Alegeri pentru Adunarea Eparhială în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, astăzi, 5 mai 2022, clericii și mirenii desemnați din cele cinci protopopiate au participat la întrunirea prin care au fost aleși membrii pentru Adunarea Eparhială, pentru mandatul 2022-2026. 

Din partea Chiriarhului au fost delegați pentru a prezida alegerile în fiecare protopopiat consilieri din cadrul Centrului Eparhial Suceava. Astfel, pentru Protopopiatele Suceava I și Suceava II, reprezentanții Arhiepiscopiei au fost pr. Filaret Ruscan, consilier eparhial al Sectorului Misiune Pastorală și Actualitate Creștină, și pr. Ioan Bîrsan, consilier în cadrul Sectorului Juridic și de Consultanță. La Protopopiatul Rădăuți a fost prezent pr. Viorel Ilișoi, consilier al Sectorului Economic-Financiar. 

Pentru Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc delegat a fost pr. Dumitru Horga, consilier în cadrul Sectorului Administrativ Bisericesc, iar pentru Protopopiatul Fălticeni, delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Calinic a fost pr. Constantin Oprea, consilier al Sectorului Cultural. 

În cele 10 circumscripții electorale au fost desemnați astăzi noii reprezentanți ai clerului și credincioșilor pentru organismul deliberativ în toate problemele Eparhiei. 

La Protopopiatele Suceava I și Suceava II, alegerile au avut loc în Paraclisul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”, membrii forului bisericesc, clerici și mireni, participând mai întâi la săvârșirea slujbei de TeDeum, în semn de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra membrilor și a credincioșilor din cuprinsul eparhiei. Totodată, în cadrul slujbei au fost rostite cereri speciale pentru alegători și pentru cei care vor fi aleși. 

A urmat apelul nominal pentru fiecare protopopiat, prezentarea circumscripțiilor și a candidaților, iar în continuare s-a desfășurat votarea propriu-zisă. 

Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor este organismul deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice și patrimoniale ale eparhiei. Aceasta este formată din 10 reprezentanți ai clerului și 20 de reprezentanţi ai credincioșilor. 

Irina Ursachi

Site-ul Arhiepiscopiasucevei.ro utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.arhiepiscopiasucevei.ro. Întrucât din 25 mai 2018 a intrat în vigoare noua directivă europeană privind securitatea datelor (Regulamentul GDPR), înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să citești conținutul Politicii de Cookie şi a Politicii de Confidențialitate.