânci, și lacrimi grele, și tăceri îngenuncheate și lungi caiere de moarte peste toate.

Am simțit că trebuie să fim acolo, între sutele de oameni ce și-au ascuns țara-n suflet, și-au lăsat casele închise la-ntâmplare – pentru că nu se poate ști de le vor mai găsi, la întoarcere, în picioare, și-au strâns din dinți durerea – adâncă și sfâșietoare – de-a și-i lăsa pe cei dragi și-apropiați și-abia cunoscuți în urmă-n depărtare, și au plecat să caute căpătâi străin, pe care s-așeze gândurile, grele de neînțelesul nedreptății, ale copiilor și vârstnicilor cărora să le poarte de grijă.

Ca niciodată, am simțit Cerul așezat peste fâșia aceea îmbrăzdată de pământ, dintre România și Ucraina, trist și greu de plâns înecat, dar neobișnuit de aproape.  Ca și cum Dumnezeu ar fi vrut să-I simțim răsuflarea și mângâierea pe creștet.

Sute de oameni ce nu-ndrăzneau să privească înapoi, ca să nu-și adâncească și mai tare rana. Mame cu copii! La piept și în brațe și purtându-i grijuliu, cum doar mamele știu, de mână. Unul, doi, chiar cinci copii! Mă zdruncină și-acum un plâns răzvrătit. Ce-i poți spune unui copil pe care-l smulgi din pătuțul lui, de pe perna neprihănită a viselor lor lui de erou ce va schimba lumea, când „se va face mare”, din tihna – mai mică sau mai mare, mai dulce sau încercată, uneori,  de lacrimi amare – ce-i este însă „acasă”, locul în care dorul nu doare? Cu ce cuvinte poți să-l convingi pe un copil că tata – da, tata! eroul desăvârșit și sfântul pământesc al copilului – rămâne departe în urmă, să-și apere țara, și-și trimite fiul sau fiica, fiii și fiicele, să întâlnească necunoscutul în lume?

Mame tăcându-și durerea și grija și îngrijorarea! Cu o demnitate greu de așezat în cuvinte, dar și cu încrâncenare. Vă rog să vi le-nchipuiți, măcar pentru o clipă! Aleg să tacă, pentru că știu că e mai bine să nu le spună copiilor amăgiri și cuvinte în care poate și ele-n ceasuri ca acestea nu mai cred. Nu știu să răspundă: când și dacă „ne-ajunge din urmă” tata.

Micuții le urmează nedumerit și supus. Duc cu ei, purtându-le – la rându-le în brațe – bucăți rupte din bucuria neprihănită de-acasă: o păpușică, un urs de pluș, o minge, o mașinuță, un delfin sau o maimuțică. Ba unii, chiar un cățel sau o pisică. Nu scâncesc și nu plâng. Doar tac. De parcă îngerul ascuns în fiecare dintre ei  le-ar șopti că e un timp numai bun să o facă. Zâmbesc ușor nedumerit și stingher când mâinile întinse, pe care le întâlnesc aici, pe un pământ străin de țara lor, le oferă – cu un zâmbet blând și duios și încărcat de gând bun – apă și pâine și dulciuri și o păturică nouă și alte jucării. Și-i mângâie cu delicatețe și cu noian de dragoste pe creștet. Ei nu-nțeleg, și-i mai bine că-i așa, că-s alt fel de daruri. Că-s daruri dintr-acelea care să ne amintească de cea dintâi chemare: omenia e respirația pe care Dumnezeu ar aștepta-o pământului.

Îi aud murmurând timid – Дякую! și Спасибі! – și mă încredințez, pentru a câta oară?, că Cerul ne vorbește tuturor pe limba sufletului, atunci când încercăm să fim asemenea Lui și să le dovedim celor din jur grijă și omenie și iubire.

Mame ce-și înghit cu anevoie plânsul, deasupra câte unui cărucior din care privește cerul un înger gângurind a copil, purtând un mâini un pachet de scutece și târând după ele câte o geantă imensă în care ghicesc hăinuțe multe și lapte praf și jucărioare zornăitoare. Cu ce cuvinte te apropii să-i spui unei astfel de mame că ești acolo și pentru ea? Poate cineva să știe, oare?

Sau mame ajunse acum spre apus! Ajunse, la rândul lor, c-așa a fost rânduit, în cărucioare. Zbuciumul le e-ndoit de neputință și de îngrijorarea că le sunt celorlalți povară. Puteți simți zădărnicia pe care-o simte un suflet, suflet de fiică ce-și știe mama – ucraineancă de neam și ea – mutată în larma îngerilor de tânără, de o adâncă și crudă suferință? Îngenunchezi lângă ea, proptești ușor cu genunchiul roata căruciorului, îi mângâi mâinile și i le săruți, pentru că nu știi ce alt semn de prețuire și de admirație pentru curaj ai putea să-i dai, și-ntrebi buimac: ти добре, мамо? sau  rostești bâiguit: Будь ласка, не плач, мамо!. Apoi, i-așezi o pătură pe umeri, și ți-ai striga până la cer neputința de-a-i așeza o pătură caldă pe suflet.

