Au început înscrierile la Universitatea de vară MERITO Bucovina, ed. a VII-a

În perioada 10-14 august 2025, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, în colaborare cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Centrul de Dezvoltare Personală și Profesională EduMax și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Sectorul Media și comunicare, organizează cea de-a VII-a ediție a Universității de vară MERITO Bucovina.

Evenimentul, organizat în ultimele cinci ediții cu binecuvântarea și susținerea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, este unul multidimensional, de învățare experiențială, colaborativă, iar participarea este gratuită şi deschisă profesorilor din toată țara.

La această ediție, ce se va desfășura la Casa de Cultură Vicovu de Sus, cu sprijinul Primăriei orașului-gazdă, tema generală a atelierelor de învăţare experienţială şi colaborativă pentru profesori este Profesorul reflexiv, activ şi autonom. Comunități de învățare.

Între modulele propuse, și teme ca:

  • Rolul conduitei (auto-)reflexive în exercitarea profesiei didactice;
  • Disponibilități personale în relație cu profesia didactică;
  • Pe marginea vocației. Redescoperirea misiunii și a echilibrului, în contextul super-schimbărilor;
  • Cadrele invizibile și învățarea prin conectare. Lecții după două ediții de Bucovina Digital Media Days, care cresc șansele să ne conectăm cu elevii noștri;
  • Mintea în acțiune. Strategii pentru exersarea gândirii critice și creative;
  • Construirea unei pedagogii a poeziei vii: poezie contemporană și reumanizarea școlii (cum transformăm poezia contemporană într-un spațiu de reflecție și comuniune în școală);
  • Răspunsul îl știm, care e întrebarea?
  • Practici reflexive de învățare prin colaborare;
  • Metacogniție și metacompetențe;
  • Conersații Jucăușe, gândire liberă și creativă, empatie și ascultare activă;
  • Profesorul activ – construirea comunității de învățare;
  • Memorandum pentru învăţare permanentă;
  • Managementul carierei, planul de dezvoltare personală.

Au răspuns invitației noastre de a facilita, gratuit și voluntar, ateliere de învățare colaborativă, experiențială:

             prof. Cristina Dudan, laureat Merito 2020, disciplina Biologie, Colegiul Național „Radu Negru”, Făgăraș;

            prof. Nicoleta şi Emil Munteanu, laureați Merito 2022, disciplina Limba şi literatura română, Colegiul Naţional Iaşi;

            prof. Mihaela Nicolae, laureat Merito 2018, disciplina Limba şi literatura română, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Buzău;

             prof. Adriana Popițan, laureat Merito 2025, educatoare, Grădiniţa cu Program Prelungit „Căsuța cu povești”, Bistriţa;

            prof. Manuela David, partener Merito 2024, disciplina Matematică, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, Centrul de Dezvoltare Personală și Profesională EduMax;

            prof. Rodica Zimbru, partener Merito 2019, disciplina Limba şi literatura română, Școala Gimnazială Nr. 10 Suceava, director;

            drd. Loredana Bertișan-Pop, jurist, cadru didactic colaborator Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava;

             prof. Gabriela Hisem, inspector școlar pentru limbi moderne (Limba engleză și Limba germană), Inspectoratul Școlar Județean Suceava;

            Cristina-Daria Onofrei, trainer, Life&Team Coach, Consilier de Dezvoltare Personală, Consultant Comunicare;

            drd. Saul Pop, asist. univ. Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Invitatul special al Universității de vară MERITO Bucovina din acest an este domnul prof. univ. Constantin Cucoș, Doctor Honoris Causa al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău.

Sesiunile se vor desfășura zilnic, în perioada 10-14 august 2024, în intervalul orar 12.00-18.00 (duminică, 10.08.2025), respectiv 9.30-17.30 (11-14.08.2025), la Casa de Cultură a orașului Vicovu de Sus, jud. Suceava.

Formular de înscriere: AICI

prof. Daniela Ceredeev,
Laureat Merito 2017, inspector școlar pentru religie, coordonator de program