„Contextualizarea istorică despre persecuția creștinilor în perioada comunistă, prezentarea unor mărturii, selectarea unor pasaje din scrierile unor mărturisitori, precum Sfântul Părinte Dumitru Stăniloae și Sfântul Părinte Ilie Lăcătușu” au fost numai câteva dintre obiectivele Asociației Preoteselor Sucevene „Sfânta Elisabeta” a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților în cadrul atelierului intitulat „Din iadul temnițelor în slava lui Hristos – mărturisitori ai credinței canonizați în anul 2025”, inițiat în contextul Anului comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea.
Organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, evenimentul, desfășurat în Sala „Gherasim Putneanul” a Centrului Eparhial Suceava, a avut loc joi, 15 mai 2025, pentru a marca un moment de tristă amintire din istoria țării noastre, noaptea de 14 spre 15 mai 1948, când aproximativ 10.000 de persoane au fost arestate. Preoți, călugări, studenți și intelectuali creștini au pătimit în timpul dictaturii comuniste, apărând credința în Dumnezeu și demnitatea poporului român.
Întâlnirea doamnelor preotese a debutat cu un moment de rugăciune și cu prezentarea doamnei Angela Brahariu, de la Parohia Plutonița, „Din iadul temnițelor în slava lui Hristos – mărturisitori ai credinței canonizați în anul 2025”, în cadrul căreia a adus în atenție informații deosebite referitoare la sfinții închisorilor comuniste, evocând unul dintre cele mai importante evenimente ale anului 2025, canonizarea a șaisprezece sfinți cuvioși și mărturisitori de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în Anul Centenar al Patriarhiei Române. Domnia sa le-a vorbit apoi membrelor asociației despre viața și opera Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, despre minunile săvârșite de Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu, precum și despre sfinții preoți mucenici Constantin Sârbu și Ilarion Felea.
Apoi au fost citite fragmente din operele literare ale celor închiși de regimul comunist și au fost împărtășite momente din întâlnirile revelatoare cu supraviețuitori ai carcerelor.
În perioada celor aproape 45 de ani de teroare comunistă, în România au existat 44 de penitenciare şi 72 de lagăre de muncă silnică pentru deținuții politici, considerați la acea vreme dușmani ai poporului. În cadrul acestor spații de nimicire au îndurat torturi și umilințe mai mult de 3 milioane de români, iar peste 800.000 de oameni au trecut la cele veșnice în urma exterminărilor, conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România.
O parte dintre aceștia au fost siliți să lucreze la Canalul Dunăre-Marea Neagră, iar cei care au fost considerați, nefondat, periculoși pentru regimul comunist au fost deportați în Siberia. În anii de tristă amintire, abuzurile asupra celor care mărturiseau adevărata credință erau considerate firești. Reprezentanții sistemului au făcut eforturi pentru împiedicarea oricăror manifestări individuale și cei care nu se supuneau regimului ateu erau nevoiți să suporte tratamente greu de imaginat, de la anchetări nedrepte la agresiuni fizice îngrozitoare, înfometări și alte lucruri înfricoșătoare, rodul minților bolnave ale torționarilor.
Pentru a dovedi neuitarea celor care s-au jertfit pentru idealurile ortodoxe, a celor care au apărat credința neamului nostru cu prețul vieții, și pentru a-i cinsti pe martirii din temnițele comuniste, întâlnirea doamnelor preotese s-a încheiat cu interpretarea cântecului „Metanie”, pe versuri de Radu Gyr, sub bagheta dirijorală a doamnei Ana-Maria Apetroae.
Ziua de cinstire a martirilor din temnițele comuniste, 14 mai, a fost instituită de Parlamentul României în anul 2017, „în memoria celor care și-au pierdut viața în urma tratamentelor inumane și a torturilor din pușcării”.
Irina Ursachi