Bucurie Duhovnicească în lumea „Tăcerii” Suceava

Cu ajutorul lui Dumnezeu, binecuvântarea și sprijinul Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Calinic și sub îndrumarea părinților Vasile Cruț  și Cristian Ștefan Irina, pe data de 15 iunie  2022 o parte din membrii Filialei Surzilor Suceava, împreună cu părintele cu deficiență de auz și vorbire Laurențiu Ștefan Grădinaru și D-na Profesor Ana Cruț, s-au bucurat de o frumoasă excursie în zona județului Neamț.

Obiectivele vizitate au fost: Mănăstirea Agapia, Mănăstirea Văratec, Mănăstirea Sihăstria Neamț, Mănăstirea Secu, Mănăstirea Neamț, Casa lui Ion Creangă-Humulești, Cetatea Neamțului, Mănăstirea Cămârzani.

Persoanele cu deficiență de auz și vorbire au primit informații despre aceste obiective și au fost îndrumați în limbaj mimico-gestual, fapt care i-a bucurat foarte mult.

A fost o zi în care persoanele cu deficiență de auz și de vorbire au simțit bucurie și pace duhovnicească, vizitând și primind o fărâmă din cuvântul lui Dumnezeu pe care vor încerca să îl păstreze în sufletul lor o perioada cât mai îndelungată.

Președinta Filialei Surzilor Suceava – doamna Azoiței Elena este recunoscătoare și mulțumește respectuos Înaltpreasfințitului Calinic Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților pentru atenția și dragostea duhovnicească pe care o primesc persoanele cu deficiență de auz și vorbire în Eparhia Sucevei și Rădăuților.

Mihaela Nistor

Asociația Națională a Surzilor-Filiala Suceava

şans casino |
vidobet |
vidobet |
vidobet güncel giriş |
vidobet giriş |
casinolevant |
casinolevant |
casinolevant |
vidobet giriş |
şans casino |
casinolevant giriş |
casino şans |
şans casino giriş |
casino levant |
casino şans |
casino şans |
boostaro |
casinolevant giriş |
şans casino giriş |
casinolevant giriş |
şanscasino |
vidobet |
vidobet giriş |
levant casino |
vidobet giriş |
nigeria betting |
sports betting |
deneme bonusu veren siteler |
sweet bonanza oyna |
casinolevant giriş |
casinolevant |
tambet |
tambet giriş |
tambet |
tambet giriş |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren siteler