Irina Ursachi
Cea mai cunoscută ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, Mănăstirea Putna, numită și Ierusalimul neamului românesc, a fost astăzi, 4 octombrie 2022, gazda Sinaxei monahale cu stareții și starețele din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Titlul întâlnirii prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, „Rugăciunea în Sfânta Scriptură”, a fost dat de tematica „Anului...
Citește mai departe
Prin grija și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, Ziua Mondială a Educației va fi celebrată în mod special, și liturgic și educațional, în 32 de biserici din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. În 30 de parohii și în două mănăstiri din județ, va fi oficiată Liturghia copiilor, chiar în dimineața zilei de 5 octombrie, preoții...
Citește mai departe
De momente de aleasă bucurie și împreună rugăciune au avut parte credincioșii prezenți la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava – mănăstirea care adăpostește moaștele celui dintâi ocrotitor al Moldovei, Sfântul Ioan cel Nou, în Duminica a XIX-a după Rusalii, zi în care în bisericile ortodoxe este amintită Predica de pe munte, 2 octombrie 2022.  În mijlocul...
Citește mai departe
Bucuria hramului Mănăstirii Siminicea, Protopopiatul Suceava I, a fost încununată anul acesta, 1 octombrie 2022, cu momente deosebite, de înaltă trăire duhovnicească, precum prezența în mijlocul obștii și a credincioșilor a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și sfințirea locului noii biserici a mănăstirii, închinate Sfântului Acoperământ al Născătoarei de Dumnezeu. După momentul...
Citește mai departe
În perioada 22 – 24 septembrie 2022 a avut loc la Fălticeni o serie de manifestări omagiale menite să transmită către tineri, copii și urmași sentimentul patriotic național și creștin al neamului românesc. Evenimentul, organizat de Primăria Municipiului Fălticeni, de Filiala Judeţeană „Plăieşii” Suceava a Asociaţiei Cultul Eroilor „Regina Maria” și de Şcoala Militară de...
Citește mai departe
Întâlnirea de lucru a profesorilor de religie din județul Suceava, eveniment metodic anual, la care au participat atât profesorii titulari, care predau disciplina în unitățile de învățământ din județ, cât și profesorii suplinitori pe catedrele de religie, în acest an școlar, s-a desfășurat ieri, 23 septembrie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, în Sala...
Citește mai departe
În aceste zile, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Centrul Eparhial Suceava este gazda sesiunii de toamnă a examenului de capacitate preoțească. Organizat prin Sectoarele Educațional – Teologic și Administrativ – Bisericesc, concursul se adresează tuturor fiilor duhovnicești ai eparhiei care sunt licențiați în teologie, specializarea Teologie Pastorală, și care au...
Citește mai departe
Credincioșii Parohiei „Înălțarea Domnului” Doroteia, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, au sărbătorit împlinirea a 150 de ani de la punerea pietrei de temelie și a 30 de ani de la resfințirea Bisericii prin comuniune în rugăciune, în Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, 18 septembrie 2022. Cu acest prilej, în mijlocul lor s-a aflat Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul,...
Citește mai departe
Vineri, 16 septembrie 2022, la Colegiul Tehnic Rădăuți din județul Suceava, a fost sfințit cel de-al treilea centru cultural-catehetic școlar din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Centrul rădăuțean poartă numele „Episcop Gherasim Putneanul”, evocă personalitatea eclesială, culturală și pedagogică a  Vlădicului de odinioară, ce-și avea reședința la Mănăstirea Bogdana, la Rădăuți și se dorește a fi...
Citește mai departe
1 34 35 36 37 38 67