Cateheză la ceas de seară la Parohia Straja II

Potrivit rânduielilor bisericeşti, începând cu data de 1 August este rânduită o perioadă de două săptămâni de pregătire duhovnicească printr-un post aşezat spre cinstirea Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria. În această perioadă, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, la fiecare parohie din cuprinsul eparhiei seara se citește Paraclisul Maicii Domnului  după care se rosteşte un cuvânt de învăţătură, o cateheză.

Joi, 05 august 2021, la biserica cu hramul „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena”, parohia Straja II, Protopopiatul Rădăuţi, după slujba Paraclisului Maicii Domnului, săvârşită de către părintele paroh Constantin Oprea, consilier  eparhial – Sectorul Cultural, părintele Adrian Florea – Director în cadrul Sectorului Economic al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, precum și Arhid. Vasile M. Demciuc – consilier eparhial -Sectorul Monumente, Patrimoniu şi Arhitectură bisericească, a urmat o cateheză cu titlul Postul Adormirii Maicii Domnului – post al bucuriei.

În cadrul acestei cateheze, Arhid. Vasile M. Demciuc a explicat de ce Maica Domnului este izvorul şi icoana bucuriei şi veseliei Bisericii, accentuând faptul că bucuria este roadă a Sfântului Duh pentru omul credincios. În cuvântul său, părintele Arhidiacon a pus accent pe înţelesurile duhovniceşti ale fixării în calendar a sărbătorii Adormirii Maicii Domnului în ultima lună a anului bisericesc, în luna  august, subliniind  că marile sărbători din această lună – Schimbarea la Faţă, Adormirea Maicii Domnului şi Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul sunt icoane  ale tainei Bisericii, ale mutării omului credincios  de la viaţa trecătoare pământească, la viaţa  netrecătoare, cerească.

Citirea Paraclisului este pentru credinios o pregustare a arvunei puterii cereşti dăruită de Dumnezeu prin rugăciunile Maicii Domnului care ne schimbă viaţa în lumină şi dă tărie să biruim păcatul şi patimile, să căutăm sfinţenia  şi să dorim  învierea sufletelor şi a trupurilor noastre din robia morţii.

În încheierea catehezei, P.C. Arhid. Vasile M. Demciuc a prezentat noua apariţie editorială, semnată de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Paraclisul Maicii Domnului – o scrisoare de pocăinţă a sufletului.

Această lucrare, apărută la Editura Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor este o lucrare ce cheamă pe toţi cei ce o citesc să mediteze la rostul rugăciunii de pocăinţă ca mijloc de lucrare a mântuirii şi în mod special să reflectăm la puterea de intercesiune sau de mijlocire a rugăciunilor pe care Maica Domnului le face pentru noi, după cum subliniază în Prefaţa cărţii P.C. Pr. Matei Corugă.