Sute de oameni ce nu-ndrăznesc să privească înapoi, vă spuneam, dar și sute de oameni care sunt acolo pentru ei și împreună cu ei, ca să le fie mai ușor să privească înainte. Tineri și „tineri de toate vârstele”, voluntari, preoți, călugări, militari, pompieri, cadre medicale, profesori, societate civilă,  oameni de presă și reprezentanți ai statului. Umăr la umăr, ca într-o încredințare că pe pământul acesta, binecuvântat de Cuvânt, omenia nu întârzie să răzbească. E destul să te apropii de ei și-ți întind mâna cu modestia ce știe că ai putea fi oricând în locul celuilalt. De-o parte și de alta a drumului, pe mii de metri, se-nșiruie caravanele Binelui ce nu ne va lăsa să ne pierdem. Un scut viu numit grijă de oameni! Oameni ce se oferă să-i găzduiască pe cei ce caută scăpare pe meleag străin sau să-i însoțească acolo unde ar avea nevoie să ajungă; oameni ce le oferă celor ce ajung „aici” apă și hrană, ceai cald, pături, cartele de telefon și orice obiect de care ar avea nevoie, uitat în grabă în urmă sau neluat, la ceasul pusului pe ducă, în seamă; oameni ce le știu graiul fraților întru Hristos ucraineni și le pot face înțelegerea locurilor, în care vor rămâne o vreme, mai ușoară; oameni din faptele cărora vorbește, și nu cred să greșesc, cum am mai spus, o întreagă lume, a Cerului ce nu ne scapă din ochi, de-acolo de sus.

Între oamenii aceștia și alături de ei, și Părintele Arhiepiscop al Bucovinei de sub Cer și prefectul Sucevei. Caută să prindă din privire tot ceea ce-ar mai fi de făcut; unde e nevoie mai mare de mobilizare și de ajutor; cum pot răspunde mai bine, cu oamenii dimprejur, valului acesta de oameni ce-și caută, acum, o zare de viitor; unde le pregătesc acoperiș și loc de ocrotire și de adăstat; care sunt nevoile ce ard și rănile sufletești care curând vor începe și mai tare să doară. Vorbesc cu oamenii, caută între cele ale Bisericii și ale Statului răspunsul, veghează, nu-și lasă deoparte hotărârea de a ajuta și priveghează. Răzbate din cuvintele lor recunoștința față de toți cei care, în aceste zile, se fac ei înșiși mână întinsă și rugăciune pentru sutele, poate chiar miile, de refugiați. Și, deodată cu mulțumesc-ul repetat și stăruitor, și rugămintea și încrederea lor de a nu-i lăsa singuri pe cei ce suferă astfel, nici în zilele ce vor veni. Pentru că… cine poate ști?

Trecem prin zile și trec printre noi zile cum am nădăjduit să nu se-ntâmple. Pare că retrăim, cu ochii larg deschiși,  povestirile bunicilor ce și-au botezat anii copilăriei în suferință de pribegie și de „vacuare”. Așa spunea bunica mea. Că ani mai grei ca cei trăiți de prunca ce era decât aceia din „vacuare” ea n-a avut. Nici măcar anii în care, mai târziu, văduvă fiind, și-a crescut cei șapte copii.

Mi-e gândul necurmată rugăciune. Și știu că-s multe, nesfârșit de multe, sufletele care simt așa. Putem fi de folos fiecare și putem ajuta. Cu pâine și cu apă sau cu loc de adăpost și loc de căpătâi; cu simpla noastră prezență între oamenii ce știu că e nevoie de ajutor și știu cum s-o facă și cu grija pe care le-o putem celor din jur arăta; cu gândul bun și cu rugăciunea; cu grija și cu înțelepciunea;  cu stăruința în Bine și cu statornicirea în pilda Bunului, Care le îngăduie, nu știm de ce și nici nu ne-ar fi de folos să știm, pe toate.

Dar, mai cu seamă, ne putem fi, unii celorlalți, semn de iubire și de drag de oameni, crescându-ne cu și mai multă grijă copiii. Și pregătindu-i, cum am ști mai bine, pentru o vreme în care astfel de încercări ar putea – dar, Doamne Sfinte, fă să nu mai fie! – peste lume să vie.

Daniela Ceredeev, inspector școlar

Site-ul Arhiepiscopiasucevei.ro utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.arhiepiscopiasucevei.ro. Întrucât din 25 mai 2018 a intrat în vigoare noua directivă europeană privind securitatea datelor (Regulamentul GDPR), înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să citești conținutul Politicii de Cookie şi a Politicii de Confidențialitate.