Binecuvântarea Sfântului Ierarh Nectarie de Eghina la Mănăstirea Sihăstria Putnei, cu prilejul hramului

Pentru a sărbători în mod deosebit bucuria zilelor de praznic închinate Bunei Vestiri, hramul istoric al Mănăstirii Sihăstria Putnei, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a Părintelui Mitropolit Ignatie al Demetriadei (Grecia) și a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, racla cu un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul de la Eghina a ajuns astăzi în ținutul Bucovinei.

În ajunul sărbătorii care aduce aminte de dragostea, credința și smerenia care au reieșit din răspunsul Maicii Domnului la cuvintele Arhanghelului Gavriil, Fie mie după cuvântul Tău!, obștea mănăstirii, alături de arhim. Nectarie Clinci, stareț al așezământului monahal și exarh de zonă în Protopopiatele Suceava I, Suceava II și Rădăuți, a întâmpinat cinstitele moaște. Darul a fost adus pentru câteva zile din Grecia de o delegație a Mănăstirii Ano Xenia din Volos, condusă se starețul acesteia, arhim. Nectarie Yfantidis, și însoțită de arhim. Mihail Balan, exarh de zonă în Protopopiatele Câmpulung Moldovenesc și Fălticeni.

Purtând în mâini flori ale primăverii, un grup de copii îmbrăcați în portul tradițional specific locului, elevi ai școlilor din localitățile din împrejurimi, au însoțit odorul către sfântul locaș, alături de pelerini și de grupul psaltic al mănăstirii, care a cântat troparul Sfântului Ierarh oaspete.

Racla care adăpostește părticele din moaștele unuia dintre cei mai pomeniți în rugăciune sfinți în vremurile noastre, marele ierarh tămăduitor Sfântul Nectarie de Eghina, a fost mai întâi așezată în biserica mare a mănăstirii, cu hramul Izvorul Tămăduirii. Aici a fost săvârșită slujba de Te Deum, prin care au fost înălțate rugăciuni de mulțumire către Preamilostivul Dumnezeu. Din soborul slujitor a făcut parte și pr. Ionel Constantin Maloș, protoiereu al Protopopiatului Rădăuți.

La finalul slujbei, arhim. Nectarie Clinci a adus mulțumire Bunului Dumnezeu, Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Mitropolitului Ignatie al Demetriadei și Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic pentru binecuvântarea ca în aceste zile de sărbătoare pentru Mănăstirea Sihăstria Putnei, prilejuite de marele praznic al Bunei Vestiri, așezământul monahal să fie împodobit cu prezența Sfântului Nectarie. Totodată, gândul de recunoștință s-a îndreptat către cei care au mijlocit ca acest dar să poposească în aceste zile la Sihăstria Putnei, părinți sosiți din Grecia și arhim. Mihail Balan, precum și copiilor de la Școlile din Putna, Vicov și Bivolărie care au venit pentru a primi binecuvântarea Tămăduitorului din insula Eghina.

Moaștele Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, făcător de minuni și grabnic ajutător, au fost mai apoi purtate în procesiune și așezate spre închinare în biserica istorică a Bunei Vestiri, alături de moaștele Sfinților Sila, Paisie și Natan, nevoitori ai Sihăstriei Putnei în secolul al XVIII-lea. Soborul a săvârșit aici o parte a slujbei Acatistului Sfântului Nectarie. Programul liturgic a continuat în biserica mare a așezământului monahal cu Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite.

Sâmbătă, 25 martie 2023, ziua hramului istoric va începe cu Acatistul Bunei Vestiri, urmat de săvârșirea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoți și diaconi, condus de Preasfințitul Părinte Damaschin-Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Credincioșii sunt așteptați să se împărtășească din bucuria întâlnirii cu Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, cel care continuă să săvârșească nenumărate minuni prin dragostea Preamilostivului Dumnezeu, călăuzindu-i pe cei care îl cinstesc cu evlavie pe drumul virtuților.

Racla cu fragmentul din cinstitele moaște ale unuia dintre cei mai iubiți sfinți ai Eladei va rămâne în cetatea Sihăstriei Putnei până în dimineața zilei de 27 martie 2023, când se va reîntoarce la Mănăstirea Ano Xenia din Volos.

Irina Ursachi