„Ori de câte ori Dumnezeu vine la noi și ne cercetează, trebuie să răspundem: Doamne, fie mie după cuvântul Tău.”
La slăvitul praznic al Bunei Vestiri ce ne aduce aminte de bucuria veștii pe care Arhanghelul Gavriil a adus-o Sfintei Fecioare Maria, – că Îl va naște pe Mântuitorul lumii –, la Mănăstirea Moldovița a fost prilej de aleasă sărbătoare. În mijlocul obștii monahale și al credincioșilor s-a aflat Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix. Cu ocazia hramului ctitoriei voievodale, ierarhul a săvârșit Vecernia unită cu Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, pe un podium special amenajat în apropierea incintei așezământului monahal, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi. Din acesta au făcut parte arhim. Justinian Cârstoiu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, arhim. Serafim Grigoraș, stareț al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” și exarh de zonă, pr. dr. Roger Coresciuc, lector la Catedra de Omiletică-Catehetică în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Iași, pr. Constantin-Ciprian Blaga, consilier în Cadrul Sectorului Cultural al Centrului Eparhial Suceava, pr. Viorel Ilișoi, consilier economic, și pr. Aurel Goraș, protoiereu al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc.
Răspunsurile liturgice care au înfrumusețat slujba au fost oferite de membri ai Grupului Psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale din București, împreună cu tânăra Ana Nuță. La momentul rânduit, ierodiaconul Iustinian Peter a fost hirotonit întru ieromonah pe seama Schitului Valea Seacă, cu hramurile „Acoperământul Maicii Domnului” și „Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea”, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc.
La evenimentul dedicat praznicului împărătesc al Bunei Vestiri au participat stareți și starețe de la mănăstirile bucovinene, oficialități județene și locale, precum și numeroși credincioși veniți din împrejurimi.
În cuvântul de învățătură rostit la finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Ieronim a vorbit despre momentul în care a Fecioara Maria acceptă această misiune înaltă și unică, aceea de a fi pământul fertil în care se va pogorî sămânța cuvântului lui Dumnezeu, subliniind faptul că această acceptare marchează începutul eliberării omenirii din robia păcatului strămoșesc.
Ierarhul i-a îndemnat pe credincioși să primească această bună vestire cu credință și să urmeze pilda ascultării și smereniei Fecioarei Maria, răspunzând chemării lui Dumnezeu pentru dobândirea iertării și a darului celui mai de preț, mântuirea. „Suntem chemați cu toții să primim această vestire dumnezeiască și să o așezăm în sufletul nostru cu nădejde (…). Vedem că, în lumea unde Hristos își amestecă dumnezeiasca Sa esență cu firea noastră, lucrurile se pot schimba. Oamenii se pot înălța la cele înalte, oamenii pot să primească iertarea păcatelor și să se bucure de ceea ce Domnul Hristos ne aduce în dar, anume iertarea păcatelor, pe care o dobândește prin însăși jertfa Sa sângeroasă pe altarul Sfintei Cruci, prin care împacă din nou omenirea cu Dumnezeu. Deci trăim acest moment cu speranță și este o șansă, și de aceea suntem chemați să fim ca aluatul care dospește frământătura. Să aducem în lumea aceasta pace, bună înțelegere, credință, cooperare și tot ceea ce poate să ducă la propășirea lumii acesteia. Nu avem decât să urmăm un îndemn care este foarte simplu: răspunsul Fecioarei Maria. Ori de câte ori Dumnezeu vine la noi și ne cercetează, noi trebuie să răspundem pozitiv, pentru că este începutul mântuirii noastre: Doamne, fie mie după cuvântul Tău. Acesta să ne fie cuvântul, acesta să ne fie acceptul și întotdeauna să răspundem pozitiv chemării lui Dumnezeu, ca să primim ajutorul și mântuirea Lui. Iar Sfânta Fecioară, care a fost protagonista acestei minuni, va fi rugătoare și îndrumătoarea noastră către Domnul Iisus Hristos întotdeauna. Ea, ceea ce este mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune, cum spune Sfânta Biserică, pe Dumnezeu Cuvântul L-a născut, pe care noi, lăudându-L, în veci Îl mărim.”
Stavrofora Ecaterina Vicleanu, stareța Mănăstirii Moldovița, a mulțumit Preamilostivului Dumnezeu pentru această zi deosebită, Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, pentru binecuvântare și Preasfințitului Părinte Episcop Ieronim pentru prezență, soborului slujitor și oficialităților statului. Gândul de recunoștință s-a îndreptat apoi către credincioșii ai căror pași au fost călăuziți, la ceas de sărbătoare, către sfânta mănăstire, precum și către obștea Moldoviței, care s-a ostenit „cu timp și fără timp” în toată această perioadă premergătoare hramului așezământului monahal.
Mănăstirea Moldovița
Originea Mănăstirii Moldovița, una dintre cele mai vechi așezări monahale din țara noastră, nu este cunoscută cu precizie, însă tradiția o amintește încă din perioada voievozilor Mușatini. Sub domnia lui Alexandru cel Bun a fost zidită prima biserică din piatră, atestată documentar între 1402-1410, cu întregul ansamblu de construcții, având hramul Buna Vestire și fiind deja un centru cultural. Mănăstirea Moldovița s-a bucurat de privilegii și din partea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. Prin mai multe hrisoave, voievodul a confirmat mănăstirii 11 sate, mai multe iezere, prisăci și privilegii comerciale, care o situau printre cele mai înstărite mănăstiri din Moldova. Ctitoria lui Alexandru cel Bun a rezistat până la sfârșitul secolului al XV-lea, când s-a prăbușit din cauza unor alunecări de teren. Ruinele se văd și astăzi la 500 m distanță de actuala construcție.
Dorind să continue existența așezământului, voievodul Petru Rareș îi schimbă amplasamentul și construiește în 1532 noua biserică (păstrată până astăzi), închinând-o aceluiași hram. Tot atunci mănăstirea a fost împrejmuită cu ziduri și turnuri de apărare, căpătând aspect de fortăreață. Pe ruinele fostelor chilii a fost ridicată în perioada 1610-1612 clisiarnița (casa egumenească) de către episcopul Efrem de Rădăuți, pentru păstrarea odoarelor bisericii și organizarea unei scoli de copiști și miniaturiști.
Sub domnia lui Alexandru cel Bun, la Mănăstirea Moldovița funcționa un important centru cultural, unde se copiau și se împodobeau cărți bisericești. Cele mai valoroase manuscrise datează din secolul al XV-lea. Activitatea culturală desfășurată în epoca lui Alexandru cel Bun a continuat și în secolele al XVII-lea (se remarcă strădaniile episcopului Efrem de Rădăuți, mare cărturar și ctitor la Moldovița, care a organizat aici o școala de copiști și miniaturiști) și al XVIII-lea.
Irina Ursachi